Camera de Comerț și Industrie Brașov

Împreună pentru afaceri de succes

Cursuri la care se fac înscrieri în perioada 14.07.2025-25.07.2025

Cursuri la care se fac înscrieri în perioada 14.07.2025-25.07.2025 1934 1441
Departamentul Formare Profesională și Învățământ Dual  face înscrieri în perioada 14.07.2025-25.07.2025  pentru următoarele programe de formare profesională:

Camera de Comerț si Industrie Brașov, prin Departamentul de Formare Profesională și Învătământ Dual, a oferit până în prezent cursuri de formare profesionlă la peste 25.000 de persoane. Acestea au beneficiat de experiența de peste 25 de ani a echipei și de profesionalismul celor 120 de formatori cu care colaboram.

Așteptăm cu drag înscrierile persoanelor interesate de aceste cursuri.

Contact

Manuela Lăcătuș

Departament Formare Profesională și Învățământ Dual

manuela.lacatus@ccibv.ro

0728 137 725

Acte normative cu impact asupra activității C.C.I. Brașov și a membrilor acesteia 26.06.2025 -08.07.2025

Acte normative cu impact asupra activității C.C.I. Brașov și a membrilor acesteia 26.06.2025 -08.07.2025 1934 1446
Publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I în intervalul  26.06.2025-08.07.2025

Ordin nr. 770 emis de A.N.R. pentru SERVICIILE COMUNITARE DE UTILITĂŢI PUBLICE pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile de salubrizare, precum şi de calculare a tarifelor/taxelor distincte pentru gestionarea deşeurilor şi a taxelor de salubrizare, aprobate prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice nr. 640/2022 (M.O. nr. 596/26.06.2025)
 
Ordin nr. 2105 emis de M.S. privind modificarea anexei la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 2.494/2023 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman valabile în România care pot fi utilizate/comercializate exclusiv de farmaciile comunitare/oficinele locale de distribuţie/ farmaciile cu circuit închis şi drogheriile care nu se află în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti sau/şi cu Ministerul Sănătăţii, cuprinse în Catalogul public (M.O. nr. 596/26.06.2025)
 
Ordin nr. 342 emis de C.N.P.P. privind aprobarea Procedurii tehnice de transformare a zilelor lucrătoare în zile calendaristice, în vederea determinării stagiului de cotizare realizat de asiguraţii sistemului public de pensii (M.O. nr. 597/26.06.2025)
 
Ordin nr. 686 emis de M.E. privind aprobarea Normelor metodologice pentru recuperarea ajutoarelor de stat acordate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2025 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat privind exceptarea unor categorii de consumatori finali de la aplicarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie (M.O. nr. 610/30.06.2025)
 
O.U.G. nr. 37 pentru abrogarea art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi a art. XIV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2024 privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii instituţionale a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, reorganizarea activităţii acesteia, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (M.O. nr. 613/30.06.2025)
 
Ordin nr. 21 emis de I.G.S.U. pentru aprobarea Procedurii privind controlul de supraveghere a pieței produselor pentru construcții din categoria echipamentelor fixe de luptă împotriva incendiilor (M.O. nr. 640/08.07.2025)

Întocmit, Consilier juridic, Alina Groșanu

Contact

Alina Groșanu – Director Departament Juridic Arbitraj Resurse Umane

Gala Excelenței în Afaceri – eveniment aniversar dedicat Excelenței în Afaceri

Gala Excelenței în Afaceri – eveniment aniversar dedicat Excelenței în Afaceri 2560 1922
În data de 3 Iulie 2025, Camera de Comerț și Industrie Brașov a reunit antreprenori consacrați, dar și nume noi care încep să se impună în topul firmelor brașovene, în cadrul celui mai important eveniment de business brașovean:
 

Gala Excelenței în Afaceri, ediția a-XIX-a

Casa Armatei Brașov – un simbol al tradiției și excelenței – a fost gazda unui eveniment de referință pentru comunitatea de afaceri locală. Cu o puternică încărcătură istorică și arhitecturală, acest loc emblematic s-a dovedit a fi cadrul ideal pentru celebrarea excelenței, profesionalismului și spiritului antreprenorial care definesc mediul de afaceri brașovean.

Evenimentul a avut o semnificație specială, marcând aniversarea a 175 de ani de la înființarea Camerei de Comerț și Industrie Brașov – o instituție cu o tradiție neîntreruptă de susținere și promovare a inițiativei private și a dezvoltării economice regionale.

Gala Excelenței în afaceri,  ajunsă la cea de-a XIX-a ediție  a fost un prilej de a onora companiile care, prin consecvență și rezultate remarcabile, au contribuit la progresul economic regional și național.

În afara categoriilor clasice de performanță economică, CCI a acordat și premii speciale în domenii precum: antreprenoriat feminin, industria aeronautică, inovație în IT și software, implicare în comunitate și sustenabilitate.

”Această gală este un omagiu adus celor care, prin inovație, viziune și perseverență, susțin și modelează economia Brașovului. Ne bucurăm să premiem și anul acesta companiile care au performat și au fost consecvente în eforturile lor de a aduce valoare în comunitate”, a declarat Silviu Costea, președintele Camerei de Comerț și Industrie Brașov.

Felicitări companiilor laureate, recunoscute pentru prezența lor constantă în Topul Național al Firmelor – Faza Județeană, precum și pentru aportul valoros la dezvoltarea economică și la consolidarea spiritului antreprenorial în județul Brașov și nu numai.

Am fost onoraţi să vă avem alături!

Vă mulțumim încă o dată pentru încredere, implicare și parteneriatul valoros și vă așteptăm cu drag și la următoarele evenimente organizate de Camera de Comerț și Industrie Brașov!

Puteți vizualiza galeria foto de la eveniment pe pagina oficială de Facebook a Camerei de Comerț și Industrie Brașov

”Republica Moldova Prezintă”, Brașov 27 iunie 2025

”Republica Moldova Prezintă”, Brașov 27 iunie 2025 1425 950
27 iunie 2025, Piața Sfatului a găzduit cea de-a cincea ediție a expoziției „Republica Moldova prezintă”, eveniment ce a reunit producători și antreprenori din Republica Moldova, aducând în prim-plan o selecție reprezentativă de produse autohtone, alături de un program artistic dedicat promovării identității culturale și economice a țării.

Organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Brașov, Consiliul Județean Brașov, Camera de Comerț și Industrie Brașov, Ambasada Republicii Moldova în România și Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), evenimentul are ca obiectiv consolidarea prezenței producătorilor moldoveni pe piața românească și dezvoltarea relațiilor economice bilaterale.

𝐂𝐚𝐦𝐞𝐫𝐚 𝐝𝐞 𝐂𝐨𝐦𝐞𝐫𝐭̗ 𝐬̗𝐢 𝐈𝐧𝐝𝐮𝐬𝐭𝐫𝐢𝐞 𝐁𝐫𝐚𝐬̗𝐨𝐯 a fost prezentă cu onoare la deschidere, prin președintele 𝐒𝐢𝐥𝐯𝐢𝐮 𝐂𝐨𝐬𝐭𝐞𝐚, care a transmis un mesaj de susținere pentru cooperarea economică și culturală dintre județul Brașov și Republica Moldova.

Evenimentul a inclus: o expoziție cu vânzare de produse din sectoare cheie: industrie alimentară, vinificație, textile, produse apicole, băuturi alcoolice și industria ușoară; întâlniri bilaterale de afaceri (B2B) între antreprenori moldoveni și parteneri români; un program cultural-artistic care promovează valorile tradiționale moldovenești.

Deschiderea oficială a avut loc  în prezența autorităților centrale și locale din ambele țări.

În edițiile anterioare, evenimentul a atras între 20.000 și 25.000 de vizitatori, confirmând interesul publicului și al mediului de afaceri pentru produsele moldovenești.

Pe lângă ediția de la Brașov, în cadrul programului de promovare economică externă au avut loc și alte inițiative relevante:

  • Expoziția de la Vaslui (9–11 mai)
  • Ediția a III-a a expoziției de la Cluj-Napoca (23–25 mai)
  • Misiuni economice în China și India (26 iunie – 3 iulie 2025)

Totodată, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova a prezentat detalii despre concursurile anuale „Marca Comercială a Anului” și „Premiul pentru realizări în domeniul calității”, care se vor încheia cu Gala Businessului Moldovenesc, pe 4 iunie. Anul acesta, pentru prima dată, vor fi oferite distincții pentru companiile implicate în învățământul dual și în implementarea de politici prietenoase familiei. Peste 350 de companii s-au înscris, înregistrând o creștere de 15% față de edițiile anterioare.

Finalizarea a două serii de curs în cadrul proiectului ”În pas cu schimbarile de pe piața muncii”

Finalizarea a două serii de curs în cadrul proiectului ”În pas cu schimbarile de pe piața muncii” 1027 770
S-au finalizat încă două serii  ale programului de formare Vorbitul în public în prezentări de business organizate în cadrul  proiectul ”În pas cu schimbările de pe piața muncii”, ID 301126,  un proiect ambițios, co-finanțat prin Programul Educație și Ocupare 2021 – 2027, implementat de CCI Brașov în parteneriat cu CCI Prahova.
 

Îmbunătățirea competențelor angajaților este o investiție în viitorul companiei dumneavoastră!

Cursul Vorbitul în public în prezentări de business  este un curs interactiv, participanții  și-au exprimat interesul față de temele abordate, iar exercițiile de autoevaluare au fost bine primite, putând astfel fiecare să își identifice punctele forte și zonele de îmbunătățire.

Activitatea desfășurată în cadrul proiectului  a avut ca  obiectiv principal îmbunătățirea abilităților de exprimare orală în contexte de afaceri.

Cursul a  promovat implicarea activă a participanților prin discuții, studii de caz și exerciții practice. Temele abordate au stârnit un real interes, fiind relevante pentru provocările întâlnite frecvent în mediul de business. Printre subiectele tratate s-au numărat: structura unei prezentări eficiente, gestionarea emoțiilor în timpul discursului, adaptarea mesajului la public și utilizarea elementelor vizuale în susținerea ideilor.

Un aspect apreciat de participanți a fost includerea exercițiilor de autoevaluare, care le-au oferit ocazia să reflecteze asupra propriilor stiluri de comunicare.  Aceste exerciții au contribuit la conștientizarea punctelor forte, dar și a zonelor care necesită îmbunătățire, facilitând astfel un proces autentic de învățare și dezvoltare personală.

Feedback-ul primit la finalul programului a fost pozitiv, participanții exprimându-și recunoștința pentru oportunitatea de a participa la un curs aplicat, bine structurat și adaptat nevoilor reale din mediul profesional. Totodată, s-a evidențiat dorința de continuare a acestor tipuri de formare și aprofundare a competențelor dobândite.

Finalizarea până în prezent a celor trei  serii a programului „Vorbitul în public în prezentări de business” confirmă eficiența și relevanța acestei inițiative, consolidând angajamentul proiectului în sprijinirea dezvoltării personale și profesionale a participanților, în derulare fiind înca trei serii de curs: Competențe digitale avansate, Brand de angajator și Excel în afaceri.

Participând la proiectul ”În pas cu schimbările de pe piața muncii” veți  oferi angajaților  cursuri GRATUITE adaptate cerințelor pieței:

– Dezvoltați competențele angajaților: Oferiți-le angajaților dumneavoastră oportunitatea de a-și îmbunătăți abilitățile și de a se adapta la noile cerințe ale pieței muncii.
-Măriți productivitatea: Angajații calificați și motivați sunt mai productivi și mai loiali companiei.
-Îndepliniți obligațiile legale: Conform Codului Muncii, angajatorii au obligația de a asigura formarea profesională a angajaților.
-Îmbunătățiți imaginea companiei: Investiția în dezvoltarea profesională a angajaților demonstrează angajamentul companiei față de succesul pe termen lung.

Cursuri disponibile: Lucrător în comerț / Excel în Afaceri / Competențe digitale avansate / Vorbitul în public / Brand personal și brand de angajator.

Cursuri la care se fac înscrieri în perioada 30.06.2025-11.07.2025

Cursuri la care se fac înscrieri în perioada 30.06.2025-11.07.2025 1934 1441
Departamentul Formare Profesională și Învățământ Dual  face înscrieri în perioada 30.06.2025-11.07.2025  pentru următoarele programe de formare profesională:

Camera de Comerț si Industrie Brașov, prin Departamentul de Formare Profesională și Învătământ Dual, a oferit până în prezent cursuri de formare profesionlă la peste 25.000 de persoane. Acestea au beneficiat de experiența de peste 25 de ani a echipei și de profesionalismul celor 120 de formatori cu care colaboram.

Așteptăm cu drag înscrierile persoanelor interesate de aceste cursuri.

Contact

Manuela Lăcătuș

Departament Formare Profesională și Învățământ Dual

manuela.lacatus@ccibv.ro

0728 137 725

Acte normative cu impact asupra activității C.C.I. Brașov și a membrilor acesteia 19.06.2025-25.06.2025

Acte normative cu impact asupra activității C.C.I. Brașov și a membrilor acesteia 19.06.2025-25.06.2025 1934 1446
Publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I în intervalul  19.06.2025-25.06.2025

● Ordin nr. 770 emis de M.D.L.P.A. pentru aprobarea reglementării tehnice „Normativ privind urmărirea comportării în exploatare a construcțiilor, indicativ P 130-2025“ (M.O. nr. 568/19.06.2025)
 
● Ordin nr. 1866 emis de M.S. privind modificarea şi completarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 5.994/2024 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii acestora, distribuitorii angro şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relaţii contractuale cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, a preţurilor de referinţă generice şi a preţurilor de referinţă innovative (M.O. nr. 571/19.06.2025)
 
 Ordin nr. 221 emis de M.A.D.R. privind modificarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 185/2025 pentru aprobarea cuantumului unitar al plăţilor directe aferente cererilor de plată depuse în anul 2024, finanţate din Fondul european de garantare agricolă prin intervenţiile din cadrul Planului strategic PAC 2023 – 2027 (M.O. nr. 572/20.06.2025)
 
● Ordin nr. 1440 emis de M.E.D.A.T. privind modificarea Schemei de ajutor de minimis pentru “Perfecţionarea/recalificarea angajaţilor din societăţi”, asociată Planului naţional de redresare şi rezilienţă al României 2021 – 2026, pilonul II, componenta C7, investiţia 19, aprobată prin Ordinul ministrului cercetării, inovării şi digitalizării nr. 20.953/2022 (M.O. nr. 572/20.06.2025)
 
● Ordin nr. 1146 emis de M.I.P.E. privind modificarea Schemei de măsuri de ajutor de stat şi de minimis pentru finanţarea investiţiilor pentru dezvoltarea IMM care sprijină creşterea durabilă şi crearea de locuri de muncă în cadrul Programului Tranziţie Justă 2021 – 2027, aprobată prin Ordinul ministrului investiţiilor şi proiectelor europene nr. 3.996/2023(M.O. nr. 578/23.06.2025)
 
● Ordin nr. 1786 emis de M.S. pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 63/2024 privind reglementarea metodologiei de monitorizare a prescrierii şi eliberării la nivel naţional a medicamentelor din categoria antibiotice şi antifungice de uz systemic (M.O. nr. 578/23.06.2025)
 
● Legea nr. 111 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2024 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul concurenţei (M.O. nr. 582/23.06.2025)
 
● Ordin nr. 1392 emis de M.E.D.A.T.  privind aprobarea procedurii de implementare a “Programului pentru consolidarea IMM-urilor prin acces îmbunătăţit la finanţare – SME Eco – Tech”, finanţat din cea de-a doua contribuţie elveţiană, în cadrul Programului de cooperare elveţiano – român (PCER) (M.O. nr. 583/23.06.2025)
 
● Ordin nr. 215 emis de M.A.D.R. privind aprobarea Catalogului oficial al soiurilor de plante de cultură din România pentru anul 2025 (M.O. nr. 586/24.06.2025)
 
● Ordin nr. 2104 emis de M.S. privind modificarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 5.994/2024 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii acestora, distribuitorii angro şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relaţii contractuale cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, a preţurilor de referinţă generice şi a preţurilor de referinţă innovative (M.O. nr. 588/24.06.2025)
 
● Ordin nr. 677 emis de M.E. pentru aprobarea Ghidului solicitantului – Condiţii specifice de accesare a finanţării – “Sprijin pentru modernizarea instalaţiilor EU – ETS la nivelul BAT pentru creşterea eficienţei energetice” (M.O. nr. 592/25.06.2025)

Întocmit, Consilier juridic, Alina Groșanu

Contact

Alina Groșanu – Director Departament Juridic Arbitraj Resurse Umane

Beneficii esențiale pentru angajați: Investiția în sănătate și siguranță, cheia succesului companiei tale – GROUPAMA

Beneficii esențiale pentru angajați: Investiția în sănătate și siguranță, cheia succesului companiei tale – GROUPAMA 1477 1181

Într-o piață a muncii din ce în ce mai dinamică, retenția angajaților și atragerea celor mai bune talente devin provocări majore. Pe lângă tichetele de masă sau primele de vacanță, există alte beneficii care au ajuns să joace un rol esențial în menținerea unui mediu de lucru sănătos și productiv.

Asigurările de viață și de sănătate sunt acum printre cele mai importante beneficii pe care le poți oferi angajaților. Acestea nu doar că oferă un sentiment de siguranță, dar sunt și instrumente fundamentale pentru atragerea și motivarea echipelor tale.

În contextul actual, unde rata de retenție a angajaților este tot mai dificil de gestionat, oferirea unor beneficii solide nu mai este doar o formă de apreciere, ci o necesitate. Angajații care se simt apreciați sunt mult mai motivați să contribuie activ la succesul companiei tale și, de asemenea, rămân mai loiali angajatorului.

Dar ce vor angajații când vine vorba de beneficii?
Conform unui sondaj recent, 78% dintre angajați consideră beneficiile drept unul dintre cele mai importante aspecte atunci când evaluează o ofertă de muncă sau decid să facă o schimbare în carieră. Indiferent de tipul de muncă (remote, la birou sau hibrid), pachetul de beneficii este esențial în luarea unei decizii.

Ce ar trebui să incluzi într-un pachet de beneficii atractiv?
Dacă nu ești sigur ce să incluzi sau cum să îmbunătățești pachetul actual de beneficii, avem toate informațiile de care ai nevoie! În acest articol, îți oferim recomandări despre beneficiile cele mai apreciate de angajați, noutăți legislative din ultimul an și sfaturi utile despre cum să alegi și să comunici beneficiile angajaților. Totodată, vei găsi și cele mai bune strategii de la Groupama și alți experți din domeniu.

Investiția în sănătate și siguranță este o investiție în succesul companiei tale. Oferă angajaților mai mult decât un salariu atractiv – oferă-le beneficii care să îi sprijine și să îi motiveze să își atingă potențialul maxim.

Te invităm să citești articolul complet și să afli ce opțiuni ai pentru a crea un pachet de beneficii pe care angajații tăi îl vor aprecia cu adevărat!

Fă pasul către un viitor asigurat și cere o o ofertă de asigurare.

Pentru informaţii suplimentare poți consulta asistentul virtual Amelie (24/7) pe groupama.ro, poţi scrie pe relatii.clienti@groupama.ro, poți suna la AloGroupama 0374.110.110 (luni – vineri, între 8:00 – 18:00) sau contacta reţeaua de vânzători și parteneri Groupama.

Oportunități de afaceri prin Rețeaua EEN

Oportunități de afaceri prin Rețeaua EEN 2560 1032

Centrul EEN Brașov din cadrul Camerei de Comerț și Industrie Brașov vă prezintă oportunitățile de afaceri la nivel internațional aferente perioadei

MAI-IUNIE 2025

Țara: Franța
Tip: Ofertă
Descriere:

O întreprindere din Franța, specializată în proiectarea si productia de echipamente pentru infrastructura feroviară,  în special excavatoare feroviare multirol și remorci speciale caută distribuitori locali pentru extinderea rețelei internaționale.

Compania proiectează și produce echipamente feroviare versatile, fiabile și adaptabile la diferite tipuri de ecartamente și rețele feroviare. Acestea sunt concepute pentru întreținerea și modernizarea rețelelor existente, respectând cele mai înalte standarde de calitate și siguranță din industrie.

Obiectivul companiei este de a colabora cu distribuitori locali care să:

  • Comercializeze echipamentele și accesoriile pe piețele naționale;
  • Asigure servicii post-vânzare și mentenanță;
  • Dezvolte o rețea tehnică locală pentru reparații și suport tehnic;
  • Oferă instruire echipelor locale pentru operarea și întreținerea utilajelor.

 

Tipul și rolul partenerului:

Se caută distribuitori cu experiență dovedită în sectorul feroviar sau în distribuția de utilaje grele/construcții. Partenerul ideal trebuie să aibă:

  • Cunoștințe solide despre piața feroviară locală și actorii-cheie;
  • Capacități tehnice de a oferi suport post-vânzare de încredere;
  • Infrastructura necesară pentru a gestiona o rețea de service tehnic;
  • Competențe pentru formarea echipelor locale.

Tip de parteneriat: Contract comercial

Țara: Croația
Tip: Ofertă
Descriere:

O companie din Croația, producătoare de cosmetice naturale și vegane realizate manual, este în căutare de parteneri internaționali pentru distribuția produselor sale, sustenabile. Brandul se remarcă prin utilizarea unui ambalaj inovator – hârtie biodegradabilă impregnata cu semințe de flori sălbatice, care pot fi plantate după utilizarea produsului, transformându-se în flori colorate.

Designul ambalajelor este inspirat din arta tribală preistorică a ilirilor și din figura mitologică Silvanus, zeul pădurilor și naturii, venerat în Dalmația centrală, regiunea de origine a companiei.

Produsele sunt fabricate manual, în loturi mici, folosind ingrediente naturale precum uleiuri saponificate, uleiuri esențiale și aditivi precum cafea măcinată, sare de mare sau cărbune activ. Produsele nu conțin parfumuri sintetice, coloranți artificiali sau alcooluri care usucă pielea.

 Tipul și rolul partenerului:
Compania caută distribuitori serioși, de orice dimensiune, care activează în domeniul produselor cosmetice naturale sau sustenabile. Partenerul ideal trebuie să:

  • Cunoască piața locală și să fie capabil să promoveze produse vegane și ecologice.
  • Aibă o rețea de distribuție dezvoltată (magazine de cosmetice, bio, farmaceutice, retail online etc.).
  • Fie interesat de o colaborare pe termen lung și să ofere suport în promovarea produselor pe piețele locale.

Tip de parteneriat: Contract comercial

Țara: Polonia
Tip: Ofertă
Descriere:

O companie din Polonia cu experiență vastă în proiectarea și fabricarea de echipamente de control și montaj pentru procesele de producție de piese, oferă o gamă largă de servicii adresate industriilor auto, aerospațiale și feroviare.

Compania produce scule și dispozitive pe baza documentației tehnice primite de la client și deține un portofoliu de mii de proiecte finalizate cu succes. Activitatea sa este concentrată pe fabricarea de:

  • Dispozitive de control și calibrare
  • Stații de automatizare pentru asamblare semiautomată, inspecție și testare a componentelor
  • Dispozitive pentru sudură prin rezistență
  • Piese personalizate de înaltă precizie pentru utilaje (realizate din oțel pentru scule, inox, bronz, alamă, cupru și materiale plastice, cu tratamente de întărire de până la 62 HRC pentru durabilitate sporită)
  • Matrițe pentru vulcanizarea furtunurilor din cauciuc

Compania este echipată cu un parc modern de mașini, incluzând echipamente CNC cu 5 axe, strunguri, EDM, echipamente de rectificare, tăiere și îndoire, care permit prelucrarea pieselor complexe cu acuratețea necesară. Precizia prelucrării este confirmată prin rapoarte de măsurare realizate în laboratorul propriu, cu ajutorul unui CMM de înaltă precizie.

Etapa finală a procesului este livrarea către client a echipamentelor de control împreună cu documentația completă 2D/3D și raportul de măsurare. De asemenea, compania oferă servicii de recondiționare și reparație a dispozitivelor de control uzate sau deteriorate în timpul utilizării în linia de producție.

Printre clienții companiei se numără firme de talie medie și mare, cu renume național și internațional în domeniul auto, aerospațial și al utilajelor industriale.

 Tipul și rolul partenerului:

Compania caută clienți direcți (producători de piese pentru industria auto, aerospațială și feroviară), dar și distribuitori care pot comercializa produsele sale pe piețele internaționale.

Partenerul ideal trebuie să aibă:

  • Experiență în sectorul industrial relevant
  • Capacitatea de a promova și integra echipamente tehnice în procesele de producție
  • Rețea de clienți B2B activi în industrii tehnice

Tip de parteneriat: Contract comercial, Contract de externalizare

Țara: Italia
Tip: Ofertă
Descriere:

O companie situată în nord-estul Italiei, activă din 1968, este specializată în fabricarea de echipamente și utilaje pentru recondiționarea motoarelor, adresate atelierelor auto și centrelor de reparații.

Portofoliul său include utilaje de înaltă precizie pentru rectificarea chiulaselor și a scaunelor de supape, cum ar fi:

  • Mașini de rectificat supape și scaune de supape
  • Utilaje pentru frezare, găurire, inserare de ghiduri de supape și tăierea scaunelor
  • Dispozitive de nivelare și echipamente auxiliare

Toate produsele sunt proiectate pentru a oferi fiabilitate, eficiență și precizie, fiind destinate utilizării profesionale în ateliere specializate.

Compania își propune extinderea internațională prin stabilirea de parteneriate comerciale cu distribuitori din sectorul auto, fiind interesată de acorduri de distribuție în toate țările.

Tipul și rolul partenerului:

Compania caută distribuitori sau importatori cu experiență în domeniul echipamentelor pentru reparații auto, interesați de un acord de distribuție pe termen lung. Partenerul ideal trebuie să:

  • Aibă rețele de distribuție bine dezvoltate în sectorul auto
  • Promoveze produsele către ateliere de reparații motoare și furnizori tehnici
  • Oferă suport clienților în faza de vânzare și post-vânzare

Tip de parteneriat: Contract comercial

Țara: Bulgaria
Tip: Ofertă
Descriere:

O companie de inginerie digitală din Bulgaria, cu profil tehnologic avansat, oferă servicii de integrare a tehnologiilor „digital twin” și modelare BIM (Building Information Modeling) pentru proiecte de infrastructură și medii industriale. Cu experiență internațională, compania este activă în proiecte complexe de transformare digitală, oferind soluții personalizate pentru monitorizare în timp real, simulare și optimizare a activelor fizice.

Serviciile companiei includ:

  • Dezvoltarea și implementarea de gemeni digitali pentru monitorizarea și optimizarea performanței activelor industriale și de infrastructură
  • Modelare BIM completă pentru arhitectură, structură și instalații (MEP – mecanice, electrice și sanitare)
  • Detectarea și rezolvarea conflictelor între specializări (clash detection)
  • Conversia norilor de puncte în modele BIM 3D precise ale obiectivelor existente
  • Transformarea digitală a documentației 2D și „as-built” în modele 3D imersive
  • Simulări de infrastructură și procese pentru optimizarea spațiului, planificarea capacității și analiza scenariilor

Compania deservește atât proiecte greenfield, cât și brownfield și este recunoscută pentru capacitatea sa de a digitaliza medii complexe cu precizie ridicată și soluții integrate.

Tipul și rolul partenerului:

Compania caută parteneri pentru:

  • Contracte comerciale cu asistență tehnică (personalizare, implementare și suport pentru soluțiile „digital twin” și BIM)
  • Contracte de externalizare/subcontractare – în calitate de furnizor specializat pentru modele BIM, simulări sau componente ale gemenilor digitali în cadrul proiectelor mai ample
  • Contract de furnizare – cu companii care doresc integrarea tehnologiilor digitale în procesele lor

Sunt vizate în special companiile industriale inovatoare, care urmăresc eficientizarea producției prin tehnologii avansate, precum și producători cu sisteme fragmentate și lipsă de integrare. Compania oferă soluții de automatizare și integrare care reduc pierderile de timp și resurse, fiind potrivită și pentru medii de producție de nișă unde tehnologiile standard nu sunt suficiente.

Tip de parteneriat: Contract comercial, Contract de furnizare, Contract de externalizare

Țara: Letonia
Tip: Oferta
Descriere:

O companie agroindustrială europeană, cu peste 20 de ani de experiență, caută distribuitori pentru o gamă de soluții 100% naturale, produse sub formă de spray, menite să stimuleze imunitatea plantelor. Produsele sunt potrivite atât pentru plantele comestibile, cât și pentru cele ornamentale, contribuind la creșterea vitalității și rezistenței naturale împotriva bolilor și dăunătorilor.

Compania este specializată în cultivarea și procesarea plantelor medicinale și aromatice certificate organic. Aceasta gestionează întregul lanț valoric de la cultivare și recoltare până la procesare, producție și dezvoltare de produse livrând ingrediente vegetale de înaltă calitate pentru industriile cosmetică, farmaceutică, alimentară și agricolă. Activitatea sa este guvernată de standarde internaționale precum HACCP, COSMOS și Farmacopee, oferind soluții curate și eficiente.

Echipa de cercetare a companiei a dezvoltat soluții inovatoare pe bază de plante, testate științific, care contribuie la o creștere mai sănătoasă a plantelor și la întărirea imunității, în special în condiții de umiditate ridicată. Produsele sunt formulate în laboratoarele proprii de entomologie și microbiologie.

Gama de produse include:

  • Spray natural pentru plante horticole, destinat combaterii bolilor fungice precum făinarea, mucegaiul cenușiu și fusariumul
  • Spray natural pentru plante ornamentale, destinat acelorași boli fungice
  • Spray natural pentru plante horticole, destinat combaterii dăunătorilor precum afidele, musculițele albe, tripsii și musculițele fructelor
  • Spray natural pentru plante ornamentale, pentru combaterea acelorași dăunători

 

Tipul și rolul partenerului:

Compania caută distribuitori din sectoarele de grădinărit, retail sau agricultură interesați de comercializarea acestor produse. Se urmărește extinderea colaborărilor internaționale și accesul la noi canale de distribuție.

Tip de parteneriat: Contract comercial

Tară: Danemarca
Tip: Cerere
Descriere:

O companie din Danemarca din sectorul alimentar, inspirată de bucătăria orientală, dorește să colaboreze pe termen lung cu un producător din domeniul alimentar care să poată fabrica hummus pe baza rețetei proprii a companiei. Produsul trebuie să fie realizat din năut de înaltă calitate și ingrediente tradiționale. Se caută un partener fiabil, capabil să respecte standardele de siguranță și calitate alimentară și să asigure livrarea în Danemarca. Compania este cunoscută pentru cele trei sosuri de chili de calitate superioară (clasic, extra iute și afumat), produse după rețete de familie și certificate conform standardelor ISO 9001 și BRC Global Standard for Food Safety. Pe lângă aceste produse, compania a dezvoltat și o rețetă proprie de hummus, pe care dorește să o externalizeze.

Cerințe tehnice:

Partenerul ideal este un producător alimentar care îndeplinește următoarele condiții:

  • Experiență în procesarea năutului sau a produselor pe bază de plante
  • Certificări în domeniul calității și siguranței alimentare
  • Capacitatea de a produce hummus conform unei rețete prestabilite
  • Flexibilitate în producție: pornind de la o comandă de test (1–2 tone), cu posibilitatea de scalare la mai multe tone/lună
  • Capacitate de livrare și logistică directă către Danemarca

Tipul și rolul partenerului:

Compania daneză caută un partener care să producă hummus pe baza rețetei sale, să asigure ambalarea pentru piețele de retail și en-gros, și să livreze produsul în Danemarca. Colaborarea va începe cu o comandă de probă, urmând să se extindă lunar în funcție de rezultate.

Tip de parteneriat: Contract de externalizare

Țara: Marea Britanie
Tip: Cerere
Descriere:
Technocomm este un start-up britanic, cu sediul în Newbury, care oferă soluții tehnologice printr-un model de afaceri tip SaaS („Sensor as a Service”). Acest model este atractiv pentru autoritățile locale, întrucât serviciile sunt înregistrate ca cheltuieli operaționale (OpEx) și nu ca investiții (CapEx).

Compania dorește să stabilească relații comerciale cu firme din Uniunea Europeană pentru extinderea rețelei de parteneriate, a portofoliului de produse și a platformei sale tehnologice, integrând produse compatibile cu soluțiile sale existente.

Produse dezvoltate:

  1. EnviroSense – senzori mobili cu inteligență artificială pentru măsurarea calității aerului în timp real, destinați îmbunătățirii sănătății publice prin furnizarea de date precise pentru politici publice și intervenții rapide.
  2. FloodSense – dispozitive pentru monitorizarea în timp real a nivelului apei, utilizând senzori laser pentru detectarea creșterilor periculoase. Acestea emit alerte automate pentru prevenirea inundațiilor.

Tipul și rolul partenerului:

Technocomm caută parteneri capabili să instaleze și să pună în funcțiune produse tehnologice conectate la Internet of Things (IoT), utilizând infrastructură wireless și celulară. Se preferă companii care:

  • Au experiență tehnică în tehnologii RF și infrastructură cloud
  • Pot implementa rețele scalabile în zone identificate cu nevoi reale
  • Dispun de relații locale solide, în special cu autorități sau instituții implicate în gestionarea sănătății publice și riscurilor de inundație
  • Pot contribui la monitorizarea poluării cauzate de deversări și ape uzate prin integrarea cu detectoarele AquaSense

Tip de parteneriat: Contract comercial, Contract de furnizare

Țara: Germania
Tip: Cerere
Descriere:
O companie din Germania, cu peste 30 de ani de experiență în prelucrarea CNC de precizie, este în căutare de furnizori pentru piese prelucrate prin strunjire și frezare, simple sau complexe. Compania produce serii mici, serii mari și asamblări de componente, oferind inclusiv servicii de finisare a pieselor.

Se caută parteneri de încredere, cu experiență în prelucrarea diverselor materiale, care să poată respecta standarde înalte de calitate. Materialele vizate includ aluminiu, oțel inoxidabil, titan și plastic.

Colaborarea se dorește pe termen lung, bazată pe livrări la timp inclusiv pentru comenzi urgente sau de volum mare, în special pentru componente simple. Calitatea este o prioritate absolută, iar partenerii vor beneficia de comenzi regulate și relații de cooperare stabile.

Este importantă capacitatea de a livra atât cantități mici, cât și comenzi mari, într-un timp scurt și la prețuri competitive.

O comunicare transparentă este esențială pentru o colaborare strânsă, bazată pe încredere, pentru a rezolva provocările tehnice și a optimiza procesele.

Tipul și rolul partenerului:

Partenerul căutat trebuie să fie un producător care oferă servicii de prelucrare CNC, cu experiență în cooperare transnațională.

Tip de parteneriat: Contract de furnizare

Țara: Spania
Tip: Cerere
Descriere:
O companie spaniolă cu experiență vastă în furnizarea de echipamente pentru centrale de producție și distribuție a energiei electrice este în căutare de noi furnizori de generatoare electrice. Compania este specializată în sisteme de control, securitate, monitorizare și mentenanță, precum și în echipamente de comutație utilizate în fabricarea transformatoarelor.

Compania dorește extinderea portofoliului de produse prin integrarea de branduri și tehnologii inovatoare în domeniul generării private sau auxiliare de energie electrică. Sunt vizate generatoare pe benzină, gaz, energie solară, tehnologii bazate pe frecvență radio (RF) sau alte soluții emergente din sectorul energetic.

Printre clienții săi se numără unele dintre cele mai importante companii de producere și distribuție a energiei electrice, precum și jucători de top din industrii cu impact major: transport, producție alimentară, auto și chimie. Acești clienți sunt lideri în domeniile lor, atât la nivel național, cât și internațional, și se bazează pe tehnologii de ultimă generație pentru a rămâne competitivi.

Tipul și rolul partenerului:

Se caută producători de generatoare electrice sau sisteme energetice care pot oferi soluții inovatoare și de înaltă calitate, pregătite pentru distribuție comercială.

Tip de parteneriat: Contract comercial

Țara: Suedia
Tip: Cerere
Descriere:
Un start-up din Suedia, care a dezvoltat o retet pentru o pastă de dinți ecologică, caută un parteneriat comercial pentru producerea și ambalarea produsului. Rețeta pastei de dinți a fost creată de un medic stomatolog în colaborare cu o universitate, iar prototipul este finalizat. De asemenea, ambalajul și designul produsului sunt deja definite.

Compania dorește încheierea unui acord comercial cu un producător sau dezvoltator cu experiență, pentru a finaliza produsul în conformitate cu standardele și reglementările Uniunii Europene. Obiectivul este producția unui prim lot și umplerea/închiderea tuburilor din aluminiu, în perspectiva unui parteneriat de lungă durată pentru producție și ambalare.

Tipul și rolul partenerului:

Se caută un producător sau dezvoltator cu experiență în industria produselor de igienă personală. Partenerul trebuie să:

  • Finalizeze produsul conform standardelor UE
  • Producă un prim lot și să asigure ambalarea în tuburi de aluminiu
  • Fie dispus la un parteneriat pe termen lung, bazat pe calitate constantă și respectarea normelor de reglementare
  • Aplice practici sustenabile și să aibă capacitate de inovație

Tip de parteneriat: Contract comercial

Țara: Ungaria
Tip: Cerere
Descriere:
Un agent comercial din Ungaria este interesat să reprezinte pe piața maghiară producători de alimente sănătoase și suplimente alimentare. Acesta dispune de o rețea activă și solidă de contacte cu distribuitori angro din domeniul sănătății, lanțuri de magazine naturiste, farmacii, magazine online și distribuitori farmaceutici.

Agentul oferă servicii de intermediere, dezvoltare de piață și reprezentare pentru companii străine din domeniul alimentației sănătoase care doresc să pătrundă pe piața din Ungaria. Acesta are studii în comerț internațional și peste 20 de ani de experiență în import, logistică, stabilirea prețurilor, promovare și management de produs.

De-a lungul carierei sale, agentul a colaborat cu cele mai importante companii de profil din Ungaria, având o reputație solidă în sectorul alimentației sănătoase și a suplimentelor.

Cerințe tehnice:
Agentul caută un producător de dimensiuni medii din UE, cu produse alimentare sănătoase inovatoare sau alimente pentru uz medical, care:

  • Dispun de produs finit, cu trăsături unice/inovatoare, ușor de poziționat pe piață
  • Au termen de valabilitate de minimum 12 luni, fără cerințe speciale de depozitare (ex. refrigerare)
  • Nu conțin ingrediente artificiale, coloranți sau conservanți
  • Au un preț competitiv și cel puțin 1–2 ani de prezență pe piață (preferabil în Europa)
  • Dețin deja parteneri de distribuție în alte țări și un istoric de vânzări validat

 Tipul și rolul partenerului:

Se caută producători de alimente sănătoase, suplimente alimentare sau produse alimentare pentru uz medical care doresc să fie reprezentați pe piața maghiară de un agent local cu experiență.

Tip de parteneriat: Contract comercial

Start oficial pentru +ONE, incubatorul de afaceri din cadrul CATTIA, dedicat IMM-urilor din Regiunea Centru

Start oficial pentru +ONE, incubatorul de afaceri din cadrul CATTIA, dedicat IMM-urilor din Regiunea Centru 4725 3544

IMM-urile din Regiunea Centru, aflate într-o etapă incipientă de dezvoltare și active în domenii strategice precum IT&C, energii regenerabile, electrotehnică și aeronautică, sunt invitate să participe la evenimentul de lansare oficială a incubatorului de afaceri +ONE.

Evenimentul va avea loc vineri, 27 iunie 2025, în intervalul 09:30 – 13:00, la centrul CATTIA, situat pe strada Institutului nr. 35.

IMM-urile din Regiunea Centru aflate într-o fază incipientă de dezvoltare, active în domenii strategice precum IT&C, energii regenerabile, electrotehnică și aeronautică, sunt invitate să beneficieze de serviciile gratuite oferite de incubatorul de afaceri +ONE din cadrul Centrului de Afaceri, Transfer Tehnologic și Incubator de Afaceri (CATTIA) Brașov.

+ONE oferă spații de lucru, infrastructură de incubare, sprijin personalizat pentru dezvoltarea afacerii, conectare la rețele naționale și europene, precum și acces la mentori și parteneri specializați.

Evenimentul marchează deschiderea oficială a incubatorului, administrat de Iceberg Plus, în parteneriat cu Primăria Municipiului Brașov și Agenția Metropolitană Brașov. Lansarea subliniază importanța colaborării între administrație, mediul academic, ecosistemul de business și mass-media în susținerea inițiativelor antreprenoriale locale.

În cadrul evenimentului, moderat de Marius Ghiur Muntean – redactor-șef, Transilvania Business, vor avea loc și sesiuni de dialog, la care vor participa:
• George Scripcaru – Primarul Municipiului Brașov
• Adriana-Laura Miron – Director General, Agenția Metropolitană Brașov
• Reprezentant oficial, ADR Centru
• Alexandru Pascu – Decan Facultatea de Știința și Ingineria Materialelor, Universitatea Transilvania Brașov
• Ionuț Țața – CEO, Iceberg Plus
• Lajos Vajda – Director Executiv, Incubatorul din Sf. Gheorghe
• Adrian Grovu – Director Executiv, Incubatorul Făgăraș
• Alina Groșanu – Director Juridic, Camera de Comerț și Industrie Brașov
• Raluca Lucăț – Project Manager, EIT Community Office România
• Aurelian Grama – Fondator, Transilvania Business
• Ovidiu Vrînceanu – CEO, Biz Brașov

Participarea este gratuită, iar înscrierea se poate face accesând butonul de mai jos:

Cine poate aplica în incubatorul +ONE?
• IMM-uri înregistrate în România, în fază incipientă de dezvoltare
• Activitate prioritară în domeniile: IT&C, energii regenerabile, aeronautică, electrotehnică
• Sediul sau activitatea în județele Regiunii Centru: Brașov, Alba, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu
• Fondatori orientați spre dezvoltarea de soluții inovatoare

Criterii de selecție:
• Activitate într-unul din cele patru domenii strategice vizate
• Localizare în Regiunea Centru
• Aliniere la misiunea și viziunea incubatorului
• Potențial de scalare și impact economic local
• Competențe antreprenoriale și manageriale
• Potențial de creare de locuri de muncă și beneficii comunitare

Servicii oferite
Servicii de bază:
• Spații echipate, utilități, telecomunicații
• Networking și parteneriate comerciale și tehnologice
• Focus grupuri cu viitori rezidenți
• Acces la cel puțin 3 evenimente/an: promovare, matchmaking, dezvoltare competențe
• Legături cu rețele internaționale: EIT, EEN

Servicii avansate:
• Mentorat în definirea ideii și modelului de afaceri
• Consultanță specifică: business, juridic, contabil, financiar
• Monitorizarea evoluției firmelor pe perioada de incubare și post-incubare
• Servicii de promovare post-incubare, inclusiv participare la evenimente

Spații disponibile:
• Sală dedicată de incubare la parterul CATTIA – 356 mp
• Săli pentru conferințe și workshop-uri (la cerere)
• 1 loc de parcare/rezident, în incinta clădirii

Evenimentul este deschis presei, organizațiilor de sprijin pentru IMM-uri, universităților, autorităților locale și tuturor celor interesați de dezvoltarea ecosistemului antreprenorial local.

______________________________________________________________________________

Partenerii Media ai incubatorului: Biz Brașov, Transilvania Business, TehnicMedia – Intek, Litera9, Bizz Club
Despre Iceberg+
Iceberg +, companie de referință în consultanță pe piața europeană, cu experiență de peste 15 ani în crearea și consolidarea centrelor de inovare, facilitează accesul la finanțare și transfer tehnologic pentru beneficiari publici și privați.
Cei peste 30 de consultanți și 100 de colaboratori experți ai Iceberg + reușesc prin abilități și experiență să ofere o abordare integrată și interdisciplinară, acoperind, astfel, un spectru larg de domenii, de la cercetare în tehnologie, deep tech, digital pharma, e-health, industrii creative, manufacturing, mobilitate urbană și turism 4.0.
Iceberg+ a dezvoltat proiecte numeroase pentru instituții internaționale, guverne, corporații mari, IMM-uri și startup-uri din Europa Centrală și de Est.
În prezent, Iceberg+ administrează centrul de transfer de tehnologie CITT-I4T, specializat în Smart City, Industry 4.0 și e-Health, și implementează trei centre de inovare digitală: FIT Digital Innovation Hub, DIZ Digital Innovation Hub și CityInnoHub DIH.
De asemenea, Iceberg + a fost aleasă să aibă rolul de EIT Community Office în România pentru Institutul European de Inovație și Tehnologie (EIT) și coordonează hub-urile românești: EIT Urban Mobility (din 2021), EIT Manufacturing (din 2020), InnoEnergy (din 2025), membru al EIT Culture & Creativity (din 2025).

Totodată, Iceberg + este coordonator local al Enterprise Europe Network (EEN), cea mai mare rețea globală de suport pentru IMM-uri care vor să se extindă internațional.

Iceberg+ își propune să extindă colaborările europene și să promoveze sustenabilitatea în toate inițiativele sale.
CONTACT:
Email: com@iceberg.plus
Telefon: 0760 620 740, Ema Ene – Contact de presă
Facebook: https://www.facebook.com/icebergtm
Instagram: https://www.instagram.com/workingontheiceberg/
Linkedin: https://www.linkedin.com/company/iceberg-+-srl/
Website: https://www.iceberg.plus/about