FORUMUL DE AFACERI ROMÂNIA – PORTUGALIA

FORUMUL DE AFACERI ROMÂNIA – PORTUGALIA

FORUMUL DE AFACERI ROMÂNIA – PORTUGALIA 1479 1185


Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) în parteneriat cu Asociația Antreprenorială Portugheză-Camera de Comerț &Industrie (AEP-CC&I), invită companiile  să  participe luni, 4 martie a.c. la:
FORUMUL DE AFACERI ROMÂNIA – PORTUGALIA

Evenimentul se desfășoară în contextul misiunii economice organizată de Asociația Antreprenorială Portugheză – Camera de Comerț & Industrie (AEP-CC&I) condusă de dl. Paulo Vaz, administrator și consul onorific al României la Porto, fiind un follow-up la Memorandumul de Înțelegere (MoU) semnat de AICEP – Agenția Portugheză pentru Investiții și Comerț Exterior cu ARICE – Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior, urmare a vizitei de stat în Portugalia a președintelui României (6-9 octombrie 2023).

Delegația portugheză va fi alcătuită din reprezentanți ai AEP-CC&I, precum și ai companiilor portugheze Catari (structuri metalice industriale), Lumatex (textile), Neiper (textile), Orivarzea (industria alimentară/producătorde orez) și Texteis Penedo (textile), ale căror prezentări sunt anexate prezentei Invitații.

La eveniment vor participa reprezentanți ai conducerilor ARICE și ai Ambasadei Portugaliei în România.

În marja evenimentului va fi semnat un Acord de cooperare între CCIB și AEP CC&I care să pună bazele cooperării dintre cei doi parteneri și să identifice  proiecte de cooperare antreprenorială specifice, inclusiv pe piețe terțe precum Brazilia și proiecte de reconstrucție în Ucraina.

Fiecare participant la întâlnire poate dialoga cu invitații și poate să-și prezinte obiectivele: căutarea de clienți, de furnizori sau parteneri de afaceri, cunoașterea condițiilor și posibilităților investiționale. Totodată, în cadrul evenimentului, vor putea participa la sesiunea de networking, comunicând cu cei prezenți.

Pentru confirmări de participare, pe care le așteptăm până la data de 3 martie a.c., precum și pentru detalii suplimentare, sunteți rugați să vă adresați persoanelor de contact: Dl. Mircea Toader, tel. 0723 144 663/0725 167 894 sau e-mail mircea.toader@ccib.ro și dra. Nadjet Ranete, e-mail: nadjet.ranete@ccib.ro.

Data: 4 Martie 2024; ora: 09,30; Locația: Aula Carol I a Palatului CCIB, Strada Ion Ghica nr.4, etaj 2, sect. 3