Business

Expoziția internațională de inginerie electrică – CWIEME

Expoziția internațională de inginerie electrică – CWIEME 1477 1189


Camera de Comerț Industrie a României  vă informează cu privire la expoziția internațională de inginerie electrică – CWIEME, dedicată asamblării motoarelor electrice, transformatoarelor și generatoarelor.

Evenimentul care reunește peste 500 de expozanți din întreaga lume este organizat de Hyve Group, unul dintre cei mai recunoscuți organizatori de expoziții la nivel global și se va desfășura în Messe Berlin, în perioada 23-25 mai 2023.
Expoziția este de nișă – toți expozanții sunt producători de componente necesare la construcția de bobine, motoare, generatoare și transformatoare personalizate. Deși vizitatorii provin din mai multe industrii (auto, generare de energie, electronice de consum, aviație și multe altele), obiectivul este acela de a identifica componente și mașini pentru construcția de bobine, generatoare, motoare electrice și transformatoare.

Informații suplimentare și înscrieri: Direcția Relații Interne și ICC Romania

021 319 18 85
bcm@ccir.ro

Modificări semnificative aduse de O.G. nr.16 din 15 iulie 2022, asupra Codului Fiscal

Modificări semnificative aduse de O.G. nr.16 din 15 iulie 2022, asupra Codului Fiscal 1498 1186


Camera de Comerț și Industrie Brașov vă informează despre modificările semnificative aduse de O.G. nr.16 din  15 iulie 2022, asupra Codului Fiscal și cum vor afecta acestea mediul economic.

I. Impozitul pe profit:
– Se extinde facilitatea privind scutirea de impozit a profitului reinvestit și pentru investițiile în active utilizate în activitatea de producție și procesare, precum și în activele reprezentând retehnologizare – în vigoare de la 18 iulie 2022.

II. Impozitul pe dividende plătite unei persoane juridice române:
– Crește cota de impozitare a dividendelor distribuite/plătite între persoane juridice române și pentru cele distribuite/plătite nerezidenților, începând cu dată de 1 ianuarie 2023, de la 5% la 8%.

III. Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor:
1. În anul fiscal precedent să fi realizat venituri sub 500.000 euro, pentru aplicarea acestui sistem de impozitare.
2. Sunt introduse și alte condiții pentru că o societate să poată fi încadrată în categoria plătitorilor de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, astfel:
– a realizat venituri, altele decât cele din consultanță și/sau management, în proporție de peste 80% din veniturile totale;
– are cel puțin un salariat, cu excepția societății nou-înființate;
– are asociați/acționari care dețin peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot la cel mult trei persoane juridice române care se încadrează să aplice sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor.
Condițiile sunt cumulative.
Se extinde lista persoanelor juridice care nu întră sub incidența impozitului pe veniturile microîntreprinderilor.
Impozitul pe venit devine opțional.
Cota de impozitare este de 1%.

IV. Impozitul pe venit
1. Nu mai sunt scutite de impozit pe venit persoanele fizice pentru veniturile realizate că urmare a desfășurării activității pe bază de contract individual de muncă cu persoane juridice române care desfășoară activități sezoniere specifice domeniilor HoReCA.
2. Prevederi noi privind calculul cifrei de afaceri pentru aplicarea facilităților fiscale în sectorul construcțiilor.
3. Scutirea de impozit pe venit pentru sectorul construcțiilor nu se mai aplică pentru venituri de până la 30.000 lei, ci până la 10.000 lei, inclusiv. Partea din venitul brut lunar ce depășește 10.000 lei nu mai beneficiază de facilități fiscale (se aplică începand cu veniturile aferente lunii august 2022).
Se menține condiția privind salariul minim brut de încadrare pentru 8 ore de muncă/zi de minimum 3.000 lei lunar.
4. Prevederi noi privind calculul cifrei de afaceri pentru aplicarea facilităților fiscale în sectorul agricol și al producției alimentare.
5. Scutirea de impozit pe venit pentru sectorul agricol și al producției alimentare nu se mai aplică pentru venituri de până la 30.000 lei, ci până la 10.000 lei, inclusiv. Partea din venitul brut lunar ce depășește 10.000 lei nu mai beneficiază de facilități fiscale (se aplică începând cu veniturile aferente lunii august 2022).
Se menține condiția privind salariul minim brut de încadrare pentru 8 ore de muncă/zi de minimum 3.000 lei lunar.
6. Se micșorează plafonul pentru trecerea de la sistemul de impozitare pe bază de norme de venit la sistemul real, de la 100.000 euro la 25.000 euro.
7. Sunt asimilate veniturile din salarii, prestațiile suplimentare primite de salariați în baza clauzei de mobilitate potrivit legii, altele decât prestațiile suplimentare primite de lucrătorii mobili prevăzuți în Hotărârea Guvernului nr. 38/2008 privind organizarea timpului de muncă al persoanelor care efectuează activități mobile de transport rutier, pentru partea care depășește de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizația de delegare/detașare, prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul autorităților și instituțiilor publice.
8. Următoarele venituri cumulate lunar nu reprezintă venit impozabil în înțelesul impozitului pe venit, în limita plafonului lunar de cel mult 33% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat.
9. Deducerea personală cuprinde deducerea personală de bază și deducerea personală suplimentară și se acordă în limita venitului impozabil lunar realizat. Deducerea personală se acordă pentru fiecare lună a perioadei impozabile numai pentru veniturile din salarii la locul unde se află funcția de bază.
Deducerea personală de bază se acordă pentru persoanele fizice care au un venit lunar brut de până la 2.000 de lei peste nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată aprobat prin hotărâre a Guvernului, în vigoare în luna de realizare a venitului.
10. În cazul veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, altele decât veniturile din arendă și din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, venitul brut reprezintă venitul impozabil.
Se elimină deducerea de 40% asupra venitului brut.
11. Se majorează cota impozitului pe dividende obținute de persoane fizice, de la 5% la 8%.
12. Veniturile din jocuri de noroc se impozitează prin reținere la sursă.
13. Impozitul pe transferul proprietăților imobiliare

La transferul dreptului de proprietate și al dezmembrămintelor acestuia, prin acte juridice între vii asupra construcțiilor de orice fel și a terenurilor aferente acestora, precum și asupra terenurilor de orice fel fără construcții, contribuabilii datorează un impozit care se calculează la valoarea tranzacției prin aplicarea următoarelor cote:
a) 3% pentru construcțiile de orice fel și terenurile aferente acestora, precum și asupra terenurilor de orice fel fără construcții, deținute o perioadă de până la 3 ani inclusiv;
b) 1% pentru imobilele descrise la lit. a), deținute o perioadă mai mare de 3 ani.
14. Contractul de închiriere se înregistrează obligatoriu la organul fiscal

V. Modificări privind CAS și CASS
Începând cu veniturile aferente lunii august 2022 se reintroduc prevederi ce reglementau obligativitatea plății de asigurări sociale de către persoanele care obțîn venituri din salarii sub nivelul salariului minim pe economie, la o valoare minimă a contribuției egală cu contribuția aferentă unui salariu minim brut pe țară în vigoare în luna pentru care se datorează contribuția de asigurări sociale, corespunzător numărului de zile lucrătoare din luna în care contractul a fost activ.
În cazul în care contribuția de asigurări sociale calculată venitului efectiv realizat de către salariat este mai mică decât contribuția stabilită la nivelul salariului minim brut pe țară, diferența se suportă de către angajator în numele angajatului.
De această prevedere sunt exceptate câteva categorii de persoane, inclusiv cele care realizează la nivelul aceleiași luni, venituri din salarii sau asimilate salariilor în baza a două sau mai multe contracte individuale de muncă, iar baza lunară cumulată de calcul, este cel puțîn egală cu salariul de bază minim brut pe țară.
Prevederi speciale pentru CIM cu normă parțială (part-time).
Contribuția de asigurări sociale datorată de către persoanele fizice care obțîn venituri din salarii sau asimilate salariilor, în baza unui contract individual de muncă cu normă întreagă sau cu timp parțial nu poate fi mai mică decât nivelul contribuției de asigurări sociale calculate prin aplicarea cotei de CAS asupra salariului de bază minim brut pe țară în vigoare în luna pentru care se datorează contribuția de asigurări sociale, corespunzător numărului zilelor lucrătoare din lună în care contractul a fost activ.
Se aplică începand cu veniturile aferente lunii august 2022.

Aceste prevederi nu se aplică în cazul persoanelor fizice aflate în una dintre următoarele situații:
1. sunt elevi sau studenți, cu vârsta până la 26 de ani, aflăți într-o formă de școlarizare;
2. sunt ucenici, potrivit legii, în vârstă de până la 18 ani;
3. sunt persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane cărora prin lege li se recunoaște posibilitatea de a lucra mai puțîn de 8 ore pe zi;
4. au calitatea de pensionari pentru limită de vârstă în sistemul public de pensii, cu excepția pensionarilor pentru limită de vârstă care beneficiază de pensii de serviciu în baza unor legi/statute speciale, precum și a celor care cumulează pensia pentru limită de vârstă din sistemul public de pensii cu pensia stabilită în unul dintre sistemele de pensii neintegrate sistemului public de pensii;
5. realizează în cursul aceleiași luni venituri din salarii sau asimilate salariilor în baza a două sau mai multe contracte individuale de muncă, iar baza lunară de calcul cumulată aferentă acestora este cel puțîn egală cu salariul de bază minim brut pe țară.

Pentru aplicarea excepțiilor, angajatorul solicită documente justificative persoanelor fizice aflate în situațiile respective.
În cazul în care contribuția de asigurări sociale calculată potrivit regulilor vechi este mai mică decât contribuția de asigurări sociale stabilită potrivit noilor prevederi, diferența se suportă de către angajator/plătitorul de venit în numele angajatului/beneficiarului de venit.

VI. Impozitul pe veniturile obținute de nerezidenți
Cota de impozit pe veniturile din dividende este de 8%.
Se modifică și unele condiții de aplicare a scutirilor de impozit pentru dividendele plătite de un rezident unei persoane juridice rezidențe într-un alt stat membru al Uniunii Europene.

VII. Taxa pe valoarea adăugată
Cota redusă de 9% se aplică pentru:cazarea și serviciile de restaurant, care revin la cota de 9%. Se exclud băuturile nealcolice, cu conținut ridicat de zahăr.
Se modifică condițiile pentru aplicarea cotei reduse de 5% în cazul livrării de locuințe. Se introduce un nou plafon (600.000 lei)

VIII. Accize
1. Pentru perioada 1 august 2022—31 martie 2023 inclusiv, nivelul accizelor pentru produse energetice va fi cel prevăzut în ordonanță, ajustat cu 14.27%;
2. Începând cu 1 august 2022, nivelul accizelor pentru băuturi alcoolice și pentru țigarete va crește cu aproximativ 5%;
A se studia Anexă nr.1 la ordonanță, pentru detalii.

IX. Impozite și taxe locale
1. Calculul impozitului/taxei pe clădirile rezidențiale
Pentru clădirile rezidențiale și clădirile-anexă aferente, impozitul/taxa pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de minimum 0,1% asupra valorii clădirii. Cota impozitului/taxei pe clădiri se stabilește prin hotărâre a consiliului local.
2. Calculul impozitului/taxei pe clădirile nerezidențiale
Pentru clădirile nerezidențiale și clădirile anexă aferente, impozitul/taxa pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de minimum 0,5% asupra valorii clădirii. Cota impozitului/taxei pe clădiri se stabilește prin hotărâre a consiliului local
Pentru clădirile utilizate pentru activități din domeniul agricol, impozitul/taxa pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de 0,4% asupra valorii clădirii.

Legat de impozitul specific:
– Începând cu dată de 1 ianuarie 2023, se abrogă Legea nr.170/2016 privind impozitul specific unor activități.
Se modifică plafonul cifrei de afaceri pentru acceptarea că mijloc de plată a cardurile de debit/credit prin intermediul unui terminal POS (modificări în OUG nr. 193/2002)
Persoanele juridice care desfășoară activități de comerț cu amănuntul și cu ridicată, așa cum acestea sunt definite de Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cele care desfășoară activități de prestări de servicii, care realizează anual o cifră de afaceri mai mare de 10.000 euro în echivalent lei (vechiul plafon era de 50.000 euro), au obligația să accepte că mijloc de plată cardurile de debit, de credit sau preplătite, prin intermediul unui terminal POS și/sau al altor soluții moderne de acceptare, inclusiv aplicății ce facilitează acceptarea plăților electronice. Prin activitatea de prestări de servicii, în sensul prezentului alineat, se înțelege operațiunea definită la art. 271 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Obligația de acceptare de către persoanele juridice a cardurilor de debit, de credit sau preplătite, prin intermediul unui terminal POS și/sau al altor soluții moderne de acceptare, se naște începând cu trimestrul următor celui în care încasările din cursul anului respectiv au depășit pragul de 10.000 euro. Cursul de schimb valutar pentru determinarea echivalentului în lei este cel comunicat de Banca Națională a României în ultima zi a anului precedent.

Camera de Comerț și Industrie Brașov

A fost lansat Ghidul final pentru programul de finantare POC 4.1.1 “Investiții destinate capacităților de prestare de servicii și retehnologizării, în vederea refacerii capacității de reziliență”.

A fost lansat Ghidul final pentru programul de finantare POC 4.1.1 “Investiții destinate capacităților de prestare de servicii și retehnologizării, în vederea refacerii capacității de reziliență”. 1474 1179


Camera de Comerț și Industrie Brașov anunţă că, în data de  3 august 2022 a fost  lansat de către MIPE , ghidul final pentru programul de finantare POC 4.1.1 “Investiții destinate capacităților de prestare de servicii și retehnologizării, în vederea refacerii capacității de reziliență”.

Prezentul tip de proiect se adresează microîntreprinderilor, întreprinderilor mici, întreprinderilor mijlocii, denumite în continuare IMM-uri, care primesc ajutor de minimis, prin intermediul grantului pentru investiții necesare capacităților de prestare de servicii pentru refacerea capacității de reziliență, și ajutor de stat, prin intermediul grantului pentru investiții în retehnologizare pentru refacerea capacității de reziliență:, astfel:

  • schema de ajutor de minimis în valoare de 59.690.099 euro – granturi destinate investițiilor necesare capacităților de prestare de servicii, din care 50.000.000 euro FEDR-REACT-EU și 9.690.099 euro cofinanțare de la bugetul de stat se alocă din bugetul Programului Operațional Competitivitate 2014-2020 prin Axa prioritară 4 – Acțiunea 4.1.1.;
  • schema de ajutor de stat în valoare de 179.070.298 euro – granturi destinate investițiilor în retehnologizare necesare capacităților de producție, din care 150.000.000 euro cu finanțare prin FEDR-REACT EU și 29.070.298 euro prin cofinanțare de la bugetul de stat, din bugetul Programului operațional Competitivitate 2014-2020 prin Axa prioritară 4 – Acțiunea 4.1.1. – Investiții în activități productive.

Beneficiarii sunt:

– pentru granturile de investiții sub forma de ajutor de minimis – Microîntreprinderile, întreprinderile mici și mijlocii care își desfășoară activitatea în sectoarele eligibile prevăzute în Anexa nr. 12, menționate mai jos:
–           Clasa P– Învățământ;
–           Clasa Q – Sănătate și asistență socială;
–           Clasa S – Alte activități de servicii.
-pentru granturile de investiții sub forma de ajutor de stat – Microîntreprinderile, întreprinderile mici și mijlocii care își desfășoară activitatea în sectoarele eligibile prevăzute în Anexa nr. 13, menționate mai jos:
–           Clasa C – Industria Prelucrătoare (fără codurile 11 fabricare băuturi, 12 fabricare tutun și 254 fabricarea armamentului și muniției);
–           Clasa F – Construcții;
–           Clasa G – Comerț cu ridicata și cu amănuntul; Repararea autovehiculelor și motocicletelor;
–           Clasa H – Transport și depozitare;
–           Clasa I – Hoteluri și restaurante potrivit anexei nr. 13

Tipuri de activități eligibile:

  1. a) modernizarea/echiparea/racordul la utilități publice/eficiență energetică a infrastructurilor de tip clădiri specifice aferente capacităților de producție/servicii existente, precum și pentru alte categorii de cheltuieli aferente infrastructurilor specifice de producție/servicii pentru care nu este necesară obținerea de autorizații de construire în conformitate cu legislația specifică în vigoare;
  2. b) dotarea cu echipamente, utilaje specifice, mobilier specific, dotări IT, inclusiv pentru eficiență energetică necesare activității de producție și servicii precum și alte achiziții de bunuri de această natură care sunt necesare capacităților de producție/servicii existente.

Valoarea minimă și maximă a ajutorului de minimis/stat:

  • Valoarea granturilor pentru investiții necesare capacităților de prestare de servicii care se acordă pe proiect și beneficiar, sub forma de ajutor de minimis este cuprinsă între minim 50.000 euro și maxim 200.000 euro, în limita de maxim cinci ori cifra de afaceri realizată în anul 2019.
  • Valoarea granturilor pentru investiții necesare retehnologizării care se acordă pe proiect și beneficiar, sub forma de ajutor de stat, se determină în limita de maxim cinci ori cifra de afaceri realizată în anul 2019, fiind cuprinsă între 50.000 euro și maxim 500.000 euro.

Solicitanții vor începe să depună proiectele de finanțare în sistemul de granturi IMM Recover pe data de 23 august 2022, ora 10.00, pentru o perioadă de 7 zile calendaristice, potrivit anunțului oficial al MIPE

Camera de Comerț si Industrie Brașov, prin Departamentul de Consultantă format dintr-o echipă de specialiști cu o experiență de peste 18 ani, oferă servicii de consultanță și asistență societăților interesate în scopul identificării celei mai potrivite surse de finantare, luând în considerare programele de actualitate și domeniul de interes al clientului.

Contact: CCI Brașov, Attila Szekely – Director Departament Consultanță

0268 547 084
attila.szekely@ccibv.ro

Summit-ul anual de management al proiectelor EPC

Summit-ul anual de management al proiectelor EPC 2392 1477

În perioada 28-30 septembrie 2022 se va desfășura la Londra, cea de-a 10 ediție a celui mai mare summit  anual de management al proiectelor EPC (Engineering, Construction & Procurement ).

Focus ediția a 10-a:  Obțineți ghid practic, instruire practică în instrumente puternice de PM care vă vor ajuta să vă abordați proiectul EPC în epoca volatilității economice globale.
• Proiectarea unui model pentru a crește profitabilitatea proiectelor EPC
• Evaluarea Riscului Economic al Proiectelor EPC
• Războiul din Ucraina: impactul construcției asupra economiilor europene și globale
• Efectul domino al crizei din Ucraina asupra proiectelor de gaz și GNL
• Prezentare generală a situației actuale a pieței EPC
• Explorați oportunitățile de creștere a industriei după pandemie în 2022- Viitorul lanțului global de aprovizionare post-covid Depășiți întreruperea lanțului de aprovizionare și provocările de aprovizionare care pot afecta livrarea și marjele proiectelor
• Dezvoltarea unei strategii eficiente de management al riscului
• Care este competența noastră de bază? Ce facem bine? Și ce nu facem bine?
• Tratarea cu factorii critici ai proiectului (timp, cost, calitate și domeniu) și modul în care aceștia sunt afectați atunci când Nivelurile de alertă se modifică sau sunt redefinite. Implicați-vă în mod corespunzător cu potențialii contractori, ca parte a procesului de achiziție EPC Market Overview a modelării financiare

Informații suplimentare și înscrieri: Carole Bendiks, Project Manager   

carole.bendiks@projectengineur.com

Iran Handmade Carpet Exhibition

Iran Handmade Carpet Exhibition 1458 1181


Vă prezentăm informații despre 3 expoziții internaționale organizate în Iran

Covorul persan lucrat manual, pe lângă poziția excelentă în artă și cultură, este considerat bun de lux cu valoare ridicată, care a  împodobit  palate, muzee și case private în întreaga lume.

Expoziția Persian Carpet Grand are loc anual la târgul permanent de la Teheran, la care vor participa mulți designeri, artiști, producători, exportatori și retaileri într-un spațiu de peste 30.000 de metri pătrați.

Cea de-a 29-a expoziție de covoare lucrate manual din Iran va avea loc la Teheran (Iran) în perioada 22-28 august 2022.
Iran Handmade Carpet Exhibition este cel mai mare eveniment industrial și comercial din Iran, o oportunitate foarte importantă pentru cei implicați în acest domeniu de a-și arăta realizările și produsele.

Material primit prin amabilitatea Embassy of the Islamic Republic of Iran la București

Forum de Afaceri România – Republica Coreea

Forum de Afaceri România – Republica Coreea 1263 939


Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) în parteneriat cu KOIMA (Korea Importers Association) invită companiile  să  participe la Forumul de Afaceri România – Republica Coreea, ce va avea loc marți, 30 august 2022 la sala Aurel Ghibuțiu, CCIR Business Center, începând cu ora 10:00.

Evenimentul se va desfășura cu prilejul vizitei în România a delegației KOIMA, condusă de domul Kim Byung – Kwan, președintele organizației și va fi compusă din companii reprezentative coreene din următoarele domenii: IT, produse alimentare procesate și semiprocesate, vinuri și confecții.
Obiectivul participanților coreeni este de a identifica produse și servicii din România pe care să le importe pe piața din Republica Coreea.
Pentru mai multe informații cu privire la formatul evenimentului, vă rugăm să consultați Agenda Forumului de afaceri România – Republica Coreea.

Cei interesați de a participa la eveniment se pot înregistra completând formularul de înregistrare de mai jos:

Participarea la eveniment este gratuită.

Termenul limită pentru înregistrare este 28 august 2022.

Informații suplimentare și înscrieri: Bogdan Cîrstocea, Consilier, Biroul de Relații Bilaterale

0374 474 358
bogdan.cirstocea@ccir.ro

Programul târgurilor și expozițiilor organizate la Sofia

Programul târgurilor și expozițiilor organizate la Sofia 1182 946


Vă prezentăm  Programul de târguri și expoziții specializate ce urmează a fi organizate în semestrul II din anul 2022 de InterExpo Center Sofia.

Programul de târguri și expoziții specializate poate fi vizualizat mai jos:

Contact: Iva Gerasimova, Deputy General Manager-Exhibitions Activities

+359 2 9655 320
igerasimova@iec.bg

Material primit prin amabilitatea domnului Radu – Călin MOLDOVAN, Ministru-consilier – AMBASADA ROMÂNIEI ÎN REPUBLICA BULGARIA

Târgul Internațional de Vinuri ”Wine Vision by Open Balkan”

Târgul Internațional de Vinuri ”Wine Vision by Open Balkan” 1472 1182


Vă informăm că în perioada 01-04 septembrie 2022 se va desfășura  la Belgrad, Târgul Internațional de Vinuri ”Wine Vision by Open Balkan”.

Evenimentul  este organizat sub egida guvernelor Serbiei, Macedoniei de Nord și Albaniei în cadrul inițiativei Open Balkan și  se adresează tuturor producătorilor de vin din regiune.

Târgul va oferi prilejul de a împleti rutele vinului balcanic într-un mod unic și adună cei mai buni producători de vin din regiune.
Scopul târgului este de a celebra meșteșugurile maeștrilor în producerea celor mai bune vinuri și promovează o combinație unică de arome și arome care reprezintă spiritul Balcanilor, geografia sa și abundența de soiuri, precum și mentalitatea celor care se bucură de vinuri provenind din aceasta si din alte regiuni.
Cu scopul de a găzdui cât mai multe crame posibil, care vor participa la Wine Vision by Open Balkan 2022, a fost conceput un program bogat care include Open Balkan Wine Trophy 2022, adunări profesionale de diverse formate, cursuri de master, discuții despre potențialul industria vinului din Balcani, posibilități de participare sporită pe piețele globale, precum și Întâlniri B2B în care vi se va oferi oportunitatea de a vă extinde afacerea, de a stabili noi contacte și consolidarea celor  existente.
O atenție deosebită va fi acordată condițiilor pentru expozanți, cu accent pe închirierea spațiului expozițional la preturi subvenționate. Târgul va include opțiuni de vânzare, nu doar conținut expozițional și vizitatori; cunoscătorii vor avea ocazia să cumpere vinuri alese și să cunoască proprietarii cramelor.
Capitală a celor mai bune vinuri, în cadrul acestui târg, Belgradul îi va reuni pe cei mai eminenți vinificatori, viticultori, maeștri de pivniță, oenologi, somelieri și negustori de vinuri, precum și expozanti de la cele mai cunoscute crame europene și mondiale. La târg vor participa și distribuitori și comercianți de vinuri din toată lumea.
Primul Târg Internațional de Vinuri, Wine Vision by Open Balkan, este o oportunitate perfectă de a vă prezenta
gama de produse pentru numeroșii vizitatori interni și străini și să vă asigurați prezența pe noi piețe.

Contact: dl. Stevan Rajta, președintele Asociației Producătorilor de Vinuri din Serbia

+38 162 394 445
stevan.rajta@yahoo.com

Material primit prin amabilitatea Camerei de Comerț și Industrie a României

Premii în valoare de 56.400 lei pentru 12 dintre cei 115 studenți ambițioși care au efectuat stagii de practică în cadrul Proiectului Performanță prin Educație Practică

Premii în valoare de 56.400 lei pentru 12 dintre cei 115 studenți ambițioși care au efectuat stagii de practică în cadrul Proiectului Performanță prin Educație Practică 2560 2549


Camera de Comerț și Industrie Brașov, lider de proiect, și CONAF – Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin din România, partener, anunță căștigătorii Concursului de stagii de practică care au dat dovadă de implicare, creativitate și inovare în cadrul stagiilor de practică pe care le-au realizat în anul universitar 2021-2022.

Din cei 115 studenți care au realizat stagiu de practică în anul universitar 2021-2022, 12 studenți sunt recompensați cu premii de 4700 lei brut/student în prima etapă a Concursului de Stagii de Practică!

Obiectivul concursului: recunoașterea și încurajarea aptitudinilor și a competențelor studenților care au participat la programul de consiliere și au efectuat stagii de practică în cadrul firmelor partenere.

Competențele și aspectele evaluate în cadrul acestui concurs de către comisia de evaluare au fost  :

  • capacitatea de înțelegere a informațiilor furnizate,
  • rapiditatea asimilării cunoștințelor, aplicarea în practică a cunoștințelor teoretice,
  • îndeplinirea sarcinilor atribuite,
  • calitatea muncii depuse, gestionarea adecvată a timpului de lucru
  • creativitatea.

Lista câștigătorilor se regasește mai jos :

Numar identificare student
008
019
024
027
043
050
073
084
094
095
100
113

TOTAL PUNCTAJ
100
100
100
100
100
100
100
100
100
100
100
100 

Căștigătorii concursului vor fi notificați în cursul zilei de astăzi pe adresa de e-mail din baza de date a proiectului.

Felicităm pe aceasta cale toți participanții pentru rezultatele deosebite de care au dat dovadă pe perioada stagiului de practică și le dorim mult succes în continuare!

 Felicităm câștigătorii concursului pentru creativitate și implicare!

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind instituirea unor măsuri pentru stimularea investițiilor cu finanțare din fonduri externe nerambursabile

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind instituirea unor măsuri pentru stimularea investițiilor cu finanțare din fonduri externe nerambursabile 946 851


Camera de Comerț și Industrie Brașov anunţă publicarea OUG 112/2022 în Monitorul Oficial nr. 721 din 18 iulie, prin care se stabilesc condițiile de finanțare și grila de punctaj la măsurile de „eficiență energetică, utilizarea surselor regenerabile de energie pentru întreprinderi mari și IMM-uri”

Obiectivul: sprijinirea mediului de afaceri pentru a dobândi independență energetică prin realizarea de economii de energie specifice clădirilor industriale/prestărilor de servicii și  construcțiilor anexe, precum și celor specifice proceselor tehnologice, cât și pentru producerea de energie verde pentru consum propriu din resurse regenerabile.

Investiţii eligibile, prevăzute în proiect:

a) Investiții în măsuri de eficiență energetică și de reducere a consumurilor specifice energetice la clădiri și construcțiile anexe, cu excepția clădirilor administrative sau clădirilor care nu sunt destinate activităților de producție/servicii ale întreprinderilor, prin intervenții la anvelopa clădirii, șarpante, învelitoare inclusiv măsuri de consolidare a clădirilor și construcțiilor anexe. De asemenea sunt permise intervenții la sistemele de utilități ale clădirilor, precum și achiziții de echipamente/utilaje/dotări specifice necesare pentru producerea de energie necesare clădirilor și construcțiilor anexe. Lucrările de consolidare la clădiri și construcțiile anexe nu pot depăși 15% din valoarea totală a proiectului. Lucrările privind consolidări seismice sunt excluse de la finanțare;

b) Investiții în echipamente/utilaje/dotări specifice necesare pentru obținerea de energie din surse regenerabile (cu excepția biomasei) destinate consumului propriu de energie a întreprinderilor

c) Investiții în măsuri de eficiență energetică la nivelul unităților de cogenerare/trigenerare existente sau noi, inclusiv pentru lucrări de modernizare/reabilitare/creșterea puterilor instalate, utilizând sursele regenerabile de energie (cu excepția biomasei) și destinate consumului propriu, care se încadrează în capacitatea de producție specifică prosumatorului;

d) Investiții pentru reducerea consumului de energie și a emisiilor de gaze cu efect de seră prin sisteme dedicate modernizării, monitorizării și eficientizării consumului de energie la nivelul întreprinderilor, ce vor include, în mod obligatoriu, instalarea unui sistem de management al energiei (EMS) care va asigura, la nivelul întreprinderii, o contorizare generală a consumului de energie, va realiza statistici asupra consumului, va înregistra si analiza datele centralizate, va livra un raport periodic asupra acestor date și va eficientiza consumul de energie în timp real. Achiziționarea de echipamente/utilaje/dotări specifice care fac parte din procesul de producție/servicii respectiv din activitatea economică de bază a întreprinderii este posibilă dacă prin acestea se înlocuiesc echipamente/utilaje/dotări specifice cu consum de energie sporit și prin această măsură se obține o reducere a consumului specific de energie față de consumul inițial.

Solicitanţi eligibili:
Întreprinderile mari şi IMM-urile, inclusiv microîntreprinderile.

Bugetul alocat: 350.000.000 euro

Ajutor de stat: valoarea minimă de 50.000 euro și respectiv valoarea maximă de 500.000 euro

Ajutor de minimis:  valoarea minimă de 50.000 euro și respectiv valoarea maximă de 200.000 euro.

Procedura de ofertare este concurențială, în limita bugetului alocat.

Dată estimativa de deschidere a apelului de proiecte: luna  septembrie 2022.

Contact: Attila Szekely | Director Departament Consultanță CCI Brașov

0268 547 084
attila.szekely@ccibv.ro