Camera de Comerț și Industrie Brașov

Împreună pentru afaceri de succes

Curs online – Aspecte de noutate în domeniul protecției datelor cu caracter personal – GDPR

Curs online – Aspecte de noutate în domeniul protecției datelor cu caracter personal – GDPR 3144 906

Camera de Comerț și Industrie Brașov organizează cursul online – Aspecte de noutate în domeniul protecției datelor cu caracter personal – GDPR  în data de 26 ianuarie 2022 în intervalul orar 09:30-15:30.

Considerând ca datele personale reprezintă informatii esențiale pe care toate organizațiile ar trebui sa le protejeze, o astfel de reglementare va ajuta la instituirea unor proceduri și controale adecvate pentru a preveni încălcarea securitătii informațiilor.

Acest curs (pe lângă aspectul practic) reprezintă dovada îndeplinirii obligației legale de formare continuă a responsabililor cu protecția datelor desemați la nivelul instituțiilor, precum și a operatorilor privați (acolo unde există obligația legală potrivit GDPR).

Cursul se adresează atât responsabililor cu protecția datelor, cât și personalului care prelucrează date cu caracter personal la nivelul operatorului (specialiști din departamentul de resurse umane, din zona protecției muncii, departamentelor de contabilitate, juridic, marketing, vânzări și comerț online, medici, notari, contabili autorizați, funcționarii publici din entitățile unde se eliberează și, după caz, prelucrează documente de identitate sau alte date cu caracter personal).

În cadrul cursului Aspecte de noutate în domeniul protecției datelor cu caracter personal – GDPR vor fi abordate următoarele aspecte:

1. Evoluții legislative în materia protecției datelor cu caracter personal
2. Drepturile persoanei vizate
3. Proceduri și documente utilizate la nivelul operatorului
4. Bune practici în domeniul protecției datelor cu caracter personal
5. Analiza tipurilor de incidente produse în sfera protecției datelor cu caracter personal
6. Activități proactive și reactive ale responsabilului cu protecția datelor
7. Studii de caz

Formator: Bogdan PANAIT – vicepreședinte A.S.C.P.D., fondator LEXDATA

Detalii Curs Aspecte de noutate în domeniul protecției datelor cu caracter personal – GDPR:

Durată: 1 zi – marți, 26 ianuarie 2022 de la ora 09:30 la ora 15:30
Preț: 300 Lei + Tva

Membrii CCI Brașov beneficiază de o reducere de 10%, costul fiind de 270 lei + TVA

Notă: Participanții vor primi o diplomă eliberată de Camera de Comerț și Industrie Brașov, care atestă participarea la cursul online Aspecte de noutate în domeniul protecției datelor cu caracter personal – GDPR.

Modalitate înscriere:

Cursul se va desfășura online pe platforma Zoom.

Vă rugăm să ne confirmați prezența dumneavoastră până cel târziu vineri, 21 ianuarie 2022.

 

Contact

Cristina Sîrbu – Departamentul Învațământ Formare Profesională și Învățământ Dual  

0729 839 860

cristina.sirbu@ccibv.ro

Campanie umanitară de Crăciun “Timbrul Generozității”

Campanie umanitară de Crăciun “Timbrul Generozității” 2546 1085

Camera de Comerț și Industrie Brașov a organizat în perioada 15.12.2021 – 22.12.2021 Campania Umanitară “Timbrul Generozității”

Au răspuns cu generozitate 𝐋𝐞𝐫𝐨𝐲 𝐌𝐞𝐫𝐥𝐢𝐧 𝐁𝐫𝐚ș𝐨𝐯 și Leroy Merlin Romania; mulțumim pentru validarea acestui timbru !
Beneficiarii Asociației Aici pentru Tine au avut parte de evenimente inedite în această perioadă.
Timp de 2 zile, copiii au participat la ateliere de bricolaj sub atenta supraveghere a angajaților magazinului.
Practic, atelierul spiridușilor lui Moș Crăciun s-a mutat la sediul Asociatiei Aici pentru Tine.
La activitatea ”Ornat Brăduți de Crăciun” au luat parte 30 de copii defavorizați, copii care fac parte din programul constant de activități educative realizate în Asociația Aici Pentru Tine.
Copiii împreuna cu angajații Leroy Merlin au realizat și ornat 20 de brăduți din lemn pentru Crăciun, pe care i-au asamblat și ulterior i-au pictat. Kiturile de lucru au fost pregătite până la cel mai mic detaliu de reprezentații magazinului.
Acești brăduți vor rămâne copiilor pentru a se bucura de ei.

Mai mult decat atât, angajații magazinului 𝐋𝐞𝐫𝐨𝐲 𝐌𝐞𝐫𝐥𝐢𝐧 𝐁𝐫𝐚𝐬𝐨𝐯 ne-au impresionat prin solidaritatea și generozitatea lor. Aceștia au pregatit pachete cu încălțăminte, haine, dulciuri, jucării și alte produse necesare beneficiarilor.

Mulțumim 𝐀𝐬𝐨𝐜𝐢𝐚ț𝐢𝐞𝐢 𝐀𝐢𝐜𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐓𝐢𝐧𝐞 pentru buna organizare și pentru găzduirea evenimentelor!

Felicitări pentru tot ceea ce faceți pentru beneficiarii asociației dumneavoastre ! Asociatia Aici Pentru Tine

Contact

𝐃𝐚𝐧𝐢𝐞𝐥𝐚 𝐃𝐨𝐛𝐫𝐚𝐢-𝐏𝐚𝐥𝐚𝐦𝐚𝐫𝐢

0723 671 307

ccibv@ccibv.ro

Misiune economică în Dubai

Misiune economică în Dubai 1021 338

Camera de Comerț și Industrie Iași invită companiile să participe  la Misiunea economică organiză la EXPOZIȚIA MONDIALĂ din Dubai, în perioada 26 februarie – 3 martie:

– participare la evenimentele speciale organizate de Ziua Oficială dedicată României la EXPOZIȚIA MONDIALĂ
– participare la întâlniri de afaceri
– multiple intrări la Expo pentru a explora cât mai multe pavilioane naționale
– experiențe turistice pentru a cunoaște mai bine locurile, oamenii, cultura și tradițiile din Emiratele Arabe Unite

Pachetul de servicii include:

Zboruri pe rutele București-Dubai & Dubai-București
Transferuri aeroport-hotel-aeroport
Cazare 5* Crowne Plaza Dubai Marina, 5 nopți, camera dubla (cu posibilitate de single)
Mic dejun inclus
Intrări multiple la EXPO Dubai
Participare la evenimente speciale  dedicate Zilei României la EXPO Dubai
Participare la întâlniri de afaceri
Tururi ghidate, cu autocar, Abu Dhabi (o zi) & Dubai (o jumătate de zi)
Cina festivă

Detalii și înscrieri

Paul Butnariu

0744 646 585

Sorin Gheorghiu

0746 912 190

cciasi@cciasi.ro

Acte normative cu impact asupra activității C.C.I. Brașov și a membrilor acesteia

Acte normative cu impact asupra activității C.C.I. Brașov și a membrilor acesteia 2560 1090

Publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I   în intervalul 20.12.2021 – 28.12.2021

● Ordin nr. 1533 emis de M.F. pentru modificarea Ordinului ministrului finanţelor nr. 3.216/2020 privind instituirea unor măsuri referitoare la transmiterea de documente în format electronic către Ministerul Finanţelor şi unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului (M.O. nr. 1203/20.12.2021),
 
Ordin nr. 1984/1070 emis de M.F. și C.N.A.S. pentru aprobarea Procedurii de exceptare de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate a persoanelor fizice care nu au calitatea de contribuabil la sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi a modelului şi conţinutului formularului 603 „Declaraţie pe propria răspundere pentru exceptarea de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate” (M.O. nr. 1205/20.12.2021),
 
O.U.G. nr. 133 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021 – 2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziţie justă (M.O. nr. 1207/20.12.2021),
 
Ordin nr. 132 emis de A.N.R.E.  privind aprobarea Regulamentului pentru autorizarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi în domeniul gazelor naturale (M.O. nr. 1209/21.12.2021),
 
Ordin nr. 143 emis de A.N.R.E. privind aprobarea tarifelor şi contribuţiilor băneşti percepute de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei în anul 2022 (M.O. nr. 1223/23.12.2021),
 
Ordin nr. 2021 emis de M.F. privind competenţa de administrare a obligaţiilor fiscale datorate de persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere (M.O. nr. 1225/23.12.2021),
 
Ordin nr. 1480 emis de M.I.P.E. pentru modificarea Schemei de ajutor de stat – Sprijin pentru IMM-uri în vederea depăşirii crizei economice generate de pandemia de COVID – 19, aprobată prin Ordinul ministrului investiţiilor şi proiectelor europene nr. 690/2021 (M.O. nr. 1226/24.12.2021),
 
Ordin nr. 1481 emis de M.I.P.E pentru modificarea Schemei de ajutor de stat – Sprijin pentru IMM-uri în vederea depăşirii crizei economice generate de pandemia de COVID – 19 – investiţii productive, aprobată prin Ordinul ministrului investiţiilor şi proiectelor europene, interimar, nr. 1.290/2021(M.O. nr. 1226/24.12.2021),
 
Ordin nr. 139 emis de A.N.R.E. privind modificarea şi completarea Contractului – cadru de distribuţie a gazelor naturale şi a Condiţiilor generale de contractare pentru prestarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale, aprobate prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 78/2020, şi a Regulamentului privind furnizarea gazelor naturale la clienţii finali, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 29/2016 (M.O. nr. 1227/24.12.2021),
 
Ordin nr. 1956 emis de M.D.L.P.A. pentru modificarea unor scheme de ajutor de minimis din cadrul Programului operaţional regional 2014 – 2020 (M.O. nr. 1231/27.12.2021),
 
Ordin nr. 2385 emis de M.M.A.P. pentru modificarea şi completarea Ghidului de finanţare a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională, aprobat prin Ordinul viceprim – ministrului, ministrul mediului, nr. 1.287/2018 (M.O. nr. 1231/27.12.2021),
 
Ordin nr. 2892 emis de privind modificarea şi completarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.165/2020 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii acestora, distribuitorii angro şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relaţii contractuale cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, a preţurilor de referinţă generice şi a preţurilor de referinţă inovative (M.O. nr. 1231/27.12.2021),
 
Ordin nr. 1487/836 emis de M.I.P.E. și M.C.I.D. pentru aprobarea Schemei de ajutor de minimis „Ajutor de minimis pentru sprijinirea start-up-urilor şi spinoff-urilor inovatoare“ în cadrul acţiunii 1.2.1 „Stimularea cererii întreprinderilor pentru inovare prin proiecte de CDI derulate de întreprinderi individual sau în parteneriat cu institutele de CD şi universităţi, în scopul inovării de procese şi de produse în sectoarele economice care prezintă potenţial de creştere“, axa prioritară nr. 1 „Cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare (CDI) în sprijinul competitivităţii economice şi dezvoltării afacerilor“ din cadrul Programului operaţional Competitivitate 2014-2020 (M.O. nr. 1232/28.12.2021),
 
Ordin nr. 129 emis de A.N.R.E. pentru modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 1/2015 privind instituirea Registrului naţional al participanţilor la piaţa angro de energie şi aprobarea Procedurii de înregistrare a participanţilor la piaţa angro de energie (M.O. nr. 1233/28.12.2021),
 
Lege nr. 317 a bugetului de stat pe anul 2022 (M.O. nr. 1238/28.12.2021),
 
Lege nr. 318 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 (M.O. nr. 1239/28.12.2021).

Întocmit, Consilier juridic Alina Groșanu

Contact

Alina Groșanu – Director Departament Juridic Arbitraj Resurse Umane

Acte normative cu impact asupra activității C.C.I. Brașov și a membrilor acesteia

Acte normative cu impact asupra activității C.C.I. Brașov și a membrilor acesteia 2560 1090

Publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I   în intervalul 14.12.2021 – 20.12.2021

Lege nr. 295 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19 (M.O. nr. 1183/14.12.2021),
 
Ordin nr. 1128 emis de A.N.R.E. pentru aprobarea regulilor de suspendare şi restabilire a activităţilor de piaţă şi a regulilor de decontare aplicabile (M.O. nr. 1187/15.12.2021),
 
O.U.G. nr. 125 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate (M.O. nr. 1189/15.12.2021),
 
Ordin nr. 1941 emis de M.F. privind modificarea anexei nr. 2 la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 631/2016 pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare de înregistrare/anulare a înregistrării în scopuri de taxă pe valoarea adăugată (M.O. nr. 1191/16.12.2021),
 
Ordin nr. 2340 emis de M.M.A.P. pentru modificarea Ghidului de finanţare a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională, aprobat prin Ordinul viceprim – ministrului, ministrul mediului, nr. 1.287/2018 (M.O. nr. 1194/16.12.2021)
 
Lege nr. 301 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 8/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (M.O. nr. 1195/17.12.2021),
 
●  Lege nr. 302 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2020 privind unele măsuri financiare în vederea implementării proiectelor de infrastructură fazate din perioada de programare 2007 – 2013, finanţate din fondurile Uniunii Europene aferente perioadei de programare 2014 – 2020 (M.O.nr. 1195/17.12.2021),
 
●  Hotărâre nr. 4 emisă de A.N.E.A.R. privind aprobarea „Standardelor de evaluare a bunurilor” obligatorii pentru desfăşurarea activităţii de evaluare (M.O.nr. 1198/18.12.2021),
 
●  Lege nr. 303 pentru completarea art. 23 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii (M.O.nr. 1198/18.12.2021),
 
●  Hotărâre nr. 115 privind modificarea şi completarea Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 111/2021 pentru stabilirea regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor care sosesc în România, valabile în perioada 10.12.2021, ora 00,00 – 8.01.2022, ora 24,00, precum şi pentru aprobarea Listei cu clasificarea ţărilor/teritoriilor în funcţie de rata de incidenţă cumulată (M.O.nr. 1200/17.12.2021),
 
●  O.U.G. nr. 131 privind modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene (M.O. nr. 1201/17.12.2021),
 
●  O.U.G. nr. 130 privind unele măsuri fiscal – bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (M.O. nr. 1202/18.12.2021)

Întocmit, Consilier juridic Alina Groșanu

Contact

Alina Groșanu – Director Departament Juridic Arbitraj Resurse Umane

Cursuri la care se fac înscrieri în perioada Decembrie 2021 – Ianuarie 2022

Cursuri la care se fac înscrieri în perioada Decembrie 2021 – Ianuarie 2022 1697 954

Departamentul Învațământ Formare Profesională și Învățământ Dual  face înscrieri în perioada 27.12.2021 – 07.01.2022, pentru  următoarele programe de formare profesională:

Camera de Comerț si Industrie Brașov, prin Departamentul de Formare Profesională și Învătământ Dual, a oferit până în prezent cursuri de formare profesionlă la peste 40.000 de persoaneAcestea au beneficiat de experiența de peste 30 de ani a echipei și de profesionalismul celor 120 de formatori cu care colaboram.

Contact

Manuela Lăcătuș

Departament Formare Profesională și Învățământ Dual

manuela.lacatus@ccibv.ro

0728 137 725

Topul Național al Firmelor – Faza Județeană Brașov – ediția a XXVIII-a

Topul Național al Firmelor – Faza Județeană Brașov – ediția a XXVIII-a 2560 858

“Economia merge înainte !” este deviza sub care este realizată cea dea XXVIII-a ediție a Topului Național al Firmelor – Faza Județeană Brașov, eveniment devenit unul de tradiție pentru mediul de afaceri și comunitatea brașoveană.

În ciuda provocărilor majore ale anului 2020, economia nu numai că nu s-a oprit, ci a și făcut dovada rezilienței, oamenii de afaceri găsind soluțiile necesare pentru a se adapta la noua realitate.

De aceea, prin acest eveniment devenit unul de tradiție pentru mediul de afaceri și comunitatea brașoveană, ne dorim să continuăm să marcăm performanțele economice realizate de către firmele laureate, care  merită recunoscute, promovate și premiate.

Pentru această ediție specială a topului, vă invităm să urmăriți mesajul Președintelui C.C.I. Brașov, Silviu COSTEA și al Directorului General, Cosmin ROȘIA-MICU

În anul 2022, ne propunem să valorificăm oportunitățile la care avem acces pentru antreprenorii brașoveni, prin accesarea fondurilor europene existente, prin implicarea în diverse formate de cooperare și atragerea de noi investiții străine, corelate cu o viitoare strategie națională de creștere a exporturilor. Cifra de afaceri, profitul, numărul de salariați pentru cele peste 2200 de firme din Top sunt indicatori care demonstrează efortul de adaptare al mediului de afaceri, având ca obiectiv trecerea de la modelul de creștere bazat pe consum la creșterea bazată pe investiții.

Clasamentul topului a fost stabilit pe baza unei metodologii complexe, care a îmbinat criterii precum cifra de afaceri sau rata profitului cu criterii ce ţin mai mult de latura calitativă a activităţii desfăşurate de companii – eficienţa utilizării resurselor umane, eficienţa utilizării capitalului angajat – metodologii clare, transparente și unitare la nivel național.

Gruparea firmelor s-a făcut ţinând cont de domeniul de activitate şi mărimea acestora.

În cadrul ediției de anul acesta este de remarcat faptul că:

La nivel național, 77 de companii din Brașov s-au situat pe Locul I

La nivel județean, 2272 de firme sunt clasate pe primele trei locuri, pe diferite domenii de activitate și în funcție de mărima întreprinderii:
 

784 companii sunt situate pe Locul 1

513 companii sunt clasate pe Locul 2

975 companii sunt clasate pe Locul 3

Cifra de afaceri a celor 2272 de firmelor laureate (din cele 27.236 firme active din județul Brașov):


● 6,85 miliarde euro (66% din CA județeană)

Profitul din exploatare :


597 milioane euro (82% din PRE județean)

Numărul de salariați :


70.994 salariați (50% din numărul de salariați de la nivel județean)

Felicităm pe aceasă cale laureații acestei ediții pentru performanțele realizate!

Pentru a intra în posesia diplomei și a catalogului electronic, vă rugăm să completați formularul de mai jos.

Mulțumim partenerilor acestei ediții speciale pentru suportul acordat!

PARTENERI PRINCIPALI

PARTENERI 

INSURANCE PARTENER

Contact

Andreea Ivașcu – Director Departament Marketing & PR

0268 547 084

andreea.ivascu@ccibv.ro

Oportunități de afaceri din SPANIA

Oportunități de afaceri din SPANIA 1665 833

Biroul de Promovare Comercială și Economică din cadrul Ambasadei României la Madrid  informează despre interesul unei comanii spaniole

Distribuitor spaniol de produse pentru decorarea pardoselilor și pereților interesat în achiziționarea de:

Covoare

Producătorii români care pot furniza produsul sus-menționat sunt rugate să ia legătura cu Biroul de Promovare Comercială și Economică din cadrul Ambasadei României la Madrid

Contact

+34-913 454 553

madrid.economic@mae.ro

Biroul de Promovare Comercială și Economică din cadrul Ambasadei României la Madrid

Adresa: Avda. de Alfonso XIII, nr. 157, 28016 Madrid, Spania

Cel mai bun cadou de Moș pentru afacerea ta – continuitatea

Cel mai bun cadou de Moș pentru afacerea ta – continuitatea 2560 855

Odată cu noul an vine și momentul în care punem pe hârtie planuri noi, obiective și strategii de business. Ne întrebăm ce provocări ne așteaptă, peste ce obstacole va trebui să trecem și ne înarmăm cu energie pentru a reuși.

În prag de sărbători, alege un cadou pentru afacerea ta: continuitatea.

Adaugă pe lista ta pentru Moș asigurările potrivite și investește timpul tău din anul nou în gestionarea riscurilor neasigurabile. Pe restul…lasă-le în grija noastră

Poți personaliza asigurările în funcție de buget, astfel încât componentele esențiale ale afacerii să fie asigurate: echipa ta și bunurile: auto, clădirile, instalațiile, echipamentele, utilajele, aparatura, stocurile. Nu uita și de răspunderile civile sau legale.

Te asteptăm să ne scrii la sau să intri pe groupama.ro pentru mai multe detalii.

Să ai sărbători cu bine și un an 2022 plin de reușite!

Contact

Sediul central: Str. Mihai Eminescu nr. 45, sector 1, 010513, Bucureşti, România

Alo Groupama 0374 110 110

office@groupama.ro

www.groupama.ro

Oportunități de afaceri prin Rețeaua EEN

Oportunități de afaceri prin Rețeaua EEN 1665 833

Centrul EEN Brașov din cadrul Camerei de Comerț și Industrie Brașov vă prezintă oportunitățile de afaceri la nivel internațional aferente perioadei noiembrie-decembrie 2021.

BRES20210405002 O companie spaniolă de arhitectură, design interior și design de mobilier caută producători și furnizori de produse/servicii durabile, tehnologice și singulare

Tara: Spania
Tip: Cerere
Descriere:

O companie spaniolă de arhitectură, design interior, branding și design de mobilier caută  producători și furnizori pentru a achiziționa produse/servicii inovatoare pentru proiectele sale. IMM-ul realizează proiecte sustenabile în sectorul turismului și rezidențial, aplicând inovația tehnologică atunci când este posibil. Compania se angajează să participe la proiecte care contribuie la economisirea energiei și sunt benefice pentru mediu.Piața actuală a companiei este în Spania, deși principalii săi clienți sunt în Galicia. În plus, compania a derulat proiecte și în alte țări. Clienții firmei sunt companii și clienți privați.Compania este în căutarea unor producători și furnizori implicați în sectorul construcțiilor și ospitalității. Aceștia ar trebui să producă și/sau să furnizeze companiei produse/servicii durabile și tehnologice care pot fi aplicate proiectelor sale. Compania este în căutarea unui parteneriat pe termen lung pentru a colabora în mai multe proiecte.Tipul și rolul partenerului: IMM-ul spaniol caută colaboratori și parteneri care să contribuie la extinderea companiei în alte țări. Compania caută producători și/sau furnizori de produse/servicii durabile destinate construcțiilor, amenajării interioare și sectorului turismului (turism de vacanță, ospitalitate etc.). Compania este deschisă și altor tipuri de parteneriate.Rolul partenerului ar fi să furnizeze și/sau să producă produse sau servicii unice care sunt compatibile cu activitatea și proiectele IMM-ului.Tip de parteneriat: Contract de productie/ Contract de furnizare

BRDE20211005001 Producătorul german de case sustenabile și modulare caută parteneri locali pentru asamblarea acestora

Tara: Germania
Tip Cerere

Descriere:

O companie germană specializată în dezvoltarea și producția de minicase modulare caută parteneri locali de asamblare pentru a asigura un sistem de instalare descentralizat, deci durabil. Casele sunt asamblate la fața locului din kituri de montare prefabricate. Deoarece asamblarea este simplă, o varietate de furnizori de servicii, cum ar fi companiile de tâmplărie și geamuri, ar fi potrivite să se angajeze într-o astfel de cooperare.
Compania germană a dezvoltat un sistem inovator de construcție a unui sistem de locuințe modulare. Trei module de bază pot fi combinate în case de dimensiuni și forme diferite.
Casele ușor de asamblat sunt compatibile cu o serie de tipuri specifice de fațade și dispozitive de protecție. Acestea sunt măsuri de protecție consolidate împotriva factorilor de mediu precum cutremure, uragane, pericole de incendiu, căldură sau frig extrem și inundații.
Tipul și rolul partenerului: Un spectru larg de companii ar putea instala casele datorită construcției ușor de asamblat. Compania caută și producători descentralizați ai componentelor, astfel încât partenerul de cooperare să poată primi materialul de construcție necesar de la un partener de producție din apropiere.

Tip de parteneriat: Contract de servicii

BRNL20211103001 Un distribuitor olandez activ pe piața produselor de bucătărie și decorațiunilor pentru locuințe caută producători de decorațiuni din materiale naturale precum lemn, piatră și ceramică

Tara: Olanda
Tip Cerere

Descriere:

Un IMM olandez operează ca proiectant și distribuitor global de consumabile decorative pentru casă și împrejurimi. Acesta oferă o gamă largă de produse pentru decorarea bucătăriei și casei. Gama de produse include decorațiuni din materiale naturale și durabile, cum ar fi lemnul, metalul, sticla și ceramica.
Alături de propria echipă de proiectare, compania olandeză lucrează îndeaproape cu producători, fabrici și designeri independenți. Furnizorii sunt cei mai buni în ceea ce fac și sunt responsabili în cee ace privește mediu.
Compania olandeză caută producători de decorațiuni pentru bucătărie și casă care să fie realizate din materiale naturale. Aceasta va pune la dispoziția partenerului planurile și modelele produselor, cu condiția ca partenerul sa semneze un NDA (acord de nedivulgare).
Tipul de partener căutat: Compania olandeza caută un producător industrial pentru realizarea produselor decorative.
O cerință importantă este ca produsul să fie sigur pentru contactul direct cu alimentele.
Tip de parteneriat: Contract de productie

BRSI20211109001 Un distribuitor sloven de software și hardware în domeniul automatizărilor, caută noi produse IT pe care să le distribuie

Tara: Slovenia
Tip Cerere

Descriere:

O companie slovenă, specializată în vânzarea de software și hardware de automatizare către clienți din domeniile: industrie, energie, transport și construcții, caută noi produse IT pentru a le vinde pe piețele din Slovenia, Croația, Serbia, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru, Albania, Kosovo și Macedonia de Nord prin intermediul celor trei birouri din Ljubljana, Zagreb și Belgrad.
Activitatea de bază a companiei slovene este reprezentarea comerciala a firmelor furnizoare de software la comandă și distribuția de hardware utilizat în domeniul automatizărilor din domeniile: industrie, energie, transport și construcții.
Unele dintre principalele produse din oferta actuală a companiei sunt:

  • Soluții software pentru controlul proceselor;
  • Soluții software pentru proiectare electrică;
  • Software și hardware HMI;
  • Sisteme de control visual;
  • Dispozitive de realitate asistată;
  • Software și Hardware pentru măsurarea calității energiei.

Compania dorește să-și extindă portofoliul actual de produse. Produsele noi ar trebui să fie în sinergie cu cele existente. Compania a stabilit un canal de vânzări cu peste 500 de clienți în regiunea Balcanilor de Vest și caută parteneriate pe termen lung bazate pe un contract de agenție comercială și/sau de servicii de distribuție.
Tipul și rolul partenerului: Compania caută un parteneriat cu IMM-uri, companii mari și multinaționale, dezvoltatori de soluții software și hardware care ar dori să-și vândă produsele în regiunea Balcanilor de Vest (Slovenia, Croația, Serbia, Macedonia, Albania, Bosnia și Herțegovina, Kosovo, Muntenegru) și care caută agenți comerciali calificați și experimentați sau parteneri de distribuție cu un istoric bun, bază de date de clienți mari și echipă de suport IT cu experiență.
Rolul partenerului căutat în prima fază va fi acela de a prezenta produsul/soluția companiei slovene, de a o familiariza cu produsul, avantajele și inovațiile acestuia și de a prezenta așteptările privind marketingul, vânzările și suportul tehnic.
Tip de parteneriat: Contract de agenție comercială/ Contract de distribuție.

BRPL20211117001 O companie poloneză specializată în comerțul de piese auto caută noi furnizori

Tara: Polonia
Tip Cerere

Descriere:

Compania poloneză, comercializează piese auto originale, noi și second hand de la cei mai mari producători. Compania este interesată să stabilească contacte cu noi furnizori de piese pentru a-și extinde gama de produse.
Compania este specializată în comercializarea de piese pentru autovehicole de diferite mărci, atât autoturisme, cât și camioane. Firma ofera piese noi si second hand, doar in stare tehnica buna.
În prezent, compania se concentrează pe consolidarea prezenței sale pe piețele externe, în principal europene. În acest scop, dorește să stabilească contacte cu noi furnizori.
Furnizorii potențiali pot fi producători din industria auto și companii precum ateliere de reparații auto sau companii profesionale de reciclare auto.
Tipul și rolul partenerului: Compania poloneză dorește să stabilească contacte cu furnizorii (producători și dealeri) de piese auto. Compania va achizitiona atat piese auto noi, cat si piese second hand care indeplinesc standardele tehnice cerute pentru acest gen de produse.

Tip de parteneriat: Contract de servicii de distribuție

BRFR20210420001 O companie franceză caută subcontractanți din sectorul acționărilor electrice și soluțiilor electromagnetice

Tara: Franța
Tip Cerere

Descriere:

O companie franceza din domeniul proiectarii motoarelor electrice si generatoarelor cauta subcontractanti din acelasi sector, in Europa. Aceasta companie personaliza produsele cu diferite optiuni adaptate cerintelor clientilor si ar dori sa-si extinda solutiile si expertiza.
Compania propune servicii tehnice de înalt nivel și expertiză în sectorul analizei și proiectării electromagnetice, termice și mecanice atât convenționale, cât și motoare, acționări și generatoare electrice neconvenționale.
Aceasta caută parteneri cu produse și/sau expertiză și/sau soluții tehnice și de inginerie complementare în următoarele domenii:

  • Electromagnetism (expertiza de bază),
  • Aspecte termice,
  • Electronica de putere,
  • Controale,
  • Mecanica solidelor și fluidelor,
  • Integrarea sistemelor și inginerie electrică generală.

Aceasta firma cauta subcontractanti pentru a propune si extinde raspunsuri tehnice adaptate expertizei clientului de la consiliere punctuala pana la proiecte la cheie.
Tipul și rolul partenerului căutat: Compania franceză cauta firme de tip: OEM, producător, companii de cercetare și dezvoltare.
Viitorul partener va lucra in domeniul actionarilor electrice sau al solutiilor electromagnetice și va actiona ca subcontractant.

Tip de parteneriat: Contract de subcontractare.

Contact

Ioana Moldovan

0268 547 084

ioana.moldovan@ccibv.ro