Conferința „Finanțări europene 2021-2027. Împreună dezvoltăm regiunea!”

Încarc Evenimente
  • Acest eveniment a trecut.

Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru împreună cu Camera de Comerț și Industrie Brașov și în parteneriat cu Consiliul Județean Brașov, organizează conferința:
„Finanțări europene 2021-2027. Împreună dezvoltăm regiunea!”

Dezvoltarea Regiunii Centru cu sprijinul fondurilor europene, atât la nivel regional, cât și la nivel județean, este un obiectiv la care suntem angajați cu scopul îmbunătățirii calității vieții cetățenilor și a dimensiunii socio-economice a comunităților. Din acest punct de vedere, interacțiunea cu potențialii solicitanți de finanțare este extrem de importantă, pentru a transmite acestora informații actuale pentru pregătirea noilor cereri de finanțare.

În acest sens, pentru a completa sistemul de informare demarat în mediul online, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru va avea un dialog direct cu grupurile țintă eligibile spre finanțare prin Programul „REGIUNEA CENTRU” 2021-2027, în cadrul unor evenimente desfășurate în fiecare județ din Regiunea Centru.

Astfel, în parteneriat cu toate Consiliile Județene din regiune, ADR CENTRU își propunem să organizeze suita de Conferințe „Finanțări europene 2021-2027. Împreună dezvoltăm regiunea!”, care va cuprinde câte doua sesiuni de lucru în fiecare județ, personalizate pe categorii de public țintă.

Prin aceste evenimente se vor realiza prezentări detaliate a Priorităților de lnvestiții aferente mediului de afaceri din cadrul Programului „REGIUNEA CENTRU” 2021-2027 (PR Centru). Se vor mai prezenta, de asemenea, informații privind serviciile acordate mediului privat prin Enterprise Europe Network, dar și alte posibilități de finanțare pentru dezvoltarea acestui sector, pentru o căt mai bună informare a potențialilor solicitanți de finanțare nerambursabilă.

Data: 23 februarie 2023
Ora: 12:45
Locația: sediul Camerei de Comerț și Industrie Brașov

Informații suplimentare accesând https://www.ccibv.ro/conferinta-finantari-europene-2021-2027-impreuna-dezvoltam-regiunea/

Invitație eveniment 

Formular de înscriere participare

Agenda evenimentului

Detalii

Dată:
februarie 23, 2023
Oră:
1:00 pm - 3:00 pm
Categorie Eveniment:

Loc de desfășurare

Camera de Comerț și Industrie Brașov
Str. Mihail Kogalniceanu nr. 18-20
Brasov, Brasov 500173 Romania
+ Hartă Google
Telefon
0268547084