Business

Delegație economică din Chapecó, Brazilia, în vizită la Parcul Industrial Electroprecizia Săcele

Delegație economică din Chapecó, Brazilia, în vizită la Parcul Industrial Electroprecizia Săcele 749 560

Pe 23 septembrie 2025, Parcul Industrial Electroprecizia din Săcele a fost gazda unei vizite oficiale de înalt nivel, primind o delegație economică din orașul brazilian Chapecó. Din delegație au făcut parte Helon Rebelatto, reprezentant al Primăriei Chapecó, și Edson Roberto Dreher, consul onorific al României în statul Santa Catarina, alături de alți oficiali și oameni de afaceri.

Întâlnirea a fost facilitată de Camera de Comerț și Industrie Brașov, prin Directorul General Cosmin Roșia-Micu, care, împreună cu reprezentanții grupului Electroprecizia, a prezentat structura și activitatea Parcului Industrial, evoluția companiilor reunite sub brandul Electroprecizia, precum și oportunitățile de colaborare pe piața locală și internațională.

Membrii delegației s-au arătat deosebit de impresionați de nivelul de dezvoltare al Parcului Industrial, vizitând mai multe dintre fabricile aflate în incintă și familiarizându-se cu procesele de producție și inovațiile implementate aici. Interesul acestora a vizat în special posibilitățile de cooperare în domenii precum industria prelucrătoare, dezvoltarea de infrastructuri inteligente și schimbul de bune practici în managementul industrial.

Această vizită la Săcele se înscrie într-un program național mai amplu, care include opriri la Constanța, București și Cluj-Napoca, și are ca obiectiv consolidarea relațiilor economice, culturale și educaționale dintre România și Brazilia. Programul reflectă interesul comun al celor două țări pentru dezvoltarea de parteneriate sustenabile și pentru deschiderea de noi oportunități de colaborare bilaterală.

„Astfel de întâlniri reconfirmă rolul Brașovului ca pol economic emergent, capabil să atragă parteneriate internaționale și să creeze punți între Europa Centrală și piețele din America Latină”, a subliniat Cosmin Roșia-Micu, Director General al CCIBV.

Compania Electroprecizia a fost felicitată pentru profesionalismul și ospitalitatea cu care a primit delegația, oferind un exemplu de deschidere și seriozitate în mediul de afaceri local.

Vizita brazilienilor la Săcele nu a fost doar un schimb de informații, ci și o punte simbolică între două regiuni aflate la mii de kilometri distanță, dar unite de dorința comună de colaborare și progres.

Caravana Smart City România – Episodul 2: Brașov, 25 Septembrie 2025

Caravana Smart City România – Episodul 2: Brașov, 25 Septembrie 2025 946 714

Caravana Smart City România – Episodul 2: Brașov, 25 Septembrie 2025

Brașovul devine, la final de septembrie, centrul dialogului național despre digitalizarea administrației publice și transformarea comunităților în orașe inteligente. Caravana Smart City România – Ediția Națională 2025 ajunge pe 25 septembrie la Hotel ARO Palace, Sala Europa, într-un eveniment organizat de Primăria Municipiului Brașov și Camera de Comerț și Industrie Brașov, în parteneriat cu Asociația Română pentru Smart City.

Tema ediției: tehnologie, finanțare și proiecte pentru comunități inteligente

Evenimentul este dedicat comunităților locale care doresc să transforme digitalizarea dintr-un concept teoretic într-o realitate practică. Participanții vor afla cum pot valorifica oportunitățile de finanțare disponibile în prezent și ce pași trebuie făcuți pentru a implementa proiecte concrete de modernizare.

Mesajul central al caravanei subliniază importanța acțiunii rapide și corecte:
„Într-o competiție pentru finanțare, câștigă cei pregătiți să implementeze rapid și corect.”

Cine participă

Caravana aduce împreună lideri din administrația publică, experți în digitalizare, consultanți și furnizori de soluții inovatoare. Publicul-țintă include:

  • primari, viceprimari și city manageri

  • reprezentanți ai consiliilor județene și ai asociațiilor de dezvoltare intercomunitară

  • specialiști în fonduri europene din administrația locală

  • consultanți și integratori de soluții IT pentru sectorul public

Beneficii pentru participanți

Evenimentul de la Brașov nu este doar un prilej de discuții, ci și o oportunitate practică pentru cei care își doresc să avanseze în domeniul digitalizării comunităților:

  • acces direct la cele mai noi informații despre finanțările disponibile și apelurile competitive gestionate de ADR-uri

  • diplomă oficială de participare, emisă de Primăria Brașov și Asociația Română pentru Smart City

  • ocazia de a intra în contact direct cu decidenți locali și naționali, consultanți și furnizori de soluții IT

  • exemple de bune practici și proiecte implementate, gata de replicat la nivel local

  • șansa de a identifica parteneri de încredere pentru viitoare inițiative de digitalizare și modernizare

Un pas înainte pentru comunitățile locale

Caravana Smart City România – Episodul 2, Brașov, își propune să ofere un cadru clar, pragmatic și aplicat pentru dezvoltarea comunităților inteligente. Este un moment-cheie pentru administrațiile locale care vor să rămână competitive și să acceseze fonduri esențiale pentru viitorul lor digital.

Asigurarea clădirilor și bunurilor – un sprijin real pentru afacerea ta

Asigurarea clădirilor și bunurilor – un sprijin real pentru afacerea ta 1908 1044

Asigurarea de incendiu și calamități – o decizie strategică pentru continuitatea afacerii

Cauți cu dedicare cele mai bune soluții pentru ca afacerea ta să performeze la cel mai înalt nivel și alegi cu atenție materialele care o susțin în drumul spre succes. Totuși, într-o lume tot mai imprevizibilă, unde schimbările climatice și incertitudinile economice și sociale sunt tot mai prezente, fiecare decizie contează. Într-un astfel de context, firmele au nevoie de stabilitate, iar o asigurare pentru clădiri și bunuri poate face diferența dintre o întrerupere costisitoare și continuitatea planurilor de business.

De ce este important să îți asiguri afacerea?

  • Un pas esențial în planul de continuitate: Situațiile neprevăzute pot apărea oricând. Asigurările oferă resursele necesare pentru reluarea rapidă a activității și pentru limitarea pierderilor.

  • Evenimente naturale imprevizibile: Incendii, trăsnete, furtuni, cutremure sau prăbușiri de teren nu mai sunt simple ipoteze, ci realități care pot afecta grav o afacere.

  • Situații accidentale și daune neașteptate: De la defecțiuni tehnice până la evenimente rare, precum lovirea clădirii de vehicule sau căderea aparatelor de zbor, orice incident poate genera costuri majore.

  • Riscuri externe și sociale: Furturi, vandalism sau pagube cauzate de vecini pot bloca activitatea și afecta relațiile cu clienții.

  • Valoare adăugată pentru angajați și parteneri: O firmă asigurată transmite stabilitate și responsabilitate, consolidând încrederea în relațiile de business.

Cum te poate ajuta o asigurare bine aleasă?

  • Compensare rapidă pentru daune cauzate de incendii, furturi sau calamități naturale.

  • Reducerea impactului financiar al unor costuri neașteptate.

  • Reluarea activității într-un timp scurt, cu pierderi minime.

Gestionarea unei afaceri nu este simplă, însă alegerea unei asigurări potrivite oferă siguranța necesară pentru a privi viitorul cu mai multă încredere.

Beneficiile Asigurării de incendiu și alte calamități

  • Autoconstatarea daunelor pentru sume sub 10.000 lei – proces rapid, fără birocrație.

  • Plata unui avans de 30% din despăgubire în maximum 72 de ore – continuitate imediată a activității.

  • Acoperirea pierderilor de profit brut cauzate de întreruperea temporară a activității – sprijin esențial pentru companiile care depind de fluxul zilnic.

O alegere pentru viitor

Asigurarea de incendiu și alte calamități nu înseamnă doar acoperirea daunelor materiale, ci și un sprijin real pentru dezvoltare și inovare. Antreprenorii pot investi cu încredere în extindere, știind că afacerea lor este protejată.

Mai mult, soluționarea rapidă și eficientă a daunelor transmite angajaților și partenerilor un mesaj clar: firma este un partener solid și de încredere.

👉 Până la 31 octombrie, Asigurarea de incendiu și alte calamități vine cu reduceri speciale pentru o serie de clauze opționale.

Pentru informaţii suplimentare poți consulta asistentul virtual Amelie (24/7) pe groupama.ro, poţi scrie pe relatii.clienti@groupama.ro, poți suna la AloGroupama 0374.110.110 (luni – vineri, între 8:00 – 18:00) sau contacta reţeaua de vânzători și parteneri Groupama.

Eveniment Economic Româno-Chinez la CCIBV: Investiții, Parteneriate și Oportunități de Internaționalizare pentru Mediul de Afaceri Brașovean

Eveniment Economic Româno-Chinez la CCIBV: Investiții, Parteneriate și Oportunități de Internaționalizare pentru Mediul de Afaceri Brașovean 2363 1772

Brașov, 20 septembrie 2025 – Camera de Comerț și Industrie Brașov a fost gazda unui eveniment economic strategic Jiangsu (China)–Brasov Industry Matchmaking Event, organizat în parteneriat cu oficiali guvernamentali și o delegație de peste 20 de companii chineze din domenii industriale și tehnologice cu potențial ridicat. Întâlnirea a avut ca obiectiv principal crearea de conexiuni directe între mediul de afaceri românesc și investitori străini, în vederea atragerii de investiții în România, a dezvoltării de parteneriate comerciale și a extinderii companiilor locale pe piețe internaționale.

 Din partea Camerei de Comerț și Industrie Brașov au participat Președintele CCIBVdomnul Silviu Costea și Directorul Generaldomnul Cosmin Roșia Micu, care au subliniat importanța acestui tip de inițiative în contextul globalizării economice și al deschiderii către noi piețe.

 Evenimentul a demonstrat interesul crescut al investitorilor chinezi pentru România, dar și potențialul companiilor brașovene de a-și internaționaliza activitatea. Ne dorim ca Brașovul să devină un punct de atracție pentru investiții externe și, totodată, un hub de export pentru produsele și serviciile românești“, a declarat domnul Silviu Costea.

 Pe parcursul întâlnirii, companiile chineze au prezentat domeniile de activitate și tehnologiile de vârf pe care le dezvoltă, precum și interesul pentru colaborări în sectoare precum: industrie, energie verde, echipamente tehnologice, logistică, IT și producție. Discuțiile s-au concentrat atât pe oportunități de investiții directe în România, cât și pe parteneriate comerciale pentru import și export de produse.

 De cealaltă parte, mediul de afaceri local a răspuns cu deschidere și interes, fiind stabilite contacte directe și inițiate discuții concrete care pot evolua spre colaborări durabile. Evenimentul a oferit cadrul ideal pentru schimb de know-how, acces la tehnologii avansate și identificarea de piețe externe pentru companiile românești.

 Acest demers face parte din strategia CCIBV de a acționa ca un catalizator pentru:

  • Atragerea de investitori străini în județul Brașov și în România
  • Susținerea internaționalizării afacerilor locale
  • Crearea de punți comerciale pentru import/export
  • Dezvoltarea de parteneriate în sectoare strategice

Pentru mai multe informații despre eveniment și oportunități viitoare de colaborare, vă rugăm să contactați:

Afrodita Mălureanu
📞 0728 173 733
📧 afrodita.malureanu@ccibv.ro

Inaugurare de amploare la Brașov: 20 de milioane de euro investiți în THERMOTOP – Sistemul Inteligent de Termoizolare!

Inaugurare de amploare la Brașov: 20 de milioane de euro investiți în THERMOTOP – Sistemul Inteligent de Termoizolare! 2048 1536

Săptămâna aceasta, am avut bucuria să fim alături de partenerii noștri de la Thermotop la un moment important: deschiderea oficială a noii fabrici din Ghimbav, un proiect ambițios care promite să pună Brașovul pe harta producției europene de materiale de construcții eficiente energetic.

O investiție de impact, născută aici, la Brașov

Fabrica Thermotop este prima unitate din România dedicată exclusiv producției de plăci termoizolante din PIR (poliizocianurat) – un material tot mai căutat pentru performanțele sale termice și durabilitate.

Este vorba despre o investiție de peste 20 de milioane de euro, într-o fabrică modernă, ridicată de la zero pe o platformă industrială din Ghimbav.

Hala de producție are peste 9.000 mp, iar capacitatea anuală va ajunge la 6 milioane de metri pătrați de panouri – ceea ce o transformă în cea mai mare fabrică de acest tip din sud-estul Europei.

Thermotop este parte a grupului TOPANEL și a fost dezvoltat în parteneriat cu ICCO Grup – două companii cu rădăcini puternice în economia locală, dar și cu viziune internațională.

Împreună, au pus bazele unui proiect care nu doar că oferă produse de calitate, dar creează locuri de muncă, colaborări locale și aduce un suflu nou în industria construcțiilor.

O oportunitate pentru comunitatea de afaceri

Pentru firmele din Brașov și din regiune, această fabrică înseamnă mai mult decât un furnizor nou – este o șansă reală de a lucra cu un partener local, cu livrări rapide, prețuri competitive și produse certificate la nivel european.

CCIBV încurajează membrii care activează în construcții, arhitectură, dezvoltare imobiliară sau retail de materiale să ia legătura cu echipa Thermotop. Suntem bucuroși să vă sprijinim în crearea de legături și parteneriate locale durabile.

La evenimentul de inaugurare, CCIBV a fost reprezentată de Attila Szekely – Director General Adjunct și Andreea Paiușan – Director Marketing.

Felicităm echipa THERMOTOP TECHNOLOGY SRL – thermotop.ro pentru această realizare remarcabilă și le urăm mult succes în activitate! Ne bucurăm să vedem cum parteneriatele strategice contribuie direct la dezvoltarea economică a județului Brașov. CCI Brașov continuă să fie un susținător activ al mediului de afaceri local și al investițiilor cu impact real în economie.

Misiune economică CCIB, SUA-Barbados-Saint Vincent and Grenadines-Cuba

Misiune economică CCIB, SUA-Barbados-Saint Vincent and Grenadines-Cuba 945 709

Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) ORGANIZEAZĂ  misiunea economică multisectorială organizată în SUA, Chicago – Barbados, Bridgetown – Saint Vincent and Grenadines, Kingstown – Cuba, Havana, în perioada 15 noiembrie – 2 decembrie 2025.

Misiunea economică este organizată cu sprijinul Consulatului General al României la Chicago și al Ambasadei României la Havana.

Programul profesional al acestei misiuni cuprinde două Forumuri de Afaceri (Chicago și Kingstown), semniar economic cu statele din Caraibe, întâlniri de afaceri, vizite la companii și Parcuri Industriale locale, vizitarea Târgului Internațional din Havana (FIHAV), recepție organizată de Ambasada României din Havana cu prilejul Zilei Naționale a României.

Printre domeniile de interes pentru exportul romanesc pe aceaste piețe se numără: energie, IT, panificație, industrie alimentară, industrie vinicolă, turism, transporturi, financiar-asigurări.

Se menționează că pot participa și companii din alte domenii, cu rugămintea de a ne comunica în timp util intenția de a participa la această misiune economică, astfel încât să putem identifica potențiale firme partenere.

Programul și costurile estimate ale misiunii economice: https://s9.ro/2ec1

Pentru participare vă puteți înscrie prin completarea formularului: https://forms.gle/BrM5kdxaZ3LinDen8

Având în vedere rezervările necesare, data limită pentru înscriere este  20.09.2025!

Persoana de contact: Adriana Crișan, telefon: 0729 743 032, E-mail: adriana.crisan@ccib.ro.

Conferința Industry CCUS revine în 2025 la Amsterdam

Conferința Industry CCUS revine în 2025 la Amsterdam 1039 779

După succesul remarcabil al ediției din 2024, care a reunit peste 100 de participanți din mai mult de 20 de țări, conferința Industry CCUS 2025 va avea loc în perioada 26–27 noiembrie 2025, la Amsterdam, Olanda.

Evenimentul de referință va aduce din nou împreună experți internaționali, factori de decizie, lideri tehnologici și reprezentanți ai industriei pentru a analiza viitorul captării, utilizării și stocării carbonului (CCUS) în industriile grele, petrochimie, ciment și sectoare conexe.

Pe fondul accelerării implementării CCUS în Europa, susținută de politici publice și investiții în infrastructură, ediția din acest an va pune accent pe cele mai noi tehnologii, transportul transfrontalier al CO₂, investițiile în tehnologii curate și dezvoltarea de clustere industriale pe continent.

Printre speakerii confirmați se numără Nina Kolbe (thyssenkrupp Steel), Mattias Ivarsson (St1), Tom Strengers (SkyNRG), Manas Vaidyas (E.ON) și David Nevicato (TotalEnergies), care vor împărtăși perspective de specialitate și experiențe din proiecte reale.

În avanpremiera conferinței, pe 25 noiembrie, participanții vor putea vizita în exclusivitate centrala AEB Amsterdam Waste-to-Energy, una dintre cele mai performante unități de transformare a deșeurilor în energie din Europa.

Conferința Industry CCUS 2025 promite două zile de sesiuni susținute de experți, oportunități strategice de networking și informații aplicate despre viitorul CCUS în Europa.

Detalii, pe site-ul organizatorului: https://petroleumaustralia.com.au/events/industry-ccus-2025-conference-26-27-november-amsterdam-netherlands/

Termenul pentru trecerea de la Revisal către Reges – Online a fost prelungit

Termenul pentru trecerea de la Revisal către Reges – Online a fost prelungit 800 486

Guvernul prelungește termenul pentru trecerea de la Revisal la Reges-Online. Noul deadline: 31 decembrie 2025

Trecerea angajatorilor de la sistemul Revisal la platforma Reges-Online nu se va mai face la 30 septembrie 2025, așa cum era prevăzut inițial. Guvernul a decis joi, în ședința de la Palatul Victoria, prorogarea termenului până la 31 decembrie 2025. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Dogioiu.

Potrivit acesteia, măsura a fost luată „pentru a veni în sprijinul angajatorilor care întâmpină dificultăți în procesul de migrare către noua platformă”. Datele oficiale arată că doar 23% dintre firme reușiseră până acum să finalizeze trecerea la Reges-Online, iar menținerea termenului inițial ar fi dus la blocaje operaționale și posibile sancțiuni pentru companii.

Presiunea venită din partea experților în legislația muncii
Decizia Guvernului vine după ce Uniunea Națională a Experților în Legislația Muncii (UNELM) a cerut public amânarea termenului-limită. Într-o adresă trimisă către Guvern, Ministerul Muncii și Inspecția Muncii, reprezentanții UNELM au solicitat prelungirea termenului până la 31 decembrie 2025, invocând probleme tehnice și riscuri majore pentru angajatori.

„În numele a 4.657 de angajatori și peste 42.000 de salariați, am transmis o cerere fermă pentru prelungirea termenului, astfel încât platforma Reges-Online să fie utilizată în condiții optime, fără riscul sancțiunilor și fără întârzieri în angajări”, a precizat organizația.

Experții semnalează întârzieri în autorizarea accesului, erori de funcționare, lipsa unui manual oficial de utilizare și riscul ca anumite situații tehnice să fie interpretate drept muncă nedeclarată.

Ce prevedea legea înainte de amânare
Hotărârea de Guvern nr. 295/2025 stabilea că firmele aveau șase luni la dispoziție, din 31 martie până la 30 septembrie 2025, pentru a trece în noul registru electronic. Nerespectarea termenului urma să fie sancționată cu amenzi cuprinse între 15.000 și 20.000 de lei. În plus, companiile trebuiau să încarce în platformă toate datele contractelor active, care nu se regăseau deja în sistemul informatic.

Prin decizia de joi, Executivul acordă angajatorilor încă trei luni pentru a finaliza migrarea către Reges-Online, astfel încât procesul să se desfășoare fără blocaje și fără a pune presiune suplimentară asupra mediului de afaceri.

Târgul internațional R+T Turkey – 27-29 Noiembrie 2025

Târgul internațional R+T Turkey – 27-29 Noiembrie 2025 1500 1472

Târgul internațional R+T Turkey, fondat în 2005, s-a consacrat drept un eveniment de referință pentru sectoarele rulourilor, protecției solare, ușilor rulante și celor de garaj. Abrevierea R+T din denumire vine de la „Roller Shutters, Doors”. Evenimentul este organizat de Messe Stuttgart Ares Fuarcilik Ltd. Ști. și are loc anual la Istanbul Expo Center.

R+T Turkey se axează pe cererea piețelor euro-asiatice, pe importul de produse străine și pe exportul produselor turcești de calitate. Totodată, târgul pune accent pe tehnologiile și produsele inovatoare din domeniul rulourilor, sistemelor de protecție solară și ușilor rulante sau de garaj. La eveniment expun companii din diverse domenii, în special din construcții, arhitectură și design, care își prezintă produsele și serviciile. Publicul-țintă este format în principal din specialiști, producători și antreprenori interesați de aceste sectoare.

R+T Turkey face parte dintr-o serie internațională de târguri care include R+T Stuttgart, R+T Asia și Sun Shading Expo North America, consolidând astfel poziția brandului R+T ca lider global în domeniu.

Articole expuse:

  • Copertine

  • Rulouri

  • Jaluzele

  • Accesorii

  • Pergole și foișoare

  • Produse textile tehnice

  • Sisteme de umbrire exterioară

  • Jaluzele rulante

  • Grilaje și garduri

  • Ferestre și accesorii

  • Sisteme de închidere pentru balcoane și grădini de iarnă

  • Sisteme plase împotriva insectelor

  • Corturi și umbrele

  • Sisteme de uși și porți

  • Obloane pentru ferestre

  • Sisteme de încălzire și răcire pentru exterior

  • Sisteme de control pentru locuință (home automation)

  • Sisteme de acționare și comandă

  • Sisteme de compartimentare pereți și tavane

Locația evenimentului, Istanbul Expo Center, este un complex ultramodern, amplasat strategic pentru a facilita accesul atât vizitatorilor naționali, cât și celor internaționali, oferind conexiuni rapide cu aeroportul și centrul orașului.

Pentru informații detaliate, consultați site-ul organizatorului: https://rt-turkey.com/en/startseite/

Fabrică nouă la Brașov. Danezii de la Sekura, printre liderii europeni în domeniu, vor produce componente pentru cabine.

Fabrică nouă la Brașov. Danezii de la Sekura, printre liderii europeni în domeniu, vor produce componente pentru cabine. 2560 1440

Sekura, lider european în cabine industriale, deschide prima fabrică din afara Danemarcei la Brașov

Pe 16 septembrie 2025, Camera de Comerț și Industrie Brașov a participat la inaugurarea noii fabrici Sekura Cabins, eveniment desfășurat la VGP Park Brasov – VGP Parks.

Investiție de 1,8 milioane euro în producția locală

Compania daneză Sekura Cabins, lider european în proiectarea și producția de cabine industriale, își extinde operațiunile în România. Noua unitate din VGP Park Brașov reprezintă prima fabrică a grupului deschisă în afara Danemarcei și implică o investiție de 1,8 milioane euro.

Producție și locuri de muncă

Pe o suprafață de aproximativ 2.000 mp, fabrica va produce componente din tablă și cadre metalice destinate uzinei-mamă din Randers. Până la sfârșitul anului 2026, unitatea din Brașov va genera 50 de noi locuri de muncă.

Tehnologie modernă și producție sustenabilă

Noua fabrică va integra linii de producție moderne și se va axa pe:

  • Siguranță – cabine concepute conform celor mai stricte standarde europene;

  • Sustenabilitate – utilizarea materialelor reciclabile și a unor sisteme eficiente energetic;

  • Scalabilitate – creșterea capacității de livrare pentru piețele în expansiune.

Un pas strategic pentru piața europeană

Extinderea în România vine după investiția de 20 milioane euro realizată în 2021 în fabrica sustenabilă din Randers. Cele două unități consolidează prezența Sekura pe piețe-cheie precum Germania, Finlanda, Suedia și Olanda.

O companie cu tradiție și viziune

Cu o istorie de peste 65 de ani și o cifră de afaceri anuală de 50 milioane euro, Sekura Cabins proiectează și produce cabine pentru industrii variate: agricultură, silvicultură, minerit, construcții, logistică, energie și automotive.

Acționariat

Sekura Cabins Group este deținută privat, printr-un joint-venture al fondurilor de investiții olandeze Standard Investment NL și Foreman Capital NL, cu sediul la Amsterdam.

La eveniment au fost prezenți, din partea Camerei de Comerț și Industrie Brașov, Attila Szekely – Director General Adjunct, Andreea Paiușan – Director Marketing și Ioana Ene – Manager de Proiecte, care au felicitat echipa grupului Sekura Cabins A/S pentru această realizare și și-au exprimat susținerea pentru viitoarele proiecte ale companiei.

🤝 Camera de Comerț și Industrie Brașov continuă să sprijine investițiile care aduc valoare adăugată comunității și contribuie la dezvoltarea economică a județului.