Business

2025 IFS Roadshow se apropie de final!

2025 IFS Roadshow se apropie de final! 2300 1462
În curând va începe al 3-lea și ultimul circuit al 2025 IFS Roadshow. Circuitul 3 va acoperi orașele Timișoara (25 noiembrie) și Oradea (27 noiembrie).

În cadrul acestei ediții vom aborda teme esențiale pentru industrie:
• Dezvoltarea certificarilor IFS pe piata din Romania
• Programul IFS de integritate si asigurarea calitatii in IFS
• IFS Food 8, cele mai des intalnite deviatii si neconformitati in anul 2024
• IFS Logistics 3: Feedback după auditurile de certificare 2023-2024
• Soluții IFS Supply Chain. Verificarea proceselor IFS Supply Chain. Verificarea IFS ESG
• Certificare RABC – Cel mai înalt standard de siguranță al uniformelor în industria alimentară – Radu Georgian, National Sales Manager SALESIANER
• Cum cresc profitul brut cu pana la 10% cu ajutorul tehnologiei – Laura Strimbu, National Sales Manager IT Genetics
• Perceptia consumatorului asupra produselor alimentare si non-alimentare prin analiza senzoriala si eticheta – Robert Buta, Director General NSF Romania
• Soluții de măsurare pentru calitate și siguranță alimentară – Raul Smoczer, Sales Manager Food & Pharma Testo Rom
• Reinventarea controlului dăunătorilor: trecerea de la metode convenționale DDD la gestionarea integrată (IPM) – Nicolae Zamfir Sararu, General Manager Axiven Pest Control & Angelos Spiliotis, Co-Owner AXIVEN Pest Control Romania

De ce să participi?
• Acces direct la expertiză
• Actualizare cu privire la standardele IFS
• Soluții personalizate pentru afacerea ta
• Networking de calitate
Te așteptăm la cel mai apropiat eveniment de tine și de afacerea ta:
• Timișoara – 25 noiembrie
Locație: Ibis Timisoara City Center
• Oradea – 27 noiembrie,
Locație: RAMADA by WYNDHAM ORADEA
În fiecare locație, conferințele se vor desfășura de la ora 8:30 până la ora 13:00.

Manufacturing Expo & B2B Meetings 2026

Manufacturing Expo & B2B Meetings 2026 1528 812
În  data de 7 Mai 2026 se va desfășura la Brașov evenimentul Manufacturing Expo & B2B Meetings, organizat în paralel cu Emsetech Expo, Robotics Expo, Mach Expo, Energy Expo și Logistics Expo.

Manufacturing Expo & B2B Meetings este un târg B2B de referință pentru materiale, componente, echipamente industriale și servicii dedicate industriei de prelucrare, cumpărătorilor, furnizorilor și subfurnizorilor.

Companii de top din domeniul producției (OEM-uri, Tier 1, furnizori și subfurnizori) vor participa la Manufacturing Expo & B2B Meetings 2026.

Înregistrarea participării AICI.

Participarea este disponibilă atât în format fizic (la locația Expo), cât și virtual (online).

Recomandăm serviciul B2B Meetings , deoarece această opțiune vă oferă posibilitatea de a trimite invitații și de a programa întâlniri cu alți participanți utilizând platforma Online Meeting Planner.

Întâlnirile vor avea loc la Expo, dacă ambele părți sunt prezente fizic, sau prin videoconferință (prin Zoom sau o altă aplicație la alegerea dvs.) dacă una sau ambele părți participă virtual (online). În perioada dedicată planificării întâlnirilor online, vă rugăm să verificați la fiecare 2–3 zile ce companii s-au înregistrat și să trimiteți invitații de întâlnire către cele relevante pentru compania dumneavoastră.

După înregistrare, vă recomandăm să utilizați aplicația online „Invite to Event”, disponibilă în contul dumneavoastră, pentru a invita furnizori și cumpărători din domeniul producției la eveniment.

La acest eveniment puteți întâlni profesioniști din industrie, cumpărători, furnizori și subfurnizori interesați de:

Manufacturing Expo & B2B Meetings este un târg B2B de referință în domeniul producției din România, organizat cu scopul dezvoltării și îmbunătățirii relațiilor de afaceri, dedicat profesioniștilor din industrie, cumpărătorilor, furnizorilor și subfurnizorilor.

În cadrul Manufacturing Expo & B2B Meetings facilităm prezentarea produselor și a inovațiilor tehnologice, accesul la informație, colaborarea și dezvoltarea de noi parteneriate.

Lista participanților și alte informații despre eveniment, actualizate zilnic, pot fi accesate AICI

Demo Metal Brașov 2025 – de 10 ani la Brașov, tehnologie și inovație pentru industria din România

Demo Metal Brașov 2025 – de 10 ani la Brașov, tehnologie și inovație pentru industria din România 400 225
Camera de Comerț și Industrie Brașov a fost prezentă, cu stand, în perioada 11–13 noiembrie 2025, la Centrul de Evenimente Lux Divina din Brașov, la Demo Metal Brașov 2025, eveniment de referință pentru industria de prelucrare a metalului.

Ediția cu numărul 10 a reunit producători și integratori de soluții pentru prelucrarea metalului prin așchiere, sudare, automatizare, robotică, automatizare și fabricație aditivă.

Organizat pentru prima dată în 2012, Demo Metal a devenit în timp un reper important pentru specialiștii interesați de noile tehnologii dedicate industriei prelucrării metalului din România. Ediția din 2025 marchează un moment aniversar: zece ani de Demo Metal la Brașov – un spațiu recunoscut pentru dinamismul și potențialul său la

La standul CCI Brașov au fost  promovate companiile brașovene și oportunitățile de dezvoltare oferite mediului industrial local .

Demonstrații live. Inovație aplicată. Dialog între specialiști

Demo Metal Brașov 2025  a reunit companii reprezentative din domeniul prelucrării metalelor, ce au prezentat cele mai noi echipamente, soluții și tehnologii pentru prelucrarea prin așchiere, prelucrare laser, debitare, îndoire, sudare, automatizare, robotică, fabricație aditivă etc.

Demonstrațiile live  au oferit vizitatorilor posibilitatea de a observa în acțiune echipamentele de ultimă generație și de a evalua performanța soluțiilor propuse de producători și integratori.

În același timp, evenimentul a continuat să fie un spațiu al dialogului între specialiștii din domeniu, facilitând schimbul de idei și cooperarea între furnizori și utilizatori, dar și cu centre de competență tehnologică.

O tradiție a excelenței industriale

În cei peste treisprezece ani de existență, Demo Metal s-a consolidat ca platformă națională de promovare a inovației și progresului tehnologic. Prin constanță și relevanță, evenimentul a contribuit la conectarea industriei din România cu tendințele globale în automatizare, digitalizare și eficiență energetică.

De-a lungul anilor, Demo Metal a devenit un punct de reper pentru profesioniștii care caută soluții concrete și parteneriate durabile în domeniul tehnologiilor industriale.

Demo Metal Brașov 2025 – trei zile în care tehnologia, performanța și inovația se întâlnesc la Brașov, într-un eveniment care continuă să inspire și să conecteze specialiștii și companiile din industria românească de prelucrare a metalului.

Acces și informații suplimentare

Perioada: 11–13 noiembrie 2025
Locația: Centrul de Evenimente Lux Divina, Str. 13 Decembrie 96, Brașov
Acces vizitatori: Gratuit, pe baza înregistrării online pe site-ul oficial: www.demometal.ro/brasov
Program: zilnic, între orele 9:00 – 17:00

Evenimentul a fost  organizat de Tehnic Media, editorul revistei „T&T, Tehnică și Tehnologie” și organizator de târguri și conferințe dedicate mediului tehnic.

Forum de afaceri România-Republica Moldova

Forum de afaceri România-Republica Moldova 1480 1187

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, vă invită să participați la Forumul de Afaceri România-Republica Moldova ce va avea loc luni, 24 noiembrie 2025, sala Aurel Ghibuțiu, CCIR Business Center, începând cu ora 10:00 (09:30 – înregistrare).

Evenimentul se va desfășura cu prilejul lansări programului de sporire a capacităților managerilor “Republica Moldova-România”, iar delegația de afaceri moldovenească va fi compusă din companii din următoarele domenii de activitate: agricultură, industria alimentară, viticultură, producția de mobilier și servicii de consultanță.
Pentru mai multe informații cu privire la formatul evenimentului, vă rugăm să consultați Agenda.

Data: 24 noiembrie 2025; ora: 9:30; locația: sala Aurel Ghibuțiu, CCIR Business Center București

Având convingerea că evenimentul reprezintă un bun prilej de a identifica noi oportunități viabile de cooperare cu potențiali parteneri moldoveni, așteptăm cu interes confirmarea dumneavoastră de participare prin completarea formularul de înscriere online.

Participarea la eveniment este gratuită.
Termenul limită pentru înregistrare este 20 noiembrie 2025.

Pentru informații suplimentare vă rugăm să vă adresați doamnei Teodora Nacu, consilier, Biroul de Relații Bilaterale, e-mail: teodora.nacu@ccir.ro, tel +40 726 821 913.

ConnectOSC: Digitalizare și dialog civic pentru servicii de ocupare optimizate, cod SMIS 301548

ConnectOSC: Digitalizare și dialog civic pentru servicii de ocupare optimizate, cod SMIS 301548 1477 1181

Camera de Comerț și Industrie Brașov organizează cel de-al doilea workshop din cadrul proiectului „ConnectOSC: Digitalizare și dialog civic pentru servicii de ocupare optimizate” – cod SMIS 301548, proiect care este în implementare în parteneriat cu Asociația GO-AHEAD în calitate de Lider.

Evenimentul va avea loc în data de 18 noiembrie 2025, între orele 10:00 – 14:00 (9:30-10:00 – primirea invitaților), în format hibrid (la sediul C.C.I. Brașov, din str. Mihail Kogălniceanu, nr. 18-20, bl. 1K, sc. C-D, municipiul Brașov și online – link-ul de conectare se va transmite cu o zi înainte de workshop).

Prezentările de care ne vom bucura pe parcursul workshop-ului sunt:
1.  ,,Importanța A.J.O.F.M.-urilor în economia locală și națională’’ – susținută de doamna LILIANA DRAGOMIR, Directoarea Agenției Județeane pentru Ocuparea Forței de Muncă Brașov – Partener în cadrul proiectului
2.  ,,Rolul și scopul formării profesionale în societatea actuală’’ – susținută de doamna CARMEN PAVEL, Consilier în cadrul Centrului de Formare Profesională a Adulților Brașov
3.  ,,De la HR tradițional la HR strategic: implementarea Team Coaching-ului în organizație – susținută de doamna RUXANDRA BALICA, Administrator al societății HEAD START S.R.L. – Partener în cadrul proiectului
4.  ,,Impactul (ne)comunicării în organizații” – susținută de doamna ALEXANDRA GRANCEA, Directoare de Comunicare Asociației Generației Creative Beneficiar în cadrul proiectului
5.  ,,Negocierea colectivă clasică și negocierea colectivă extinsă” – susținută de doamna ALINA-NICOLETA GROȘANU, Expert Parteneriate în cadrul proiectului.

Vă așteptăm cu drag să participați la acest eveniment interactiv și informativ, dedicat celor care doresc să contribuie la dezvoltarea sustenabilă a comunității și a pieței muncii locale!
Participarea este gratuită, dar locurile sunt limitate!

Confirmarea participării
Vă rugăm să confirmați participarea până la data de 15 noiembrie  2025 prin completarea formularului de mai jos

Data: 18 noiembrie 2025; ora: 10:00; Locația: sediul CCI Brașov, str. Mihai Kogălniceanu 18-20

Topul Național al Firmelor – Faza Județeană, ediția XXXII

Topul Național al Firmelor – Faza Județeană, ediția XXXII 1500 660

Camera de Comerț și Industrie Brașov organizează la Centrul de Evenimente Lux Divina din Brașov, joi 27 noiembrie 2025 începând cu ora 17,30,  Topul Național al Firmelor – Faza Județeană, ediția XXXII, un eveniment de tradiție care premiază performanța companiilor brașovene cu rezultate economico-financiare remarcabile, în baza situațiilor financiare aferente anului 2024.

Datorită spațiului generos oferit de Centrul de Evenimente Lux Divina, anticipăm cu entuziasm prezența a peste 500 de lideri și profesioniști, confirmând statutul acestui eveniment ca fiind unul dintre cele mai ample și prestigioase gale găzduite de CCIBV.

La întâlnirea anuală a liderilor de afaceri, dedicată recunoașterii meritului antreprenorial, stimulării networking-ului și celebrării succesului, v-am pregătit o seară festivă ce redefinște standardele, oferind o experiență completă și memorabilă.

Vă invităm să fiți parte din această celebrare a succesului antreprenorial, prilej de a vă înmâna oficial diploma obținută.

Data: 27 noiembrie 2025; Ora: 17:30; Locația: Centrul de Evenimente Lux Divina Brașov

Fiți alături de noi la cel mai important eveniment de business al anului!

Împreună pentru afaceri de succes!

Informații suplimentare AICI 

Contact:
Afrodita Mălureanu
tel.: 0728 137 733
e-mail: afrodita.malureanu@ccibv.ro
Luisa Paloș
tel.: 0728 137 727
e-mail: luisa.palos@ccibv.ro

Forumul de Afaceri România-India Extinderea orizonturilor economice prin parteneriat și cooperare

Forumul de Afaceri România-India Extinderea orizonturilor economice prin parteneriat și cooperare 1587 667

Camera de Comerț și Industrie Brașov a găzduit, în data de 4 noiembrie 2025, Forumul de Afaceri România–India, un eveniment de referință dedicat consolidării relațiilor economice bilaterale și stimulării parteneriatelor durabile dintre cele două țări.

Evenimentul s-a desfășurat sub coordonarea domnului Silviu Costea, Președintele Camerei de Comerț și Industrie Brașov, care a evidențiat în mesajul său de deschidere, importanța dialogului economic bilateral și angajamentul Camerei de Comerț și Industrie Brașov de a sprijini dezvoltarea relațiilor comerciale dintre cele două state.

Desfășurat la sediul CCIBv, forumul a reunit reprezentanți ai mediului de afaceri brașovean și o delegație oficială din India, condusă de dl. Vijay Mehta, membru senior al Comitetului pentru Piețe de Capital din cadrul FICCI, Președinte & CEO al Mefcom Capital Markets Ltd. și Consul Onorific al României în India.

La eveniment a participat, în calitate de invitat de onoare, Shri Jitin Prasada, Ministrul de Stat pentru Comerț și Industrie al Indiei, însoțit de E.S. dr. Manoj Kumar Mohapatra, Ambasadorul Indiei în România. Vizita a marcat prima deplasare oficială a ministrului în România, iar alegerea Brașovului drept primă oprire diplomatică a confirmat statutul orașului ca pol strategic pentru cooperare internațională, inovare și dezvoltare economică.

Întâlnirea a constituit un cadru de dialog deschis între antreprenorii români și indieni, oferind participanților posibilitatea de a identifica direcții concrete de cooperare în domenii precum investiții și finanțe, aviație, inginerie, apărare și producția de drone, dar și în sectoare precum agricultură, logistică și industrie electronică.

În cadrul agendei forumului, domnul Attila Szekely, Director General Adjunct al Camerei de Comerț și Industrie Brașov, a susținut o prezentare intitulată „Oportunități de afaceri în Brașov”, evidențiind avantajele competitive ale regiunii, potențialul investițional și ecosistemul industrial dinamic care fac din Brașov una dintre cele mai atractive destinații pentru investitorii internaționali.

Consolidarea cooperării bilaterale: Semnarea Memorandumului CCIBV – FICCI
În cadrul evenimentului, Camera de Comerț și Industrie Brașov (CCIBV) și Federația Camerelor de Comerț și Industrie din India (FICCI) au semnat un Memorandum de Înțelegere (MoU), având ca scop consolidarea cooperării în domeniul comerțului și al investițiilor.

Acordul stabilește cadrul pentru inițiative comune precum misiuni economice, forumuri de afaceri, schimb de informații și promovarea reciprocă a oportunităților de business în ambele țări.

Forumul de astăzi nu este doar un eveniment ceremonial, ci un catalizator al cooperării, deoarece fiecare discuție are capacitatea de a se concretiza într-un parteneriat reciproc avantajos ” – Shri Jitin Prasada, Ministrul de Stat pentru Comerț și Industrie al Indiei.

 Oficialul indian a subliniat de asemenea că respectul reciproc, încredere și angajamentul comun pentru progres, constituie fundamentele care apropie și consolidează relațiile dintre comunitățile de afaceri din India și România.

La rândul său, domnul Silviu Costea, Președintele Camerei de Comerț și Industrie Brașov, a remarcat rezultatele concrete ale întâlnirii și potențialul acesteia de a genera noi proiecte:
“ Suntem încrezători că schimburile de idei și întâlnirile din cadrul acestei vizite vor contribui la identificarea de noi oportunități de colaborare și la aprofundarea parteneriatului economic – în special în sectoare cu potențial ridicat precum tehnologia informației și comunicațiilor (ICT), inteligența artificială, industria aerospațială și producția de drone” – Silviu Costea, Președinte, Camera de Comerț și Industrie Brașov

Forumul România–India s-a încheiat cu un angajament comun de a transforma conversațiile purtate în proiecte reale și parteneriate sustenabile.

Evenimentul a reafirmat rolul Camerei de Comerț și Industrie Brașov ca punte strategică între mediul de afaceri local și cel internațional, consolidând poziția Brașovului ca destinație atractivă pentru investiții și inovație.

Arhiva fotografiilor de la eveniment poate fi vizualizată AICI.

Forumul de Afaceri ROMÂNIA – INDIA – Brașov Matchmaking Day

Forumul de Afaceri ROMÂNIA – INDIA – Brașov Matchmaking Day 1587 667

Camera de Comerț și Industrie Brașov are deosebita plăcere de a vă invita să participați la FORUMUL DE AFACERI ROMÂNIA – INDIA Brașov Matchmaking Day, organizat în parteneriat strategic cu Ambasada Indiei la București și Federația Camerelor de Comerț și Industrie din India (FICCI).
Evenimentul va avea loc marți, 4 noiembrie 2025, începând cu ora 10:30, la sediul CCIBV.

Acest forum reprezintă o șansă unică de a stabili contacte directe cu o delegație din India, condusa de FICCI, formată din peste 30 de oameni de afaceri. Delegația vine în contextul unei vizite de nivel înalt menită să consolideze relațiile economice bilaterale din diverse domenii, alături de Shri Jitin Prasada, Ministrul de Stat pentru Comerț și Industrie al Indiei.

Agendă
1. Cuvânt de bun venit – Silviu Costea – Președintele CCIBV
2. Mesaje de deschidere din partea:
o Ariana-Oana Bucur – Deputat în Parlamentul României (intervenție online)
o Shri Jitin Prasada – Ministru de Stat pentru Comerț și Industrie, India
3. Prezentare: „Considerații economice județul Brașov” – Attila Szekely, Director General Adjunct CCIBV
4. Prezentare: „Oportunități de afaceri în India” – Bhuvanesh Pratap Singh – Secretar Adjunct, Departamentul pentru Promovarea Industriei și Comerțului, Ministerul Comerțului și Industriei, India,
5. Semnarea Memorandumului de Înțelegere FICCI – CCIBV (MoU)
6. Intervenție: dr. Manoj Kumar Mohapatra – Ambasadorul Indiei în România
7. Concluzii finale:
o Vijay Mehta – Consul Onorific al României la Chennai și Președinte & Director General al Mefcom Capital Markets Ltd – Liderul delegației de afaceri indiene
8. Sesiune de business networking

Obiectivul evenimentului
• Facilitarea unui dialog direct și a sesiunilor de matchmaking între companiile brașovene și potențialii parteneri din India.
• Identificarea de proiecte comune și oportunități concrete de investiții.
• Consolidarea relațiilor economice, punând Brașovul pe harta parteneriatelor strategice româno-indiene.

Confirmarea participării
Vă rugăm să confirmați participarea până la data de 02 noiembrie 2025 prin completarea formularului de mai jos

Locurile sunt limitate !

Informații organizatorice
• Limba de desfășurare: Engleză
• Locație: Camera de Comerț și Industrie Brașov, Str. Mihail Kogălniceanu nr. 18-20, Sala de conferințe – Etaj 1.

Data: 4 noiembrie 2025; ora: 10:30; locația: sediul Camerei de Comerț și Industrie Brașov

Conduita preventivă – primul pas spre siguranță în trafic – GROUPAMA

Conduita preventivă – primul pas spre siguranță în trafic – GROUPAMA 1477 1181

Un șofer atent nu se bazează doar pe reflexe, ci și pe responsabilitate și prevedere.
Într-un context în care accidentele rutiere continuă să afecteze vieți și afaceri, educația rutieră și conduita preventivă devin instrumente esențiale pentru un viitor mai liniștit – pentru oameni, companii și comunități.

Știai că România rămâne printre țările europene cu cele mai multe accidente rutiere grave? De aceea, pentru companiile care dețin flote auto sau au angajați  care conduc, prin natura muncii lor, conduita preventivă nu este doar o recomandare, ci o adevărată strategie de business.

Ce este conduita preventivă?

Conduita preventivă înseamnă să anticipezi și să eviți riscurile, nu doar să reacționezi la ele. Este acel mod de a conduce care îți permite să fii mereu cu un pas înaintea pericolelor din trafic.

Elementele cheie ale condusului preventiv sunt:

  • Vigilența – observarea permanentă a mediului de drum;
  • Judecata rapidă – luarea celor mai sigure decizii în momente critice;
  • Prevederea – planificarea traseului și adaptarea la condiții;
  • Îndemânarea – controlul vehiculului în orice situație;
  • Politețea în trafic – respect și răbdare față de ceilalți participanți.

Pentru companii, promovarea conduitei preventive în rândul angajaților poate reduce semnificativ accidentele, timpii de nefuncționare și costurile de reparații.

Educația rutieră – o investiție în siguranța echipei tale

Șoferii din companie nu sunt doar reprezentanți ai afacerii, ci și factori direcți de siguranță.
Un angajat care înțelege importanța conduitei preventive:

  • respectă regulile și semnalele de circulație,
  • menține o distanță de siguranță,
  • își verifică regulat vehiculul,
  • evită oboseala și factorii de distragere.

Prin instruiri periodice și campanii interne, poți crea o cultură a siguranței în compania ta – una în care fiecare kilometru parcurs este un exemplu de responsabilitate.

Soluții pentru companiile care se bazează pe mobilitate

Indiferent dacă ai o flotă mare sau doar câteva autoturisme, Groupama îți oferă soluții de asigurare adaptate:

Prin aceste soluții, asiguri continuitatea activității și susții investiția companiei tale.

Fii un exemplu de conduită preventivă

Conduita preventivă nu se învață doar la școala de șoferi, ci se exersează zi de zi – prin atenție, respect și responsabilitate.

Încurajează-ți echipa să adopte un stil de condus preventiv, iar tu ocupă-te să ai o acoperire completă pentru flota companiei.

La Groupama, te ajutăm să combini măsurile de siguranță la volan cu asigurarea potrivită pentru o experiență auto sigură și fără griji.

👉 Citește mai multe pe blogul Groupama și descoperă cum poți promova siguranța rutieră în echipa ta.

Fă pasul către un viitor asigurat și cere o o ofertă de asigurare.

Pentru informaţii suplimentare poți consulta asistentul virtual Amelie (24/7) pe groupama.ro, poţi scrie pe relatii.clienti@groupama.ro, poți suna la AloGroupama 0374.110.110 (luni – vineri, între 8:00 – 18:00) sau contacta reţeaua de vânzători și parteneri Groupama.

Târgul de Turism al României 2026- ediția de primavară

Târgul de Turism al României 2026- ediția de primavară 1415 1227


Romexpo invită companiile brașovene să participe, în calitate de expozanți,  la Târgul de Tursim al României 2026- ediția de primăvară, cel mai important eveniment din România dedicat turismului intern și internațional!

Expoziția prezintă cele mai noi și interesante oferte turistice, fiind un eveniment adresat agențiilor de turism și touroperatorilor, unităților de cazare și de agrement, precum și prestatorilor de diverse servicii în turism sau autorităților de turism locale, naționale și internaționale.

Pentru firmele membre ale Camerei de Comerț și Industrie Brașov se aplică un tarif diferențiat!

Formulare și condiții de înscriere 2026 se regăsesc accesând butonul de mai jos:

Documentele de participare se transmit completate digital pe email, la: violeta.micu@romexpo.ro

Termen limită pentru înscriere: 21 noiembrie 2025

Alocarea spațiului
După încheierea perioadei de înscriere, se va începe repartizarea standurilor în funcție de:
• tematica târgului;
• suprafața solicitată;
• fidelitatea față de eveniment;
• data înscrierii.
________________________________________
Pașii următori
După confirmarea amplasamentului și primirea facturii proforme, se vor discuta toate detaliile legate de:
• amenajarea standului;
• serviciile complementare disponibile.