300 antreprenori s-au reunit la Brașov în cadrul conferinței Business Brains

300 antreprenori s-au reunit la Brașov în cadrul conferinței Business Brains

300 antreprenori s-au reunit la Brașov în cadrul conferinței Business Brains 1181 886

Președintele CCI Brașov, domnul Silviu Costea, a participat la Conferința Business Brains  ocazie cu care a adresat mesajul: ” vreau să felicit organizatorii pentru prima ediție care a început foarte bine (…) Camera de Comeț și Industrie Brașov, ca întreg Sistemul Cameral din România, se autofinanțează  și oferă oportunități de a face bani  sau de a atrage  bani din fonduri europene și nu numai”

Peste 300 de antreprenori din România, Franța, SUA, Dubai  și Republica Moldova s-au  întâlnit la Poiana Brașov,  în cadrul conferinței Business Brains,  pentru a discuta despre cum să se adapteze la mediul de afaceri în schimbare și despre provocările antreprenoriale actuale.

Clubul Oamenilor de Afaceri din Basarabia a găzduit acest eveniment unic  pentru liderii de afaceri din întreaga țară, ocazie cu care s-au reunit pentru a face schimb de experiență între toți membrii comunității de afaceri – de la investitori, antreprenori și top manageri, până la viitori startuperi și tineri interesați de business. În plus, în cadrul sesiunii de networking din cadrul conferinței Business Brains, participanții  au avut șansa de a stabili relații cu potențiali investitori, cu antreprenori experimentați și chiar diplomați.

Conferința din acest an  a fost una interesantă, cu prezentări și discuții susținute de speakeri distinși, care au  expus tematici despre cele mai recente schimbări din lumea afacerilor, precum și sfaturi practice despre cum să le facem față.

Agenda ediției din acest an a inclus workshop-uri, paneluri de discuții și prezentări ale unor experți de top din industriile lor, directori executivi și investitori cu afaceri de succes pe piețele din România, Republica Moldova și alte țări.