Camera de Comerț și Industrie Brașov

Împreună pentru afaceri de succes

”Republica Moldova Prezintă”, 27 iunie 2025, Piața Sfatului

”Republica Moldova Prezintă”, 27 iunie 2025, Piața Sfatului 1425 950
Cea de-a cincea ediție a expoziției „Republica Moldova prezintă” va avea loc în perioada 27–29 iunie în Piața Sfatului din Brașov, aducând în prim-plan produse autohtone moldovenești și un program artistic dedicat promovării identității culturale și economice a Republicii Moldova.

Organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Brașov, Consiliul Județean Brașov, Camera de Comerț și Industrie Brașov, Ambasada Republicii Moldova în România și Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), evenimentul are ca obiectiv consolidarea prezenței producătorilor moldoveni pe piața românească și dezvoltarea relațiilor economice bilaterale.

Evenimentul include: o expoziție cu vânzare de produse din sectoare cheie: industrie alimentară, vinificație, textile, produse apicole, băuturi alcoolice și industria ușoară; întâlniri bilaterale de afaceri (B2B) între antreprenori moldoveni și parteneri români; un program cultural-artistic care promovează valorile tradiționale moldovenești.

Deschiderea oficială va avea loc joi, 27 iunie, ora 11:00, în prezența autorităților centrale și locale din ambele țări.

În edițiile anterioare, evenimentul a atras între 20.000 și 25.000 de vizitatori, confirmând interesul publicului și al mediului de afaceri pentru produsele moldovenești.

Pe lângă ediția de la Brașov, în cadrul programului de promovare economică externă au avut loc și alte inițiative relevante:

  • Expoziția de la Vaslui (9–11 mai)
  • Ediția a III-a a expoziției de la Cluj-Napoca (23–25 mai)
  • Misiuni economice în China și India (26 iunie – 3 iulie 2025)

Totodată, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova a prezentat detalii despre concursurile anuale „Marca Comercială a Anului” și „Premiul pentru realizări în domeniul calității”, care se vor încheia cu Gala Businessului Moldovenesc, pe 4 iunie. Anul acesta, pentru prima dată, vor fi oferite distincții pentru companiile implicate în învățământul dual și în implementarea de politici prietenoase familiei. Peste 350 de companii s-au înscris, înregistrând o creștere de 15% față de edițiile anterioare.

La mulți ani Premium Aerotec!!! – 15 ani de excelență în Ghimbav și integrare în grupul Airbus

La mulți ani Premium Aerotec!!! – 15 ani de excelență în Ghimbav și integrare în grupul Airbus 945 704

Felicitări PremiumAerotec – 15ani de excelență în Ghimbav și integrare în grupul Airbus

Camera de Comerț și Industrie Brașov îi felicita cu deosebită bucurie pe cei de la PremiumAerotec Industry România, membru premium al Camerei noastre, cu ocazia aniversării a 15 ani de activitate în Ghimbav – o filieră de referință a grupului Airbus.

Fondata în 2010, compania a crescut de la o echipă de doar 160 angajați la una de peste 1.000 colaboratori până în 2024.

Compania produce piese și structuri complexe, din aluminiu, titan și fibre compozite, pentru toate programele comerciale Airbus, precum și pentru aeronavă militară (A400M), folosind tehnologii de ultimă generație, inclusiv robotică KUKA și instalație fotovoltaică cu acoperire de circa 14% din consumul energetic anual.

Premium Aerotec se distinge și prin responsabilitatea socială exemplară: în 2023, a investit 70.000EUR în învățământ dual și programe educaționale locale (burse, transport, echipamente, stagii de practică pentru peste 100 de elevi). Pe lângă aceasta, a susținut ONG‑uri locale, inclusiv Asociația Blondie, contribuind la achiziția primului avion pentru ambulanță aeriană.

Planurile strategice includ extinderea capacității de producție cu două hale noi până în 2026, un centru dedicat training‑ului și creșterea angajaților cu încă 180 persoane în 2025.

Această aniversare marchează nu doar un succes economic, ci și un exemplu de implicare socială durabilă și inovare continuă. CCIBV se mândrește că Premium Aerotec este parte din comunitatea sa și rămâne încrezătoare în evoluția și colaborarea continuă dintre mediul public și cel privat, pentru dezvoltarea județului Brașov. În numele întregii echipe CCIBV:

Felicitări și la cât mai multe realizări de top!

20 de ani de excelență industrială în Brașov – La mulți ani Stabilus România!!!

20 de ani de excelență industrială în Brașov – La mulți ani Stabilus România!!! 2048 1365
Camera de Comerț și Industrie Brașov transmite sincere felicitări companiei Stabilus România, membru activ al CCIBV, cu ocazia aniversării a 20 de ani de activitate în România – un reper important în parcursul de succes al uneia dintre cele mai apreciate companii din industria locală.

Evenimentul aniversar a fost marcat într-un cadru festiv deosebit, desfășurat la finalul săptămânii trecute, alături de angajați, colaboratori, parteneri și foști colegi, în prezența domnului Silviu Costea, Președintele Camerei de Comerț și Industrie Brașov, care a onorat invitația Stabilus și a felicitat echipa pentru viziune, profesionalism și continuitate.

De la o primă linie de producție relocată din Germania în 2005, Stabilus România a ajuns astăzi să opereze două unități de producție, pe o suprafață de peste 30.000 mp, și să coordoneze activități esențiale la nivel de grup: cercetare și dezvoltare, inginerie, servicii financiare și relații cu clienții.

Cu o cifră de afaceri de 7 ori mai mare față de anul 2006 și o echipă de 5 ori mai numeroasă, compania reprezintă un exemplu de creștere sustenabilă și angajament față de comunitatea locală și angajați.

Aniversarea celor două decenii a fost dedicată oamenilor – celor care au pus bazele acestui succes și celor care îl duc mai departe zi de zi. Au fost premiați angajații care activează în cadrul companiei încă din primul an, precum și câștigătorii competiției interne Stabithlon, iar seara a fost completată de momente artistice și surprize creative care au celebrat spiritul de echipă și valorile Stabilus: încredere, colaborare și implicare.

Camera de Comerț și Industrie Brașov își exprimă recunoștința față de parteneriatul solid și de încredere cu Stabilus România și le urează La mulți ani cu succes în continuare!

Suntem mândri să avem alături de noi o companie care contribuie activ la dezvoltarea economică a județului Brașov și care demonstrează constant că performanța începe din interior – cu oameni dedicați și cu o viziune clară.

Forum – Cross-Border Business Dynamics in Eastern Europe: Opportunities and Challenges at the Romania – Ukraine – Moldova Border

Forum – Cross-Border Business Dynamics in Eastern Europe: Opportunities and Challenges at the Romania – Ukraine – Moldova Border 1477 1182
În data de 24 iunie 2025, Camera de Comerț si Industrie Româno-Germană (AHK) va organiza forumul “Cross-Border Business Dynamics in Eastern Europe: Opportunities and Challenges at the Romania – Ukraine – Moldova Border”, ce va avea loc la Industrial Park Siret, Str. 28 Noiembrie, nr. 1, orașul Siret, județul Suceava, începând cu ora 9:00.

În cadrul evenimentului vor fi organizate întâlniri bilaterale care pot reprezenta o oportunitate deosebită de a intra în contact direct cu reprezentanții firmelor germane si românești participante. Aceste companii sunt interesate să își extindă activitatea în Europa de Est (Romania, Ucraina si Moldova), fiind în căutare de parteneri de afaceri (furnizori, distribuitori, clienți finali sau diverse alte forme de colaborare).

 

Participarea la forumul „Cross-Border Business Dynamics in Eastern Europe: Opportunities and Challenges at the Romania – Ukraine – Moldova Border” este gratuită, dar înregistrarea este necesară întrucât numărul de locuri este limitat. Forumul va începe la ora 9:00 și se va desfășura în limba română/engleza cu traducere simultană.

Pentru înscrierea la forum, vă rugăm să transmiteți un e-mail la adresa dumitru.cristina@ahkrumaenien.ro, până cel târziu în data de 18 iunie 2025.

Acte normative cu impact asupra activității C.C.I. Brașov și a membrilor acesteia 12.06.2025-18.06.2025

Acte normative cu impact asupra activității C.C.I. Brașov și a membrilor acesteia 12.06.2025-18.06.2025 1934 1446
Publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I în intervalul 12.06.2025-18.06.2025

● Ordin nr. 3.977/1200 emis de M.E.C./M.M.F.T.S.S. pentru aprobarea calificărilor nou – introduse în Registrul naţional al calificărilor profesionale din România (M.O. nr. 542/12.06.2025)
 
● Ordin nr. 4148 emis de M.E.C. pentru aprobarea Metodologiei – cadru privind organizarea şi desfăşurarea programelor de studii postuniversitare de formare profesională a adulţilor (M.O. nr. 543/12.06.2025)
 
● Hotărâre nr. 549 privind reactualizarea valorii taxelor pentru activităţile miniere prevăzute de Legea minelor nr. 85/2003 (M.O. nr. 545/12.06.2025)
 
● Ordin nr. 144/1597/480 emis de M.A.D.R./M.S./A.N.P.C. privind modificarea Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului, al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 522/798/317/2003 pentru aprobarea Normelor privind denumirea, descrierea, definirea, caracteristicile şi compoziţia mierii (M.O. nr. 547/13.06.2025)
 
● Ordin nr. 1837 emis de M.S. privind completarea Ordinului ministrului sănătății nr. 368/2017 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul și procedura de aprobare a prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman. (M.O. nr. 565/18.06.2025)
 
● Ordin nr. 1832 emis de A.V.R. pentru aprobarea Normelor tehnice privind autorizarea utilizării sigiliilor speciale în cadrul regimului de tranzit unional/comun. (M.O. nr. 565/18.06.2025)
 
● Ordin nr. 1838 emis de M.S. privind modificarea și completarea anexei la Ordinul ministrului sănătății nr. 2.494/2023 pentru aprobarea prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman valabile în România care pot fi utilizate/comercializate exclusiv de farmaciile comunitare/oficinele locale de distribuție/farmaciile cu circuit închis și drogheriile care nu se află în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate și/sau direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București sau/și cu Ministerul Sănătății, cuprinse în Catalogul public. (M.O. nr. 565/18.06.2025)

Întocmit, Consilier juridic, Alina Groșanu

Contact

Alina Groșanu – Director Departament Juridic Arbitraj Resurse Umane

Cursuri la care se fac înscrieri în perioada 23.06.2025-04.03.2025

Cursuri la care se fac înscrieri în perioada 23.06.2025-04.03.2025 1934 1441
Departamentul Formare Profesională și Învățământ Dual  face înscrieri în perioada 23.06.2025-04.03.2025 pentru următoarele programe de formare profesională:

Camera de Comerț si Industrie Brașov, prin Departamentul de Formare Profesională și Învătământ Dual, a oferit până în prezent cursuri de formare profesionlă la peste 25.000 de persoane. Acestea au beneficiat de experiența de peste 25 de ani a echipei și de profesionalismul celor 120 de formatori cu care colaboram.

Așteptăm cu drag înscrierile persoanelor interesate de aceste cursuri.

Contact

Manuela Lăcătuș

Departament Formare Profesională și Învățământ Dual

manuela.lacatus@ccibv.ro

0728 137 725

ȘCOALA DE VARĂ PENTRU ADOLESCENȚI

ȘCOALA DE VARĂ PENTRU ADOLESCENȚI 1168 886
CAMERA DE COMERȚ ȘI INDUSTRIE  BRAȘOV în colaborare cu CENTRUL ERAN BRAȘOV, organizează  în perioada 23-27 iunie 2025, în cadrul

ȘCOLII DE VARĂ PENTRU ADOLESCENȚI,
cursul intensiv: “Antrenează-te pentru oportunitățile educaționale și profesionale!”

(HOW TO COPE WITH LIFE)

Cursul are ca scop pregătirea adolescenților pentru viața academică și profesională, se desfășoară în grupe de maxim 12 cursanți și se adresează tinerilor cu vârsta cuprinsă între 16-18 ani.

Orele de curs au loc la CENTRUL ERAN BRAȘOV din str. N. D. Cocea nr. 1-3, în sala special amenajată și dotată pentru aceste activităti.

Despre formator: Acsinia Codruta Adnana este absolvent al Universității „Transilvania” – Brașov, secția engleză-franceză, promoția 1997, deține 3 licențe, 78 de calificări și specializări în limba engleză și predarea limbii engleze, 6 certificări în tehnicile de predare a examenelor Cambridge, având 9 ani de experiență în învățământul universitar (în 4 universități), peste 30 de ani în formarea copiilor și adulților și o bogată experiență practică în antreprenoriat.

Ce înveți:
– să îți creezi dosarul personal
– să îți faci autobiografia, potrivit cerințelor
– să te prezinți la un interviu academic
– să te prezinți la un interviu profesional
… și obții toate astea păstrând componenta esențială: firea ta.

Bonus: 1 oră de consultanță unu la unu cu formatorul.

Cursul se va susține în limba română și engleză, adaptat la nivelul de cunoștințe lingvistice al grupei.

Durata cursului: 23-27  iunie 2025
Program: zilnic, între orele 16,30-19,30.
Termen înscriere: 18 iunie 2025

Prețul cursului: 1400 lei +TVA

Persoana de contact pentru relații suplimentare și înscrieri: Gabriela Suciu- Departamentul Formare Profesională și Învățământ Dual,  tel. 0731377060, gabriela.suciu@ccibv.ro

Cursuri la care se fac înscrieri în perioada 16.06.2025-27.06.2025

Cursuri la care se fac înscrieri în perioada 16.06.2025-27.06.2025 1934 1441
Departamentul Formare Profesională și Învățământ Dual  face înscrieri în perioada 16.06.2025-27.06.2025 pentru următoarele programe de formare profesională:

Camera de Comerț si Industrie Brașov, prin Departamentul de Formare Profesională și Învătământ Dual, a oferit până în prezent cursuri de formare profesionlă la peste 25.000 de persoane. Acestea au beneficiat de experiența de peste 25 de ani a echipei și de profesionalismul celor 120 de formatori cu care colaboram.

Așteptăm cu drag înscrierile persoanelor interesate de aceste cursuri.

Contact

Manuela Lăcătuș

Departament Formare Profesională și Învățământ Dual

manuela.lacatus@ccibv.ro

0728 137 725

Acte normative cu impact asupra activității C.C.I. Brașov și a membrilor acesteia 05.06.2025-12.06.2025

Acte normative cu impact asupra activității C.C.I. Brașov și a membrilor acesteia 05.06.2025-12.06.2025 1934 1446
Publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I în intervalul 05.06.2025-12.06.2025

● Ordin nr. 855 emis de M.F. pentru abrogarea Ordinului ministrului finanțelor nr. 1.528/2022 privind stabilirea Procedurii de acordare a facilităților fiscale în domeniul construcțiilor și a Ordinului ministrului finanțelor nr. 1.525/2022 privind stabilirea Procedurii de acordare a facilităților fiscale în sectorul agricol și în industria alimentară (M.O. nr. 526/05.06.2025)
 
 Ordin nr. 3976 emis de M.E.C. pentru aprobarea Metodologiei privind modelele de certificate utilizate, interoperabilitatea registrelor şi fluiditatea schimbului de date pentru programele de formare profesională a adulţilor, de nivel 4 şi 5 CNC, organizate în cadrul instituţiilor de învăţământ superior (M.O. nr. 528/06.06.2025)
 
● Lege nr. 92 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explosive (M.O. nr. 531/10.06.2025)

Întocmit, Consilier juridic, Alina Groșanu

Contact

Alina Groșanu – Director Departament Juridic Arbitraj Resurse Umane

Oportunități de afaceri internaționale

Oportunități de afaceri internaționale 1287 962

POLONIA

Compania STOLTUR spółka jawna Jan i Marian Miller
Adresa  Aleja Jana Pawła II 6, 62-700 Turek, Poland
Telefon +48 63 280 26 00
Fax         +48 63 280 26 21
Mobil    +48 531 439 739
E-mail   biuro@stoltur.pl ; piotr.miller@stoltur.pl
Adresa site         https://stoltur.pl
Persoana de contact/Department: Mr. Piotr Miller, production and supply specialist
Firma poloneză caută producători/exportatori români de cherestea, dorind să importe în Polonia asemenea produse. Doresc să intre în contact cu fabrici de cherestea sau organizații românești care reprezintă producătorii/furnizorii de cherestea.
Dimensiune, cantitate și alte condiții tehnice se negociază direct cu potențialul partener polonez
Bonitate și experiență    Poate fi verificată prin Central Registration and Information on Business din cadrul Ministry of Economic Development – Poland
https://prod.ceidg.gov.pl/CEIDG/CEIDG.Public.UI/Search.aspx
Relații suplimentare și sprijin BPCE: Ștefan POROJAN, ministru consilier

Material primit prin amabilitatea domnului Ștefan POROJAN, ministru consilier
Biroul de Promovare Comercial-Economică Varșovia
Ambasada României din Republica Polonă
Adresa: Ul. Fr.Chopina 10, 00-559 Warszawa
Tel: +48 22 628 3000
Mobil: +48 538 397 384
E-mail: varsovia.economic@mae.ro
Website: http://varsovia.mae.ro