Business

Noul program de Master – Comerț Exterior la ASE

Noul program de Master – Comerț Exterior la ASE 1417 1063


Urmare semnării în data de 20 iulie a.c. a noului ACORD DE PARTENERIAT între Academia de Studii Economice (ASE) din București și Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), vă prezintă noul program de Masterat – Comerț Exterior.

Programul Comerţ Exterior, elaborat şi propus în oferta educațională începând cu anul universitar 2018-2019 de către Academia de Studii Economice prin Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale şi Ministerul Antreprenoriatului și Turismului prin Departamentul de Comerţ Exterior, se adresează cu preponderență absolvenţilor de studii superioare din diferite domenii de specialitate, oferind posibilitatea aprofundării cunoştinţelor şi dezvoltării profesionale în domeniul Economiei și Afacerilor Internaţionale.

Programul asigură o pregătire de specialitate în domenii ca: negocieri internaţionale, marketing şi globalizare a afacerilor, analiza pieţelor, tranzacţii internaţionale, strategii internaţionale de firmă, contractare internaţională, instrumente de promovare, organizarea departamentelor de export, leadership și comunicare.

Recomandăm firmelor care activează în domeniul relațiilor economice internaționale să promoveze în rândul colectivului posibilitatea de a urma această formă de masterat!

Analiza exporturilor de jucării, jocuri și echipamente sportive românești în SUA între 2018-2022

Analiza exporturilor de jucării, jocuri și echipamente sportive românești în SUA între 2018-2022 1907 1425

În anul 2022 (ultimele date statistice disponibile) România a fost cel de-al 65-lea partener comercial al SUA (scădere de o poziție în acest clasament, comparativ cu cel de la sfârşitul anului 2021) şi reprezintă 0,097% din totalul schimburilor comerciale bilaterale.

La export (i.e. exporturile româneşti în SUA) ţara noastră s-a situat pe locul 59 din 238 de ţări și teritorii autonome cu care SUA întreţin relaţii comerciale bilaterale (în urcare cu un loc în clasament, comparativ cu anul trecut şi devansând ţări din regiune, precum Bulgaria, Lituania, Grecia, Serbia, Croaţia; de fapt, reprezintă al 17-lea partener al SUA din UE), iar la import (i.e. exporturile SUA către țara noastră), România a fost cel de-al 76-lea partener comercial american (în cădere cu 6 poziții comparativ cu cea de la sfârșitul lui 2021). Din punct de vedere al balanţei comerciale, România se află pe locul 39 între partenerii comerciali cu care Statele Unite înregistrează deficit comercial (în urcare cu 4 poziții față de anul 2021).

Analiza exporturilor de jucării, jocuri și echipamente sportive românești în SUA între 2018-2022,  poate fi consultată mai jos.

Material primit prin amablitatea domnului Răzvan DUMITRESCU – Minister Counselor for Economic Affairs
Ambasada României în SUA
+1 202 8730063
washington.economic@mae.ro

Consolid8 Festival

Consolid8 Festival 1200 628

consolid8 Festival se întoarce la Brașov cu a doua ediție, Green Vision – Impactful Solutions, dedicată soluțiilor și proiectelor sustenabile pentru o dezvoltare urbană durabilă

  • Evenimentul va beneficia de prezența unor speakeri apreciați la nivel internațional cu realizări inedite în domeniul tehnologiilor verzi și al afacerilor sustenabile.
  • Accesul va fi permis atât adulților, cât și copiilor. Biletele sunt gratuite în limita locurilor disponibile.

Consolid8 Festival, primul eveniment din România dedicat tehnologiilor verzi și dezvoltării urbane durabile, anunță cu entuziasm cea de-a doua ediție, Green Vision – Impactful Solutions, care va avea loc la Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov în perioada 22-24 septembrie 2023.

consolid8 Festival aduce conceptele sustenabile mai aproape de oameni și afaceri, facilitează accesul la educație, informare și soluții verzi, fapt pentru care biletele la eveniment vor fi gratuite în limita locurilor disponibile și pot fi obținute prin înregistrare la: https://www.consolid8.ro/festival/talks. Agenda completă a festivalului va fi disponibilă în curând pe website.

La ce se pot aștepta participanții în cadrul festivalului:

Explorarea soluțiilor verzi și conectarea cu experții: La consolid8 Festival, participanții vor avea oportunitatea de a explora noile tendințe din domeniul tehnologiilor verzi și de a se conecta cu experți și vizionari ai sustenabilității. Evenimentul aduce împreună un grup impresionant de speakeri invitați, recunoscuți la nivel internațional pentru contribuțiile lor în domeniul tehnologiilor verzi. Printre aceștia se numără personalități de excepție, precum Neil Harbisson și Daan Roosegaarde, care vor împărtăși perspective valoroase în cadrul secțiunii „Talks” din a doua zi a festivalului.

Inovație și design pentru un mediu urban sustenabil: Daan Roosegaarde, artist, designer și antreprenor olandez, este renumit pentru abordarea sa inovatoare în ceea ce privește viitorul designului și infrastructurii în spațiile publice, cu accent deosebit pe domeniul energetic. Prin proiectele sale, Roosegaarde explorează modalități creative și tehnologice de a utiliza resursele naturale într-un mod sustenabil și eficient. El este creatorul celui mai mare purificator de aer din lume, a autostrăzii inteligente pe bază de lumini și marcaje fosforescente și a celui mai circulat pavaj de biciclete care se încarcă cu energie solară și luminează pe timp de noapte.

Depășirea limitelor umane prin tehnologie: Neil Harbisson, cunoscut ca fiind primul om-robot, este un pionier în utilizarea tehnologiei pentru a depăși limitele umane. Harbisson, care suferă de achromatopsie totală a dezvoltat implantul cibernetic care îi permite să transforme culorile în sunete și datorită căruia are o  modalitate unică de a experimenta mediul înconjurător. El este un promotor al diversității umane și al posibilităților de extindere a capacităților noastre prin tehnologie.

Discuții captivante despre viitorul sustenabil: Seria de discuții „Talks” include și alte personalități din mediul antreprenorial și de business din România, care vor aborda subiecte de interes major precum energii regenerabile, eficiență energetică, gestionarea resurselor naturale, soluții pentru construcții durabile, antreprenoriat și know-how în lumea business-urilor verzi, inovare socială și surse de finanțare în tranziția digitală. Aceste discuții vor aduce în prim-plan modalități concrete de promovare a unui oraș sustenabil și vor contribui la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor din Brașov și România.

Interacțiune, experimentare și networking: consolid8 Festivalul creează un spațiu unic care, pe lângă zona de Talks, va include ateliere educative pentru copii pe teme precum economie circulară, case pasive și robotică, un Hackathon dedicat inovării sociale și tehnologiilor verzi, evenimente satelit pe teme precum Design Thinking, Product Development, Webdesign și Front-end Development, precum și o zonă de interactivă de activări unde vizitatorii pot experimenta ultimele trenduri în materie de soluții verzi.

Angajamente în dezvoltarea durabilă: De curând, Brașovul s-a alăturat altor orașe din lume în cursa pentru a deveni un oraș model în utilizarea tehnologiei pentru a optimiza resursele și serviciile publice, îmbunătățind astfel calitatea vieții locuitorilor săi. Prin intermediul consolid8 Festival, Brașovul demonstrează încă o dată angajamentul său în promovarea dezvoltării urbane inteligente și a sustenabilității fiind partener în cadrul consolid8 Talks – Proiect co-finanțat din bugetul Municipiului Brașov. La acest efort se alătură și Ambasada Regatului Țărilor de Jos care își asumă în rol activ în dezvoltarea culturii mobilității verzi și a mersului pe bicicletă în România, sprijinind în mod direct prezența lui Daan Roosegaarde și crearea unui spațiu de activare dedicat ciclismului unde se vor organiza ateliere și proiecții de film tematice.

Ca partener al evenimentului se alătură și LG Electronics România care va premia în cadrul consolid8 Talks câștigătorii competiției Edu-Transformers Award- o inițiativă dedicată celebrării proiectelor inovatoare care contribuie la îmbunătățirea educației în România prin integrarea tehnologiei în procesul de învățare.

Despre consolid8 Festival: consolid8 Festival este o inițiativă susținută de mai mulți antreprenori și organizații ce cred în sustenabilitate și susțin diferite proiecte de inovare socială, având ca scop promovarea unui viitor verde și dezvoltarea urbană durabilă.

Pentru orice întrebări suplimentare sau pentru solicitări de interviuri cu speakerii invitați, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail: contact@consolid8.ro

Vizita delegației Ambasadei SUA la CCI Brașov

Vizita delegației Ambasadei SUA la CCI Brașov 1450 1087

24 Iulie 2023: Camera de Comerț și Industrie Brașov a avut onoarea să o aibă oaspete pe Excelența Sa, Doamna Kathleen Kavalec,  Ambasadorul SUA în România.

Au fost prezenți la întâlnire domnul Peter Hansen , Consilier Economic și doamna Alina Capat, Asistent Comercial, în cadrul Ambasadei SUA în România.

Președintele CCIBV, dl. Silviu Costea și directorul general, dl. Cosmin Roșia-Micu,  alături de membrii ai Colegiului de Conducere, au au fost gazdele  aceastei întâlniri.

Cu această ocazie a fost organizată o masă rotundă la care au participat reprezentanți ai companiilor din Brașov care colaborează sub diferite forme cu SUA.

Vizita reprezentanților ambasadei vizează o mai bună cunoaștere a mediului de afaceri brașovean și identificarea oportunităților de colaborare, îmbunătățirea relațiilor bilaterale la nivel local, crearea de parteenriate și investiții.

Mulțumim Excelenței Sale pentru vizită și participanților pentru că au dat curs invitației noastre!

ALEGE CEA MAI POTRIVITĂ ASIGURARE DE RĂSPUNDERE CIVILĂ PENTRU AFACEREA TA – GROUPAMA

ALEGE CEA MAI POTRIVITĂ ASIGURARE DE RĂSPUNDERE CIVILĂ PENTRU AFACEREA TA – GROUPAMA 1903 856

În orice domeniu activezi, oricât de precaut și organizat îți gestionezi afacerea sau viața, poți să ajungi în situația de a provoca daune materiale sau vătămări corporale care atrag după sine despăgubiri și acțiuni legale costisitoare. Cel mai important beneficiu al unei asigurări de răspundere civilă este că plătește despăgubiri persoanelor fizice sau societăților pentru astfel de riscuri. Asigurările de răspundere civilă se împart în obligatorii și facultative.

Asigurările de răspundere civilă obligatorii sunt:
Asigurarea de răspunderea civilă auto (RCA). Proprietarii de autovehicule, atât persoanele fizice cât și juridice, sunt obligate prin lege să încheie o poliță RCA. Polița acoperă daunele părții păgubite în urma unui accident auto pentru care ești răspunzător.
– Asigurarea de răspundere civilă profesională. Impusă prin lege anumitor profesii cum sunt medicii sau farmaciștii, care au nevoie de o asigurare malpraxis.
– Asigurarea de răspundere civilă a directorilor și administratorilor (D&O). Obligatorie în conformitate cu Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, pentru administratorii și directorii executivi ai societăților pe acțiuni.

Asigurările de răspundere civilă facultative care se adresează persoanelor juridice sunt: Asigurarea de răspundere civilă legală, Asigurarea de răspundere civilă profesională neimpusă prin lege, Asigurarea de răspundere civilă a directorilor și administratorilor (D&O) pentru categoriile neimpuse prin lege. Pentru persoane fizice cele mai importante sunt: Asigurarea de răspundere civilă a chiriașului față de proprietar și Asigurarea de răspundere civilă a proprietarului de imobile față de chiriașii săi.

Asigurarea de răspundere civilă legală
O asigurare de răspundere civilă față de terți acoperă situațiile limită când produci în mod total accidental daune materiale și vătămări corporale sau chiar deces, în desfășurarea activității zilnice. Asigurarea acoperă cheltuielile pe care compania va ajunge să le plătească persoanei păgubite. Fie că este un salon de înfrumusețare, o pensiune, o agenție de publicitate, o brutărie sau un service auto, situațiile neprevăzute pot oricând să apară și să afecteze serios viitorul companiei, de la reputație până la prejudicii financiare.

Ai acoperire pentru riscurile specifice domeniul de activitate, dacă incidentul este săvârșit în mod accidental și neintenționat de către antreprenorul asigurat: daune materiale, vătămări corporale sau deces. Groupama acordă despăgubiri și acoperă costurile care rezultă dintr-un incident neprevăzut, în limita sumelor prevăzute în contract pentru:

  • sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească, în baza legii, persoanei păgubite
  • cheltuielile de judecată făcute de asigurat sau terțul păgubit.

Exemplu:
Un client s-a accidentat în ușa de sticlă proaspăt spălată sau un turist/ client alunecă pe podeaua udă și își fracturează piciorul. Sau un service auto care din cauza unei defecțiuni la unul dintre echipamente provoacă daune unei mașini din atelier.

Asigurarea de răspundere civilă profesională
În orice tip de afacere, există mereu posibilitatea ca cineva să comită o eroare, prin omisiune sau chiar neglijență profesională, care să producă prejudicii financiare clienților sau colaboratorilor. Polița de răspundere civilă profesională asigură susținere financiară pentru aceste momente. O poliță de asigurare de răspundere civilă pentru greșeli în activitatea profesională înseamnă continuitatea afacerii atunci când se comite o eroare într-un proiect sau o lucrare din portofoliul companiei.

Ce tipuri de asigurări de răspundere civilă profesională există?
Există diverse tipuri de asigurări de răspundere civilă profesională concepute pentru a acoperi nevoile specifice ale fiecărui domeniu de activitate. Legea impune unor profesii cum sunt avocații, notarii, medicii, farmaciștii, arhitecții, brokerii de asigurări ș.a, să încheie o asigurare de răspundere civilă profesională pentru a avea drept de practică în domeniul ales.

La Groupama poți încheia:

  • Răspundere civilă profesională a arhitecților și inginerilor în domeniul construcțiilor
  • Răspundere civilă profesională privind activități de contabilitate, audit financiar și consultanță în domeniul fiscal
  • Răspundere civilă profesională privind activități juridice
  • Răspundere civilă profesională privind activități ale agenților și brokerilor de asigurare
  • Răspundere civilă profesională privind activități ale practicienilor în insolvență
  • Răspundere civilă profesională privind activități ale evaluatorilor si experților tehnici
  • Răspundere civilă profesională privind activități de servicii și consultanță în tehnologia informației și comunicațiilor
  • Răspundere civilă profesională privind practica medicală (asigurarea de malpraxis)

Acest tip de asigurare acoperă integral sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească, conform legii, persoanei fizice sau juridice păgubite, rezultând din fapte culpabile (eroare sau omisiune, încălcarea neintenționată a atribuțiilor profesionale sau neglijență) săvârșite de asigurat în prestarea unui serviciu profesional:

  • sumele stabilite în baza unei hotărâri judecătorești/ arbitrale sau înțelegeri amiabile
  • cheltuieli de apărare (cheltuieli de judecată și costurile consultanților externi)
  • cheltuieli cu servicii de limitare a despăgubirilor (onorariile și/ sau costurile necesare pentru serviciile unui avocat sau consultant extern, solicitate în scopul minimizării riscului)
  • cheltuieli de refacere a documentelor

 Exemplu:
Dacă ești antreprenor în construcții, se poate întâmpla ca dintr-o eroare de proiectare lucrările de instalații electrice să nu se încadreze în parametri și să suporți integral remedierea problemei. Dacă oferi servicii juridice și nu depui la timp un dosar în instanță, poți ajunge să despăgubești clientul care a pierdut procesul.

Asigurarea de răspundere civilă a administratorilor și directorilor executivi (D&O)
Este un tip de poliță de asigurare care ajută la depășirea situațiilor nedorite atunci când deciziile luate de persoanele din conducere au impact negativ asupra companiei producând prejudicii clienților, acționarilor, angajaților, creditorilor, autorităților statului sau altei părți prejudiciate. Asigurarea ajută să protejezi patrimoniul și reputația persoanei implicate sau a afacerii.

Acest tip de poliță de asigurare poate fi încheiată pentru persoane din funcții de conducere, pentru salariați dar și pentru companie, ca entitate juridică. Câteva exemple de asigurați pot fi: administrator, membru al directoratului companiei, membru al consiliului de supraveghere al companiei, director executiv sau director executiv al unei entități externe, salariații, când sunt chemați în judecată ca și co-acuzați, compania, atunci cand este obligată sau îi este permis, conform legii, să plătească despăgubiri celor de mai sus, pentru cereri de despăgubire adresate lor direct.

Sunt acoperite riscurile la care compania este expusă prin orice acțiune, eroare sau omisiune, declarație eronată, încălcarea atribuțiilor sau act neglijent, săvârșite de asigurat în exercitarea unei funcții de conducere.

Ce despăgubiri sunt acordate?
Sunt acoperite integral sumele pe care compania este nevoită să le plătească, în baza unei hotărâri judecătorești/ arbitrale sau înțelegeri amiabile între părțile implicate.

  • sumele stabilite drept despăgubire
  • cheltuieli de apărare (cheltuieli cu investigația și apărarea)
  • cheltuieli privind servicii de limitare a despăgubirilor (onorariile și/ sau costurile pentru serviciile unui avocat sau consultant extern specializat în domeniul de activitate în care activezi, solicitate în scopul minimizării despăgubirii)
  • costuri de urgență (cheltuieli investigație și aparate folosite în situații de urgență)

 

Provocările și momentele dificile fac parte din traseul oricărui antreprenor – nu le poți evita și nu le poți prezice, dar le poți asigura cu polița potrivită. Sperăm că acest material te-a ajutat să o descoperi și să înțelegi mai bine ce poate face pentru tine.

 Fă pasul către un viitor asigurat și cere o o ofertă de asigurare.

Pentru informaţii suplimentare poți consulta asistentul virtual Amelie (24/7) pe groupama.ro, poţi scrie pe relatii.clienti@groupama.ro, poți suna la AloGroupama 0374.110.110 (luni – vineri, între 8:00 – 18:00) sau contacta reţeaua de vânzători și parteneri Groupama.

Vizita delegației Ambasadei Republicii Indonezia la CCI Brașov

Vizita delegației Ambasadei Republicii Indonezia la CCI Brașov 1658 1338

Camera de Comerț și Industrie Brașov a primit joi, 20 iulie 2023, vizita doamnei Vidya Pertiwi – Însărcinatul cu Afaceri al Ambasadei  Republicii Indonezia în România, care a fost  însoțită de reprezentanți ai Secției Economice din cadrul Ambasadei.

Principalul scop al întâlnirii  este promovarea Trade Expo Indonesia 2023 (ajuns in acest an la cea de-a 38-a editie) și a forumului de Afaceri Indonesia – Europa (Indonesian_ Europe Business Forum), cele mai importante evenimente de afaceri  din Republica Indonezia,. Totodata, vizita reprezentanților ambasadei vizează o mai bună cunoaștere a mediului de afaceri brașovean și identificarea oportunităților de colaborare bilaterală.

Dl președinte al CCIBV, Silviu Costea, a evidențiat importanța acestei vizite, nu doar prin prisma întăririi cooperării internaționale, ci mai ales din prisma provocărilor geo- politice de la nivel international.

Din această perspectivă, CCI BV, prin activitatea sa în sfera relațiilor externe și a cooperării internaționale, are ca priorități urmatoarele obiective: atragerea de investitori străini și parteneri de afaceri pentru comunitatea brașoveană, reducerea deficitului balantei comerciale și reducerea deficitului de forță de muncă  – pentru care o soluție o poate constitui și importul de lucrători din țarile asiatice.

PROGRAMUL NAȚIONAL PENTRU DEZVOLTAREA PRODUCȚIEI INTERNE DE PRODUSE ȘI MATERIALE DE CONSTRUCȚII

PROGRAMUL NAȚIONAL PENTRU DEZVOLTAREA PRODUCȚIEI INTERNE DE PRODUSE ȘI MATERIALE DE CONSTRUCȚII 945 711

Camera de Comerț și Industrie Brașov anunță că din data de 10 iulie 2023 a fost aprobată schema de ajutor de stat pentru dezvoltarea producției interne de produse și materiale de construcții, care are ca scop implementarea unui program de sprijin pentru acest sector.

Dispoziții generale:
Schema de ajutor de stat vizează susținerea financiară a investițiilor private pentru înființarea și/sau dezvoltarea capacităților de producție pentru produse și materiale de construcții. Finanțarea va contribui la echilibrarea balanței comerciale și la dezvoltarea de noi capacități de producție în zonele defavorizate. Este sprijinită, totodată, achiziția de licențe și de brevete, fiind stimulată proprietatea intelectuală, astfel încât constructorii români să fie mai implicați în partea de cercetare-dezvoltare pe materiale noi, cu un ciclu de producție integrat în economia circulară, materiale verzi, sustenabile conform cu noile cerințe ale Comisiei Europene.

Beneficiarii și criterii de eligibilitate:
Pot beneficia de ajutor de stat în baza Programului, întreprinderile care îndeplinesc cumulativ, la data înregistrării cererii de acord pentru finanţare, următoarele criterii de eligibilitate:

  • sunt înregistrate potrivit Legii societăților nr. 31/1990;
  • realizează o investiție inițială în România;
  • nu intră în categoria “întreprinderi în dificultate”;
  • nu se află în procedură de executare silită, insolvenţă, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operaţională, lichidare sau suspendare temporară a activităţii.

Eligibilitate:
Beneficiarii trebuie să asigure o contribuție financiară de cel puțin 25% din costurile eligibile totale ale proiectului de investiție, din resurse proprii, sub o formă care să nu facă obiectul niciunui alt ajutor public.

Durata, bugetul schemei și numărul estimat de beneficiari:
Schema este multianuală, iar acordarea ajutoarelor de stat se realizează cu încadrarea în creditele de angajament pentru perioada 2023-2026 și creditele bugetare pentru perioada 2024 – 2026, aprobate prin legile bugetare anuale. Bugetul alocat pentru anul 2023 este de aproximativ 150 de milioane de euro. Ajutorul financiar va fi acordat pentru investiții inițiale și pentru investiții inițiale pentru o nouă activitate economică.

Susținerea financiară a tipurilor de investiții menționate anterior constă în acordarea de ajutor regional nerambursabil, în valoare de maximum 50 milioane euro, reprezentând 75% din valoarea investiției, în acord cu Harta Regională a României (intensitatea maximă a ajutorului de stat pe județe).

Coduri CAEN eligibile:
1623 – Fabricarea altor elemente de dulgherie și tâmplărie, pentru construcții;
2223 – Fabricarea articolelor din material plastic pentru construcții;
2312 – Prelucrarea și fasonarea sticlei plate;
2331 – Fabricarea plăcilor și dalelor din ceramică;
2332 – Fabricarea cărămizilor, țiglelor și a altor produse pentru construcții, din argilă arsă;
2342 – Fabricarea de obiecte sanitare din ceramică;
2351 – Fabricarea cimentului;
2352 – Fabricarea varului și ipsosului;
2361 – Fabricarea produselor din beton pentru construcții;
2362 –  Fabricarea produselor din ipsos pentru construcții;
2363 – Fabricarea betonului;
2364 – Fabricarea mortarului;
2369 – Fabricarea altor articole din beton, ciment și ipsos;
2370 – Tăierea, fasonarea și finisarea pietrei;
2399 – Fabricarea altor produse din minerale nemetalice, n.c.a.;
2511 – Fabricarea de construcții metalice și părți componente ale structurilor metalice;
2512 – Fabricarea de uși și ferestre din metal;
2732 – Fabricarea altor fire și cabluri electrice și electronice

Intensitatea maximă a ajutorului de stat pentru regiunea Centru:

Camera de Comerț si Industrie Brașov, prin Departamentul de Consultantă format dintr-o echipă de specialiști cu o experiență de peste 18 ani, oferă servicii de consultanță și asistență societăților interesate în scopul identificării celei mai potrivite surse de finantare, luând în considerare programele de actualitate și domeniul de interes al clientului.

Contact: Attila Szekely | Director Departamentul de Consultanță
E-mail : attila.szekely@ccibv.ro
Telefon 0268 547 084

Curs : “Comunicare și Relații”

Curs : “Comunicare și Relații” 1200 1000

În data de 08.08.2023  Camera de Comerț și Industrie Brașov organizează cursul:

”Comunicare și Relații.”

Acest curs aduce în prim plan o altă perspectivă din care poate fi privită și folosită comunicarea: un instrument puternic și un dar extraordinar care poate face cu adevărat o diferență în viața ta dar și a oamenilor cu care relaționezi.

În acest curs vor fi abordate și rezolvate cele mai des întâlnite constrângeri în comunicare: teama de a fi înțeles greșit, teama de a nu fi refuzat, teama de a comunica exact ce dorești pentru a nu fi judecat, teama de a pierde admirația celorlalți.

În timpul pe care îl vom petrece împreună vom face o călătorie în cunoaștere în care vei:

  • Descoperi abilitatea de a comunica și de a rezolva orice conflict;
  • Descoperi bariera cea mai importanta care te oprește să comunici și să stabilești relații funcționale;
  • Descoperi posibilitatea de a comunica eficient în orice conversație indiferent de conținutul conversației;
  • Descoperi posibilitatea de a fi liber să fii tu însuți în comunicarea cu oamenii din toate categoriile sociale;
  • Descoperi care sunt instrumentele de care te poți folosi în comunicarea cu oamenii indiferent de context.

Data: 08 august 2023; Interval orar:  09,00-15,00; Locația: sediul Camerei de Comert și Industrie Brașov

Tarif:  540  lei ( tva inclus)

Membrii CCI Brașov beneficiază de o reducere de:  10%

Persoană de contact: Cristina SÎRBU
e-mail: cristina.sirbu@ccibv.ro

Curs online : “Consilier dezvoltare personală”

Curs online : “Consilier dezvoltare personală” 566 445

În perioada 15.09.2023- 15.10.2023 Camera de Comerț și Industrie Brașov organizează cursul online:

“Consilier dezvoltare personală”

Dacă ești pasionat și vrei să lucrezi cu oamenii sau lucrezi deja într-un domeniu care presupune comunicarea și relaționarea cu oamenii atunci ești la un click distanță de a deveni specialist.
Cursul de “ Consilier dezvoltare personală” îți conferă recunoașterea profesională la nivel european pe baza certificării obținute.

La finalul acestui curs Consilier Dezvoltare Personală – curs ONLINE acreditat ANC vei obtine următoarele competențe:
• Organizarea propriei activităţi
• Dezvoltarea carierei
• Crearea spaţiului de interacţiune cu persoanele consiliate
• Investigarea situaţiilor problemă
• Explorarea soluţiilor potenţiale ale situaţiilor problemă
• Consilierea privind modalităţi de dezvoltare personală

Cursul va fi susținut de Antonela Coroamă formator cu specializări în psihologie și fondator al Asociației Învățăm Viața, având o experiență de peste 25 ani de lucru cu oamenii.

Detalii curs online “Consilier Dezvoltare Personală”:

Durata: 60 ore; Perioada: 15 septembrie 2023 – 15 octombrie 2023

ziua de vineri: 18,00 – 22,00; week-end-uri alternative sâmbătă și duminică: 09,00 – 17,00

Tarif:  2800 lei ( tva inclus)

ACTE NECESARE ÎNSCRIERII:
– copie CI;
– copie certificat de naștere;
– copie certificat de căsătorie (în cazul schimbării numelui);
– copie diplomă de licență;
– cerere școlarizare și examinare;
– contract de școlarizare (ultimele două, puse la dispoziția cursanților, de către organizator).

• Înscrierile se fac prin completarea formularului de confirmare click AICI.
• Cursul se va desfășura online pe platforma ZOOM Conform programului anunțat.
Termen maxim pentru înscriere 05.09.2023

Persoană de contact: Cristina SÎRBU
e-mail: cristina.sirbu@ccibv.ro

ORDONANȚA DE URGENȚĂ PRIVIND PROGRAMUL NAȚIONAL DE DEZVOLTARE ȘI SUSȚINERE A INDUSTRIEI ALIMENTARE INVESTALIM

ORDONANȚA DE URGENȚĂ PRIVIND PROGRAMUL NAȚIONAL DE DEZVOLTARE ȘI SUSȚINERE A INDUSTRIEI ALIMENTARE INVESTALIM 1476 1182

Camera de Comerț și Industrie Brașov anunță că în data de 30 iunie 2023 a fost aprobată schema de ajutor de stat pentru aplicarea programului național multianual de dezvoltare și modernizare a industriei alimentare, INVESTALIM, aferent perioadei 2023-2026, având ca obiectiv susținerea financiară în vederea stimulării producției interne de bunuri alimentare.

Având în vedere importanța deosebită a sectorului industriei alimentare în economia României în vederea asigurării securității alimentare precum și a creșterii economice sustenabile, sprijinirea sectorului industriei alimentare reprezintă o prioritate națională și a programului economic, în condițiile în care producătorii și procesatorii reprezintă un factor de importanță strategică pentru creșterea economică și crearea de locuri de muncă.

Dispoziții generale:

Programul național de dezvoltare și modernizare a industriei alimentare INVESTALIM, are ca obiectiv susținerea financiară a investițiilor în sectoarele de activitate, care se regăsesc mai jos, în vederea stimulării producției interne de bunuri alimentare.

Beneficiari și criterii de eligibilitate:

Pot beneficia de ajutor de stat în baza Programului întreprinderile care îndeplinesc cumulativ, la data înregistrării cererii de acord pentru finanţare, următoarele criterii de eligibilitate:

  • sunt înregistrate potrivit Legii societăților nr. 31/1990;
  • realizează o investiție inițială în România;
  • nu intră în categoria “întreprinderi în dificultate”;
  • nu se află în procedură de executare silită, insolvenţă, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operaţională, lichidare sau suspendare temporară a activităţii.

Costuri eligibile:

Investiţiile realizate de beneficiari în cadrul Programului trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:

  • să aibă o valoare totală, fără TVA, de minimul 2.500.000 lei, respective echivalentul a 500.000 euro;
  • să îşi demonstreze eficienţa economică şi viabilitatea pe perioada implementării investiţiei şi 5 ani de la data finalizării acesteia;
  • să îndeplinească indicatorii cantitativi şi calitativi stabiliți prin Procedura privind implementarea Programului;
  • să genereze contribuţii la dezvoltarea regională, prin plata de taxe şi impozite la bugetul consolidat al statului şi la bugetele locale, pentru perioada implementării investiţiei şi 5 ani de la data finalizării acesteia;
  • să genereze un efect multiplicator cuantificabil în economie prin antrenarea şi a altor investiţii conexe şi dezvoltarea furnizorilor locali de produse şi servicii.

Beneficiarii ajutorului de stat în cadrul Programului trebuie să asigure o contribuție financiară de cel puțin 25% din costurile totale ale proiectului de investiție, din resurse proprii, sub o formă care să nu facă obiectul niciunui alt ajutor public.

Întreprinderea are obligaţia de a menţine în stare de funcţionare investiţia iniţială realizată, pentru o perioadă de cel puţin 5 ani de la data finalizării acesteia.

Durata, bugetul schemei și numărul estimat de beneficiari:

Programul aprobat prin prezenta ordonanță de urgență este un program multianual, respectiv pentru perioada 2023-2026 și este gestionat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Se pot emite acorduri pentru finanţare în baza prezentei scheme până la data de 31 decembrie 2026, cu respectarea legislaţiei europene în domeniul ajutorului de stat în vigoare la momentul emiterii acordurilor de finanțare şi a hărţii regionale autorizate de Comisia Europeană, în limita bugetului anual alocat schemei.

Plata ajutorului de stat se efectuează în perioada 2024 – 2031, în baza acordurilor pentru finanţare emise, și se realizează de la bugetul de stat, prin bugetul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, în limita bugetului anual alocat schemei.

Bugetul maxim al schemei este de 2.982,0 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 600,0 milioane euro, astfel:

  • credite de angajament pentru emiterea de acorduri pentru finanţare pentru perioada 2023 – 2026;
  • credite bugetare pentru plata ajutorului de stat pentru perioada 2024 – 2031.

Bugetul mediu anual al schemei este de 745,5 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 149,99 milioane euro.

Numărul total estimat al întreprinderilor care urmează să beneficieze de ajutor de stat în baza schemei este de 140.

Coduri CAEN eligibile:
1011 – Prelucrarea și conservarea cărnii
1012 – Prelucrarea și conservarea cărnii de pasăre
1013 – Fabricarea produselor din carne (inclusiv din carne de pasăre)
1020 – Prelucrarea și conservarea peștelui, crustaceelor și moluștelor
1031 – Prelucrarea și conservarea cartofilor
1032 – Fabricarea sucurilor de fructe și legume
1039 – Prelucrarea și conservarea fructelor și legumelor n.c.a.
1041 – Fabricarea uleiurilor și grăsimilor
1051 – Fabricarea produselor lactate și a brânzeturilor
1061 – Fabricarea produselor de morărit
1071 – Fabricarea pâinii; fabricarea prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie
1081 – Fabricarea zahărului

Camera de Comerț si Industrie Brașov, prin Departamentul de Consultantă format dintr-o echipă de specialiști cu o experiență de peste 18 ani, oferă servicii de consultanță și asistență societăților interesate în scopul identificării celei mai potrivite surse de finantare, luând în considerare programele de actualitate și domeniul de interes al clientului.

Contact: Attila Szekely | Director Departamentul de Consultanță
E-mail : attila.szekely@ccibv.ro
Telefon 0268 547 084