Business

Smart Airport Cities#4

Smart Airport Cities#4 1479 1184

Primăria Ghimbav, în calitate de organizator al evenimentului, împreună cu Asociația Smart City Brașov și sub înaltul patronaj al Institutului Regiunilor Europene, are plăcerea de a vă invita să participați la conferința SMART AIRPORT CITIES Ediția a IV-a care va avea loc în data de 16 Mai 2024 la Angelis Ballroom din Ghimbav.

Eveniment de brokeraj on-line ”Innovat&Match Brokerage”

Eveniment de brokeraj on-line ”Innovat&Match Brokerage” 1932 1449

Vă informăm despre desfășurarea, on line, a evenimentului gratuit de brokeraj  ”Innovat&Match Brokerage”, aflat la cea de-a 18-a ediție!

Innovat&Match este evenimentul de matchmaking al R2B – Research to Business, Expoziție Internațională de Cercetare și abilități deosebite.

Comaniile interesate vor face cunoștință cu parteneri de tehnologie și cercetare pentru afacerea lor. Innovat&match este o modalitate rapidă și ușoară de a întâlni potențiali parteneri de cooperare în cadrul întâlnirilor bilaterale organizate ONLINE.

Înregistrați-vă și prezentați-vă altora creându-vă profilul personalizat și promovând produsele, serviciile și ideile de proiecte pe Piață. Căutați, de asemenea, abilitățile, competențele și serviciile de care aveți nevoie.

Rezervați întâlniri de 30 de minute cu alți participanți, în funcție de disponibilitatea dvs. și pregătiți-vă să profitați la maximum de această oportunitate simplă de creare de rețele.

Evenimentul se concentrează pe 9 subiecte principale:
• AGROALIMENTARE
• CONSTRUCȚII
• INDUSTRIILE CULTURALE ŞI CREATIVE
• TRANSFORMARE DIGITALĂ
• ENERGIE ȘI DEZVOLTARE DURABILĂ
• SĂNĂTATE ȘI BUNĂSTARE
• MECATRONICA SI MOTORISTICA
• TURISM
• ECONOMIE URBANĂ

INSTITUTUL NAȚIONAL DE CERCETARE DEZVOLTARE PENTRU MAȘINI ȘI INSTALAȚII DESTINATE AGRICULTURII ȘI INDUSTRIEI ALIMENTARE oferă gratuit suport tehnic la înregistrare, selectare parteneri întâlniri, inclusiv traducere în timpul întâlnirilor.

Dacă sunteți interesați vă rugăm să ne anunțați prin e-mail la :
Vergil Muraru -Expert Comunicare
INMA – National Institute of Research-Development for Machines and Installation designed to Agriculture and Food Industry – Enterprise Europe Network member
Bucharest, sector 1, Ion Ionescu de la Brad blv, no.6
Mobile phone +40744357250, fax +40212693270,
e-mail:virgil.muraru@gmail.com

Coordonator INMA-ITA:
Dr. Ing. Cornelia Muraru Ionel
tel 0742226193
e-mail:cornelia.muraru.ionel@gmail.com

Campanie de marketing: SOLUȚIE pentru nevoia de forță de muncă a firmelor din județul Brașov

Campanie de marketing: SOLUȚIE pentru nevoia de forță de muncă a firmelor din județul Brașov 1476 1190
Asociația Brașovul Altfel, alături de Camera de Comerț și Industrie Brașov și Patronatul IMM-urilor din Brașov, demarează o campanie de marketing cu scopul de a crește numărul de angajați din județul Brașov.

Lipsa forței de muncă este una dintre provocările importante ale mediului de afaceri brașovean. Un ONG brașovean vine cu o idee nouă pentru a rezolva această situație. Asociația Brașovul Altfel, împreună cu CCI Brașov și PIMM Brașov, desfășoară o campanie de marketing la nivel național, prin care prezintă județul Brașov ca locul în care te poți muta pentru a duce un trai mai bun.

Milioane de români pleacă din țară, pentru că își doresc o calitate a vieții mai bună. Brașovul a crescut mult, din toate punctele de vedere, și oferă o calitate a vieții comparabilă cu multe dintre comunitățile din vestul Europei. Ideea noastră este să promovăm la nivel național nivelul de trai din județul Brașov și astfel să transmitem românilor noștri că avem și aici ce caută ei, când pleacă afară din țară.
Campania o să fie finanțată din donațiile mediului de afaceri. În prima fază avem nevoie de 15.000 lei pe care îi vom folosi pentru a construi o pagină de internet și un plan de marketing pentru promovarea acestei pagini. Ideea de bază a proiectului este să aducem cât mai mulți vizitatori pe pagina de internet, unde, cei interesați să se mute în județul Brașov, găsesc informații despre viața de aici. În faza a doua demarăm o altă strângere de donații, care să acopere suma necesară campaniei de marketing.
Mă bucur pentru că lângă noi sunt două organizații reprezentative pentru mediul de afaceri brașovean, respectiv Camera de Comerț și Industrie Brașov și Patronatul IMM-urilor din Brașov. Sunt sigur că împreună o să reușim să creștem numărul de angajați din județ, a declarat Radu-Valentin Paul, președintele Asociației Brașovul Altfel.

Firmele brașovene duc lipsă serioasă de personal. Mulți dintre marii angajatori au planuri de extindere, dar investițiile lor depind mult de forța de muncă disponibilă sau de planurile care există pentru a crește numărul de angajați. La fel, atunci când o companie caută un loc în care să investească, analizează serios disponibilitatea forței de muncă.

Suntem în contact permanent cu marii angajatori din județ, iar marea majoritate reclamă lipsa de personal. Aceeași situație înclină serios balanța atunci când firme străine vizitează județul Brașov în procesul de prospectare a unei investiții noi.
Ne-a plăcut ideea Asociației Brașovul Altfel și ne alăturăm acestui demers pentru că scopul nostru este să sprijinim mediul de afaceri local, a declarat Daniel Gabor, directorul general adjunct al CCI Brașov.

Economia județului Brașov a crescut mult. Acest lucru înseamnă că și necesarul de forță de muncă este altul. Patronatul IMM-urilor din Brașov este un susținător activ al firmelor mici și mijlocii din județ, astfel că s-au alăturat demersului inițiat de Asociația Brașovul Altfel.

Cifra de afaceri a județului Brașov a crescut. Spre exemplu, în 2022, am avut cea mai mare creștere procentuală, respectiv 7,9%, din România. Am fost peste București și alte orașe. În mod evident a crescut și numărul de angajați. PIMM Brașov este alături de IMM-urile brașovene și cunoaște bine nevoile acestora. Iar nevoia de forță de muncă este în topul provocărilor pe care le avem. Suntem parte din acest demers de a crește numărul de angajați din județul Brașov și sperăm să obținem rezultate cât mai curând, a declarat Eleonora Ion, vicepreședinte PIMM Brașov.

Programul Start-Up Nation 2024

Programul Start-Up Nation 2024 1172 885
Camera de Comerț și Industrie Brașov anunță lansarea spre consultare publică a proiectului pentru stimularea întreprinderilor mici și mijlocii „START-UP NATION – ROMÂNIA“ ediția 2024.

Conform documentului emis de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, programul va avea doi piloni:

Pilonul I Activarea potențialului antreprenorial al tinerilor:
Acest pilon va avea un buget total de 295.750.000,00 euro și este adresat tinerilor cu vârsta între 18 ani și până în 30 de ani neîmpliniți la momentul înscrierii în program, inclusiv persoane reîntoarse în țară din străinătate.
În cadrul acestei componente se va avea în vedere asigurarea accesului la cursuri de formare în vederea dobândirii de competențe antreprenoriale pentru un număr estimat de 25.000 de persoane, iar ulterior vor fi finanțate 5.250 de întreprinderi înființate. Sprijinul financiar va fi de maximum 250.000 lei/afacere, cu o contribuție proprie de 10%.

Pilonul II Sprijin pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul persoanelor din grupul țintă :
Acest pilon va avea un buget total de 150.435.295,00 euro și este adresat tinerilor cu vârsta între 30 ani și până în 35 de ani neîmpliniți la momentul înscrierii în program, persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, șomerilor (inclusiv șomeri de lungă durată), persoanelor inactive și persoanelor din grupurile dezavantajate pe piața muncii, care au domiciliul în regiunile mai puțin dezvoltate.

În cadrul acestei componente se va avea în vedere asigurarea accesului la cursuri de formare în vederea dobândirii de competențe antreprenoriale pentru un număr estimat de 4.600 de persoane, iar ulterior vor fi finanțate 2.500 de întreprinderi înființate. Sprijinul financiar va fi de maximum 250.000 lei/afacere, cu o contribuție proprie de 10%.

Camera de Comerț si Industrie Brașov, prin Departamentul de Consultantă format dintr-o echipă de specialiști cu o experiență de peste 20 ani, oferă servicii de consultanță și asistență societăților interesate în scopul identificării celei mai potrivite surse de finantare, luând în considerare programele de actualitate și domeniul de interes al clientului.

Persoana de contact:
Attila Szekely | Director Departament Consultanță
E-mail : attila.szekely@ccibv.ro
Telefon 0268 547 084

China Brand Fair 2024

China Brand Fair 2024 1477 1181

Persoană de contact: Paloș Luisa, Departament MK&PR, CCI Bv, e-mail: luisa.palos@ccibv.ro, telefon 0728 137727
Înregistrare AICI

Conferinţa Great People Inside, ”Everything HR”

Conferinţa Great People Inside, ”Everything HR” 1260 942
Braşovenii au şansa să descopere viitorul şi succesul în Resurse Umane la Conferinţa Great People Inside, ”Everything HR”, eveniment susţinut de NewsBV.ro, care se va desfăşura la Hotel Qosmo din Brașov.

Speakeri internaţionali de top vor fi prezenţi la cea de-a XIX-a ediție a Conferinței Great People Inside, “Everything HR”, un eveniment deosebit care va avea loc în perioada 29-30 Mai la Hotel Qosmo din Brașov.

Acesta este un eveniment de neratat!

Participanții vor avea șansa de a asculta și de a învăța de la speakeri TedX de renume internațional ca Anil Seth, Itay Talgam și Perry Timms, preum și alte nume importante din industrie: Tracie Sponenberg, Onyi Anyado, Zarja Cibej, Rick Yvanovich, Enrico Banchi, Pedro Pinto, Flaviu Cicirean, Mihai Găvan, Alina Grozescu.

De la Incluziunea la locul de muncă la Inteligența Artificială, discutăm care sunt tendințele, aspectele la care să fim atenți și cum arată viitorul resurselor umane. Vor participa specialiști din HR, directori, manageri, antreprenori, oameni de vânzări și marketing, traineri, psihologi cu care poți interacționa în pauzele de networking.

Iată câteva motive pentru care să participați:
–  acces la prezentări inspiraționale și discuții provocatoare care te vor ajuta să-ți îmbunătățești abilitățile și să-ți dezvolți cunoștințele în domeniul HR;
– conectare cu alți specialiști, găsești posibili colaboratori sau chiar clienți noi prin prospectarea pieței și poți pune întrebări punctuale speakerilor în panel sau chiar în pauze;
– aflați informații avizate, ultimele noutăți direct de la profesioniști de top din industrie, de renume internațional și național;
Petrecere Brașov by Night
– Investești în dezvoltarea ta și înveți noi abilități pe care le poți da mai departe în munca ta;
– Seara primei zilei ne va găsi petrecând într-un cadru relaxant la Petrecerea Brașov by Night;
– Susții cauza pentru care noi ne unim anul acesta, Asociația Bastonul Alb;
– Poți câștiga cel puțin unul dintre premiile oferite de Partenerii noștri Networking;
– Iar dacă nu ești din Brașov, te alegi cu o vizită într-un oraș cald și primitor, detașându-te de ritmul zilnic și fiind într-un mediu de învățare;

Ni s-au alăturat mulți speakeri și anul acesta, printre care îi menționăm pe:
Anil Seth este un cercetător de vârf în domeniul neuroștiinței, cunoscut pentru lucrările sale despre percepția realității și impactul acesteia asupra comportamentului uman.
Itay Talgam, dirijor și expert în leadership, utilizează metaforele muzicale pentru a ilustra concepte esențiale de leadership și echipă.
Perry Timms este un expert în inovație și transformare organizațională, cunoscut pentru abordarea sa unică în crearea culturilor de muncă creative și inovatoare.

Pentru mai multe detalii despre eveniment, speakeri și modalitatea de înscriere AICI

Data: 29 -30  mai 2024 ;  locația: Hotel Qosmo Brașov

Iran Health Exhibition 2024

Iran Health Exhibition 2024 940 707
Cea de-a 25-a expoziție internațională de echipamente medicale, dentare, farmaceutice și de laborator va avea loc în perioada 18-21 mai 2024 la Teheran Permanent Fair Ground, Iran

Fiind cel mai mare și mai important eveniment din domeniul echipamentelor și serviciilor medicale, dentare, de laborator, farmaceutice din regiune, unde un număr mare de companii capabile sunt prezente în fiecare an, Iran Health Exhibition este o oportunitate excelentă pentru companiile active interne și internaționale.

Peste 25.000 de vizitatori experți și practicieni din industrie vor  avea oportunitatea să observe realizările și produsele din domeniu și ținând cont de tendințele cererii de pe piață și de direcția acestei creșteri, industria își ghidează activitățile și inovațiile viitoare.

Companiile brașovene participante la această expoziție nu numai că vor afla  informații valoroase despre domeniu, ci vor  realiza  legături directe cu persoane similare care  împărtășesc pasiunea pentru un viitor durabil.

Pentru mai multe informații și înregistrare accesați butonul de mai jos.

Material primit prin amabilitatea Saman YOUSEFVAND,  First Secretary / Economic Section,
Embassy of the Islamic Republic of Iran

Conferința P2GreenEST

Conferința P2GreenEST 1413 1062
Clusterul Green Energy, partener al Consorțiului P2GreenEST, invită companiile brașovene la conferința ”Internaționalizare și access la achiziții publice verzi”

Conferința se desfășoară în cadrul proiectului P2GreenEST, o inițiativă susținută prin programul Uniunii Europene COSME (COS-PROUT-2020-2-03 „Susținerea întreprinderilor Europene pentru participare la achizițiile publice în țările din exteriorul UE”) și este implementată prin parteneriat de către Clusterul Green Energy din România, Clusterul ea-ecoentreprises din Franța, Federația FADE din Spania și Camera de Comerț și Industrie din Republica Moldova, în perioada 1 iunie 2021– 31 mai 2024.

Obiectivul proiectului este de a asigura și îmbunătăți accesul companiilor europene inovatoare – active în sectoarele managementului apei, gestiunii deșeurilor și eficienței energetice – la procesul achizițiilor publice în țările beneficiare din Europa de Est (Republica Moldova, Ucraina) și Serbia, prin:
• încurajarea și dezvoltarea unor parteneriate durabile, între clusterele și IMM-urile din UE și cele din Republica Moldova, Ucraina și Serbia, prin oferirea serviciilor de consultanță pentru crearea consorțiilor între companiile beneficiare și participarea în comun la licitațiile publice organizate în țările vizate,
• susținerea companiilor active în sectoarele economiei circulare, pentru a introduce tehnologii și practici inovatoare și prietenoase mediului ambiant, prin oferirea unor servicii de tip HELPDESK, organizarea misiunilor economice și întrevederilor bilaterale de afaceri, sesiunilor de informare și instruire, etc.

Agenda propusă a conferinței poate fi accesată mai jos:

Data: 23 mai 2024 ; interval orar:  10:00 – 17:30; locația: Hotel Qosmo Brașov (Str. Zaharia Stancu 4, Brașov, sala Qosmo Grand1).

Participarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile și necesită o înscriere prealabilă, care se poate realiza accesând butonul de mai jos.

Termen de înscriere : 9 Mai 2024

Pentru mai multe informații, vă rugăm să contactati Clusterul Green Energy, persoane de contact Lajos Vajda tel. 0751-090944, email: info@greencluster.ro și Raduly Bernadett Andrea tel: 0742-887526, email: biomass4energy@gmail.com

Finanțări: „Investiţii în exploataţii agricole” Componenta 4.1.1. „Achiziții de utilaje agricole”

Finanțări: „Investiţii în exploataţii agricole” Componenta 4.1.1. „Achiziții de utilaje agricole” 1260 945
Camera de Comerț și Industrie Brașov anunță lansarea spre consultare publică a variantei nr.2 a ghidului solicitantului aferent submăsurii 4.1 „Investiţii în exploataţii agricole”, componenta 4.1.1. „Achiziții de utilaje agricole”.

Scopul programului este de a îmbunătăți performanțele economice a tuturor fermelor și facilitarea restructurării și modernizării fermelor, în special în vederea creșterii participării și orientării către piață, cât și a diversificării agricole.

Solicitanți eligibili:

  • Persoană fizică autorizată;
  • Întreprindere individuală;
  • Întreprindere familială;
  • Societate în nume colectiv – SNC;
  • Societate în comandită simplă – SCS;
  • Societate pe acţiuni – SA;
  • Societate în comandită pe acţiuni – SCA;
  • Societate cu răspundere limitată – SRL;
  • Societate comercială cu capital privat;
  • Institute de cercetare – dezvoltare, precum și centre, staţiuni şi unități de cercetaredezvoltare și didactice, inclusiv universităţi din domeniul agricol cu personalitate juridică, de drept public sau privat;
  • Societate agricolă;
  • Composesorate, obști și alte forme asociative de proprietate asupra terenurilor;
  • Societate cooperativă agricolă;
  • Cooperativă agricolă;
  • Grup de producători și Organizație de producători.

Valoarea finanțării nerambursabile aferente proiectului:

Prin submăsura 4.1 se acordă fonduri nerambursabile de până la 1.500.000 euro, astfel:

  • Pentru fermele vegetale cu dimensiunea economică între 8.000 euro SO până la 250.000 și pentru fermele zootehnice având dimensiunea economică până la 500.000 euro SO, rata sprijinului public nerambursabil va fi de 50% din totalul cheltuielilor eligibile și nu va depăşi 350.000 Euro pentru achiziții simple/1.000.000 euro pentru achizițiile simple specifice culturii de sfeclă de zahăr la nivel de fermă (inclusiv tineri fermieri);
  • Pentru fermele vegetale cu dimensiunea economică între 250 000 și 500.000 euro SO și fermele zootehnice având dimensiunea economică între 500.000 euro SO și 1 mil euro SO, rata sprijinului public nerambursabil va fi de 50% din totalul cheltuielilor eligibile și nu va depăşi 400.000 Euro pentru achiziții simple/ 1.000.000 euro pentru achizițiile simple specifice culturii de sfeclă de zahăr;
  • Pentru fermele vegetale cu dimensiunea economică peste 500.000 euro SO și peste 1.000.000 euro SO pentru sectorul zootehnic rata sprijinului public nerambursabil va fi de 30% și nu va depăşi 400.000 Euro pentru achiziții simple/ 1.000.000 euro pentru achizițiile simple specifice culturii de sfeclă de zahăr;
  • Pentru cooperative, grupuri de producători și organizații de producători, rata sprijinului public nerambursabil va fi de 50% și nu va depăşi 1.500.000 Euro indiferent de tipul investiției și de dimensiunea ferme.

Observațiile și propunerile de clarificări se pot transmite pe adresa de e-mail consultare@afir.info până pe data de 29 aprilie 2024.

Camera de Comerț si Industrie Brașov, prin Departamentul de Consultantă format dintr-o echipă de specialiști cu o experiență de peste 20 ani, oferă servicii de consultanță și asistență societăților interesate în scopul identificării celei mai potrivite surse de finantare, luând în considerare programele de actualitate și domeniul de interes al clientului.

Persoana de contact:
Attila Szekely | Director Departament Consultanță
E-mail : attila.szekely@ccibv.ro
Telefon 0268 547 084

DESCOPERĂ CARTA ALBĂ A TURISMULUI DIN ROMÂNIA – GROUPAMA

DESCOPERĂ CARTA ALBĂ A TURISMULUI DIN ROMÂNIA – GROUPAMA 1909 905


Industria turismului din România are o dinamică rapidă și capacitatea de a se adapta rapid la schimbările de pe piață și tendințele mereu în evoluție. Cu un număr mare de jucători pe piață, turismul contribuie semnificativ la economia țării, generând locuri de muncă și venituri importante. Totuși, această industrie se confruntă și cu provocări precum lipsa de predictibilitate, fluctuațiile economice și schimbările legislative.

Cele mai noi statistici, informații și rezultate despre industria turismului se regăsesc acum în Carta Albă a Turismului din România, o lucrare aflată la a treia ediție, realizată de Consiliului Național al IMM-urilor din România, Groupama Asigurări și Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.

Lucrarea este o cercetarea științifică care prezintă principalele caracteristici, riscuri, vulnerabilități și oportunități ale sectorului turistic, cu scopul de a influența viitoarele politici publice în domeniu.

Rezultatele  reflectă faptul că cei mai importanți trei factori pozitivi pentru afacerile din turism sunt:

  • clienții/ vizitatorii repetitivi (67%)
  • clienții/ vizitatorii noi (55%)
  • prețul (43%)

De asemenea, rata medie de revenire (la nivelul întregului eșantion) se ridică la 33%, în scădere cu aproximativ 12% față de nivelul înregistrat în anul 2019.

Principalele riscuri mari identificate de către antreprenorii/ managerii din turism în anul 2023 se referă la: costul materiilor prime și al energiei (pentru restaurante, în principal), lipsa de stabilitate legislativă (pentru unitățile de cazare), dar și legislația inadecvată (pentru agențiile de turism).

Și în industria ospitalității, la fel ca în oricare alta, este bine să ai un partener de încredere cu care să poți naviga la fel de ușor printre oportunități sau provocări, să știi că indiferent de obstacol, vei avea pe cine să te bazezi pentru a-l putea depăși. Tocmai de aceea, noi, cei de la Groupama, suntem alături de antreprenorii din industria turismului cu soluțiile de asigurare potrivite pentru afacerile lor, fie că vorbim de asigurările de clădiri și bunuri, asigurări specifice domeniului HoReCa, asigurări de răspundere civilă sau asigurări de viață și sănătate, atât de utile ca mijloc de atragere și motivare a forței de muncă.

Pentru informaţii suplimentare poți consulta asistentul virtual Amelie (24/7) pe groupama.ro, poţi scrie pe relatii.clienti@groupama.ro, poți suna la AloGroupama 0374.110.110 (luni – vineri, între 8:00 – 18:00) sau contacta reţeaua de vânzători și parteneri Groupama.