Atragerea fondurilor europene – o oportunitate de transformare fundamentală a economiei, de data aceasta de neratat

Atragerea fondurilor europene – o oportunitate de transformare fundamentală a economiei, de data aceasta de neratat

Atragerea fondurilor europene – o oportunitate de transformare fundamentală a economiei, de data aceasta de neratat 1480 1184

Sperăm că al treilea ciclu de finanțări europene să fie cel câștigător pentru România. Însă pentru ca acest lucru să devină realitate, trebuie să demistificăm miturile privind accesibilitatea fondurilor UE. Să prezentăm publicului și antreprenorilor oportunitățile acestor finanțări și să explicăm rolul jucat de organisemele intermediare.  Și spun asta, pentru că unele dintre noile oportunități de finanțare au o complexitate mult mai mare și este important ca toți actorii, indiferent dacă sunt publici sau privați, să ofere îndrumare și sprijin pentru a asigura un procent de absorbție mai bun și un impact cât mai mare în economie și în societate al proiectelor implementate.

În ceea ce privește miturile legate de accesarea fondurilor europene, pe platforma de educație antreprenorială BCR Școala de Business am lansat un curs gratuit de Programe de finanțare pentru antreprenori, pentru a facilita accesul la informațiile despre oportunitățile de finanțare nerambursabile.

Ne uităm pe termen lung la ce înseamnă trecerea spre economia verde, transformarea digitală, coeziune socială și teritorială, prin susținerea mediului antreprenorial, iar anul 2022 este punctul de cotitură pentru România. Obiectivul general trebuie să fie dezvoltarea României prin realizarea unor programe și proiecte esențiale, care sprijină reziliența, nivelul de pregătire pentru situații de criză, capacitatea de adaptare și potențialul de creștere. Suntem la începutul unei noi revoluții tehnologice și economice care produce inegalități între câștigători si pierzători. Automatizarea, schimbarea forței de muncă și migrația produc deja schimbări majore în societate și pregătesc trecerea la economia digitală. Este rolul nostru comun – mediul privat, autorități publice centrale și locale, societate civilă –  să ne pregătim pentru aceste schimbări și să oprim dezvoltarea inechităților sociale.

România are nevoie de investiții în proiecte mari de modernizare, iar în acest sens avem PNRR și Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, ce implică un buget total de aproximativ 80 miliarde euro în următorii 8 ani, care poate fi folosit pentru transformarea economiei românești, pe toate palierele – de la guvernanță, la protecția mediului și transformare tehnologică, la incluziune socială prin educație și sănătate. Depinde doar de noi, de viziunea strategică a noului guvern și de înțelegerea faptului că nu este atât de importantă creșterea economică, ci dezvoltarea economică. Un PIB/capita mai mare nu înseamnă neapărat că oamenii au o viață mai bună.

Mediul de afaceri a reușit de multe ori în ultimii 30 de ani să fie o stâncă în furtună, iar noi am înțeles să rămânem împreună aproape de societate și de temele relevante pentru români, pentru siguranța și sănătatea tuturor. Vremurile incerte sunt cele care ne arată capacitatea de reziliență, iar discuțiile pe care le-am avut în ultimul an, ne-au arătat că avem o putere extraordinară de reinventare.

Rămânem partenerii tăi de încredere și în anul 2022 pentru că dorim ca tu să găsești în noi susținerea de care ai nevoie pentru a face pași siguri în dezvoltarea afacerii tale.

Echipa BCR, împreună cu partenerii de la Camera de Comert si Industrie Brasov vine în sprijinul tău cu o nouă inițiativă: FONDURI EUROPENE PENTRU MICROÎNTREPRINDERI, un eveniment unde vei putea afla sfaturi practice pentru accesarea finanțărilor prin programele europene.

Când: Evenimentul va avea loc miercuri, 22 iunie, începând cu ora 15.00.

Unde: Camera de Comerț și Industrie Brașov, Str. Str. Mihail Kogălniceanu 18-20, Brașov

Evenimentul va fi găzduit de echipa de experți BCR în fonduri europene și finanțare microîntreprinderi, alături de membri ai Camerei de Comerț și Industrie Brașov.

Vino să afli care sunt oportunitățile pentru afacerea ta în următorii ani.